sâmbătă, mai 4, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneCFR SA modernizează clădirile de călători din opt gări. Investiție de aproape...

CFR SA modernizează clădirile de călători din opt gări. Investiție de aproape 635 mil. lei

CFR SA a lansat, de la începutul acestui an, licitaţii în valoare totală de 634,66 milioane lei, prin Programul Transporturi (PT), pentru modernizarea clădirilor de călători din opt gări.

Pe lista clădirilor ce vor fi modernizate se află cele din Gara de Nord (etapa I), Sinaia, Buşteni, Videle, Ploieşti Vest – aflate pe raza SRCF Bucureşti, Paşcani, aflată pe raza SRCF Iaşi, şi Beclean pe Someş şi Dej Călători, aflate pe raza SRCF Cluj.

Sucursala Regională CF Cluj a lansat miercuri o licitație publică ce vizează elaborarea proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor de modernizare a clădirilor de călători din două staţii de cale ferată, Beclean pe Someş şi Dej Călători, valorile estimate fiind următoarele: pentru staţia Beclean pe Someş – între 39,757 milioane de lei și 43,047 milioane de lei, fără TVA, iar pentru staţia Dej Călători – între 32,243 milioane de lei și 34,988 milioane de lei, fără TVA. Astfel, investiţia este estimată la maximum 78 milioane de lei, fără TVA, arată comunicatul de presă transmis miercuri.

Finanțarea lucrărilor de modernizare este asigurată din fonduri externe nerambursabile din Programul Transporturi şi de la bugetul de stat, iar durata pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor este de 29 de luni.

Modernizarea clădirilor de călători, din staţiile CF Beclean pe Someş şi Dej Călători, include următoarele lucrări principale: clădire nouă pentru călători în staţia Beclean pe Someş; clădire modernizată în staţia Dej Călători; spaţii interioare moderne cu săli de aşteptare, case de bilete, spaţii speciale cu destinaţia Mama şi copilul, spaţii comerciale; modernizarea grupurilor sanitare, inclusiv grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilităţi; modernizarea peroanelor de la linia 2 în staţia Beclean pe Someş, respectiv de la linia 1 pentru staţia Dej Călători, marcaje direcţionale (colorate şi tactile) pentru persoanele cu deficienţe locomotorii, bănci pentru călători, sistem audio şi electronic pentru informarea publicului călător, sistem video de supraveghere, panouri informative, panouri publicitare, reţea Wi-Fi etc.; parcare auto şi rastele pentru biciclete; spaţii pentru activitate feroviară; modernizarea instalaţiilor de telecomunicaţii, siguranţa circulaţiei; reamenajarea spaţiilor verzi.

  • Cuvinte Cheie
  • CFR
Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

  1. Această inițiativă a Sucursalei Regionale CF Cluj de modernizare a clădirilor de călători din stațiile de cale ferată Beclean pe Someș și Dej Călători este un pas important în dezvoltarea infrastructurii feroviare din această regiune. Prin această investiție, se urmărește îmbunătățirea experienței călătorilor și modernizarea facilităților disponibile în aceste stații.

    Cu un buget estimat de până la 78 milioane de lei (fără TVA), finanțarea provine din fonduri externe nerambursabile din Programul Transporturi și de la bugetul de stat. Acest lucru demonstrează angajamentul autorităților pentru îmbunătățirea sectorului feroviar și facilitarea călătoriilor publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare