vineri, martie 29, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneParchetul european condus de Laura Codruța Kovesi l-a arestat pe Boiko Borisov,...

Parchetul european condus de Laura Codruța Kovesi l-a arestat pe Boiko Borisov, fostul premier al Bulgariei

O investigație majoră a Parchetului European, condus de Laura Codruța Kovesi, devine publică, după arestarea fostului premier al Bulgariei, Boiko Borisov, pentru fapte de corupție.

Fostul premier al Bulgariei Boiko Borisov, fostul ministru de Finanțe Vladislav Goranov și fostul șef al comisiei parlamentare pentru finanțe Menda Stoianova au fost arestați într-o operațiune a Ministerului de Interne, coordonată de Parchetul European. Potrivit datelor oficiale, la mijloc ar fi vorba de 120 de dosare de corupție.

Vorbim despre utilizarea frauduloasă a banilor europeni la nivelul Bulgariei în domenii precum agricultura, achizițiile publice și construcțiile. Cei trei foști demnitari menționați anterior au fost inițial percheziționați, reținuți, după care au fost arestați.

Kovesi susține că la baza acestei ample investigații din Bulgaria a stat un număr impresionant de plângeri. De altfel, procurorul european a efectuat și o vizită de două zile în Bulgaria, la invitația premierului bulgar, cu care a avut o discuție. Kovesi a mai spus că raportul anual va fi publicat la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii următoare, astfel că publicul va avea acces la informații și statistici privind procesele și anchetele pe care le are Parchetul European din fiecare țară.

O operațiune de amploare este în desfășurare, în legătură cu 120 de cazuri anchetate de Biroul Procurorului Public European (EPPO) în Bulgaria. Sunt efectuate percheziții și puneri sub sechestru la mai multe adrese. Boiko Borisov, Vladislav Goranov, Menda Stoianova și Sevdalina Arnaudova sunt în prezent reținuți„, a informat Ministerul de Interne al Bulgariei.

Parchetul European, condus de fostul procuror-șef anticorupție din România, Laura Codruța Kovesi a rezolvat și un alt dosar important de corupție în Croația, unde un fost ministru a fost arestat.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare