sâmbătă, aprilie 27, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneO pictură murală cu David Popovici a apărut pe un bloc din...

O pictură murală cu David Popovici a apărut pe un bloc din București. Mesajul sportivului: „Iubesc România pentru că este o țară a creativității”

Imaginea campionului mondial David Popovici a fost pictată pe un bloc din București. Totul s-a petrecut în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului Outline Streetart, în cadrul unui demers creativ de a înfrumuseța zonele gri ale Bucureștiului prin culoare și valoare. David Popovici a fost impresionat de pictura care îl reprezintă și a scris că unul dintre motivele principale pentru care iubește România e creativitatea.

În cadrul festivalului Outline Streetart s-au folosit sute de litri de vopsea și s-au realizat picturi murale cu înălțimi impresionante și peste 1000 de metri pătrați de artă stradală. Printre picturile impresionante realizate în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului de artă stradală se numără și muralul uriaș dedicat lui David Popovici, campion mondial, cunoscut atât pentru talentul, cât și modestia lui.

Cei care doresc să admire pictura murală uriașă pot face asta mergând pe Șoseaua Ștefan cel Mare, la numărul 35. Artiștii care au lucrat la realizarea impresionantei lucrări de artă stradală spun că au muncit în jur de zece zile și au consumat în jur de 200 de spray-uri.

În cadrul aceleiași ediții a festivalului au fost reabilitate trei puncte termice Termoenergetica, astfel încât locuitorii din zonă să fie inspiraţi de culorile vii şi imaginile pline de viaţă atunci când ajung acasă sau ies la o plimbare în cartier.

Campionul David Popovici a reacționat la vederea picturii și a scris pe contul său de socializare că astfel de eforturi fac din România un loc care merită să fie iubit.

„Iubesc România pentru că este o țară a creativității, o țară a oamenilor liberi care vor să o facă și mai bună. România crește prin excelență, prin sport, prin artă, inclusiv artă urbană.”

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare