436 de baloane albe au fost ridicate spre cer în memoria celor 436 de copii care au murit în timpul internării la căminul-spital din Plătărești. Baloanele-simbol au fost ridicate de elevii Colegiului Național „Iulia Hașdeu”, ai Colegiului Național „Școala Centrală” și ai Colegiului Economic „A.D. Xenopol”.
„Credem cu tărie că tânăra generație este cel mai potrivit ,,ambasador’’ în a transmite mesaje publicului larg, mesaje legate de istoria recentă a României pe care deși nu au trăit-o, au înțeles-o și nu vor ca aceasta să se mai repete.” – ne-a declarat Didona Goanță, Coordonator Comunicare IICCMER.

Elevii s-au strâns astfel în Piața Universității și s-au alăturat astfel unui manifest de conștientizare a crimelor comunismului, specific cu privire la miile de copii decedați în căminele-spital de pe teritoriul României în perioada comunistă. Peste 100 de elevi au vrut să fie vocea copiilor care atunci nu s-au putut apăra în fața regimului criminal, care i-a sufocat în condiții greu de imaginat și care le-a tăiat aripile prea devreme.

„Vrem să fim vocea copiilor care nu s-au putut apăra”, „Vrem să spunem NU regimurilor totalitare”, „Vrem ca istoria să nu se mai repete”, „Vrem ca acestor copii uciși să li se facă dreptate” – sunt numai câteva dintre mesajele transmise de acești tineri în cadrul acțiunii organizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc cu ocazia comunicării rezultatelor investigației de la Căminul Plătărești, unde jumătate dintre copiii internați au murit, în condiții greu de imaginat.
