vineri, noiembrie 8, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăEditorialSute de apartamente se construiesc pe plaja Corbu: se strâng semnături pentru...

Sute de apartamente se construiesc pe plaja Corbu: se strâng semnături pentru stoparea proiectului

Plaja Corbu este una dintre puținele plaje virgine de la noi din țară și face parte din Rezervația Biosfera Deltei Dunării și din situl Natura 2000. Asta n-a împiedicat autoritățile de resort să emită toate autorizațiile necesare construirii unui ansamblu de 30 de vile cu două etaje în zonă.

O campanie de strângere de semnături a fost lansată ca urmare a dezvăluirii acestui fapt și mii de oameni din întreaga țară cer ca aceste construcții să fie stopate, iar Ministerul Mediului să explice de ce s-a ajuns la asta, de vreme ce legea interzice construcțiile în zone protejate.

Ministerul Mediului și A R B D D nu permit camparea cu cortul în zona plajei, dar permite, prin instituțiile din subordine ridicarea a 30 de imobile de mari dimensiuni. Este inadmisibil asa ceva și solicităm stoparea acelor construcții de pe plaja Corbu, areal cuprins în 4 arii naturale protejate de lege și, totodată, verificarea legalității actelor depuse și a avizelor date în afara legii, iar cei răspunzători de aceste fărădelegi să fie trași la răspundere.„, se arată în cuprinsul scrisorii lansate în vederea strângerii de semnături împotriva proiectului.

Potrivit unor fotografii postate chiar pe site-ul oficial al dezvoltatorului, vilele sunt construite chiar pe plajă, lângă mare, fiind vorba despre un total de 240 de apartamente distribuite în 30 de case, fiecare cu acces privat şi vedere spre mare. Cele 8 apartamente din fiecare casă sunt distribuite pe 2 niveluri, având suprafeţe între 81,85 mp şi 134,75 mp şi terase incluse.

Dezvoltatorul (Zargana) chiar se laudă cu acest proiect și susține că vrea să aducă în fața clienților posibilitatea unică de a locui pe o plajă sălbatică.

Sursă foto: www.imobiliare.ro

Zargana este un proiect unic ce aduce în acelaşi loc servicii ultrapremium şi experienţa de a locui pe o plajă sălbatică. Este un loc al contrastelor armonioase între un univers ancestral, natural şi unul creat de mâna omului că ofrandă adusă Naturii. Solemnitatea locului cere standarde înalte în construcţie şi în finişări. Fiecare detaliu al construcţiei surprinde printr-un modernism menit să reinterpreteze forţa creatoare a Naturii. Amprenta construcţiei este minimizată de sistemul de locuinţe lacustre. Locuieşti astfel într-o casă suspendată, permiţând vegetaţiei să se dezvolte în continuare. Ridicată pe piloni, cu o bază mascată cu împletituri din nuiele, fiecare construcţie se integrează perfect, simbiotic cu mediul care o înconjoară.”, arată dezvoltatorul.

Primăria Corbu susține că nu a putut face nimic pentru împiedicarea proiectului imobiliar realizat direct pe plajă, de vreme ce dezvoltatorul a prezentat toate avizele necesare emise de instituțiile subordonate Ministerului Mediului.

Apartamentele au fost deja scoase la vânzare. Prețul unui apartament pe malul mării, pe o plajă virgină, se ridică la aproximativ 145.000 de euro.

 

 

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

3 COMENTARII

  1. […] în cuprinsul scrisorii lansate în vederea strângerii de semnături împotriva proiectului, scrie Investigatoria. UDMR, obligată de instanță să publice date despre banii pe care-i cheltuie. Însă, pentru […]

  2. Adica, sa se inghesuie romanii pe plajele din Mamaia si Eforie sau sa plece la greci-turci iar plaja Corbu sa ramana pustie !? In teorie, in practica plina de gunoaiele lasate de turismul neorganizat, salbatic. Chiar nu va ajunge Delta, cat e de mare, daca vreti natura si salbaticie ?
    Pai hai sa nu mai facem nimic !!! Da, din pacate asa procedam de (prea) multe ori …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare