Stericycle, unul dintre principalii operatori din domeniul tratării deșeurilor medicale, a inaugurat o nouă stație de procesare la Oradea, în urma unei investiții în valoare de 1,6 milioane de dolari.
Compania a anunțat joi că noul proiect, la care lucrează de mai bine de doi ani, îi va permite să îşi mărească capacitatea de procesare de deşeuri medicale cu 800 de tone pe an. De asemenea, potrivit reprezentanților, noua staţie utilizează abur sub presiune şi temperaturi ridicate pentru a steriliza şi decontamina deşeurile medicale colectate de la instituţiile sanitare din zonă.
„Noua noastră unitate, din parcul industrial din Oradea, este o investiție importantă pentru sectorul sanitar, fiind una dintre cele mai moderne unități de procesare a deșeurilor medicale pe care o avem în România. Folosim aici cele mai noi tehnologii din domeniu, oferind un sprijin important industriei medicale din regiune, deservind spitale și unități sanitare publice și private”, a declarat Iulia Nartea, director general Stericycle România.
Stericycle deține șapte stații de tratare a deșeurilor medicale în România. În 2021, compania a înregistrat afaceri de aproximativ 73,6 milioane de lei (15,7 milioane de dolari) și pierderi în valoare de 16 milioane de lei (3,4 milioane de dolari).