sâmbătă, noiembrie 9, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneVlad Gheorghe: "Nenorociri precum cele făcute de Schweighofer în pădurile din România...

Vlad Gheorghe: „Nenorociri precum cele făcute de Schweighofer în pădurile din România NU vor mai fi posibile.”

Europarlamentarul român Vlad Gheorghe a anunțat la finalul săptămânii trecute că în Parlamentul European a fost votată o directivă care obligă companiile mari să respecte drepturile omului și mediul înconjurător. Făcând referire la compania austriacă Schweighofer, responsabilă de veritabile dezastre în pădurile României, europarlamentarul spune că astfel de abuzuri nu vor mai fi posibile pe viitor.

Directiva se referă la durabilitate și își dorește consolidarea protecției mediului și drepturilor omului în statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, prin această măsură, companiile vor fi obligate să ia măsuri să se asigure că activitatea lor nu aduce prejudicii drepturilor omului și, foarte important, nici mediului înconjurător. Exploatarea omului în cadrul marilor companii de textile sau exploatarea mediului de către marile companii din industria lemnului sunt situații care nu vor mai fi posibile în Uniunea Europeană.

Cel puțin, asta susține Vlad Gheorghe, europarlamentar în cadrul grupului Renew Europe.

Gata, scăpăm DEFINITIV de Schweighofer! (…) Nu este vorba doar de sediile companiilor-mamă, ci și de punctele de producție, de sucursale și de filiale. Mai mult, este vorba și despre relațiile de afaceri directe și indirecte: băncile, de exemplu, vor avea obligația să verifice companiile cu care lucrează. Dacă au probleme cu exploatarea prin muncă sau sunt asociate cu tăieri ilegale de pădure, de exemplu, băncile vor avea probleme când le acceptă banii.” – susține acesta.

Mai mult, Directiva votată recent stabilește și faptul că statele membre trebuie să se asigure că victimele primesc despăgubiri pentru daunele cauzate de nerespectarea obligațiilor de către companii. Aceste daune vor fi plătite nu doar de companii, ci și de persoanele cu responsabilitate care iau decizii în cadrul lor, căci răspunderea este și individuală.

Noua Directivă vizează aproximativ 9.400 de companii cu peste 500 de angajați și o cifră de afaceri netă de 150 de milioane EUR la nivel mondial, precum și 3400 de întreprinderi din sectoare cu impact ridicat (de la textile la agricultură și minerit) care au peste 250 de angajați și o cifră de afaceri netă de 40 de milioane EUR la nivel mondial.

În noul context, fiecare țară va desemna o autoritate care să supravegheze și să impună sancțiuni. Prevederile Directivei vor fi obligatorii odată implementate în legislația fiecărei țări europene. Prevederile vor fi, de asemenea, obligatorii pentru cca 4000 de companii care nu sunt din Uniunea Europeană, dar fac afaceri în spațiul european.

Se estimează că sunt necesari aproximativ doi ani pentru ca Directiva să fie transpusă în legislațiile tuturor statelor Uniunii.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare