Iată cele mai importante știri din mediul de business, săptămâna 29 ianuarie – 4 februarie:
Energie
Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie Regenerabilă din România (PATRES) a transmis o intervenţie către Tribunalul Bucureşti, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru a anula deciziile statului de impunere a obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina producătorilor de energie, prin aplicarea retroactivă a prevederilor introduse prin Legea 357/2022 referitoare la măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, respectiv a modalităţii în care se calculează contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică. “Prin acest demers, PATRES se aliază unui număr mare de operatori din sectorul regenerabilelor care sunt deja în litigii cu statul, fiind grav afectaţi de prevederi legale care se aplică retroactiv”, arată organizația, care reprezintă producători cu o putere instalată de 2 GW şi investiţii în România de peste 2,7 miliarde euro.
Grupul energetic de la Paroşeni a fost repornit pentru 14 zile consecutiv, o premieră în ultimii ani. Termocentrala funcţiona cinci zile pe săptămână, odată cu devenirea funcţională a Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ), după ce ani de zile a funcţionat doar două zile pe săptămână. Restricţiile erau impuse de cantitatea mare de huilă necesară, respectiv 2.000 de tone zilnic. “Se estimează că producția de huilă va crește, urmând să fie efectuate 320 de noi angajări pentru a asigura lucrul pe patru schimburi la minele Lonea și Lupeni. În prezent, aceste unități operează pe două schimburi, conform calendarului de punere în siguranță a exploatărilor miniere în orizontul 2032. În următoarele săptămâni, se așteaptă o creștere a producției zilnice cu încă 300 de tone, ajungând la aproximativ 1000 de tone pe zi”, a transmis Ministerul Energiei.
Ministerul Energiei a lansat în dezbatere Electric Up 2, ce presupune sprijin pentru IMM-uri şi domeniul HORECA pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi staţii pentru vehicule electrice. Suma necesară implementării Programului Electric Up este de minim 450 milioane lei în ciclul 2 de finanţare. Prin Programul “ELECTRIC UP 2“ se acordă un ajutor de minimis beneficiarilor în sumă maximă de 150.000 euro /beneficiar, reprezentând maxim 75% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Guvernul a adoptat un memorandum menit să realizeze serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat pentru București, care prevede fuziunea companiilor Elcen și Termoenergetica. „La București, Termoenergetica are datorii față de ELCEN de peste 800 de milioane de lei, cauzate în mare măsură de pierderile din sistem (…). Această situație nu ar fi fost posibilă în cadrul unui sistem unic coordonat producție-transport. Asigurarea unei stabilități la nivelul sistemului de încălzire centralizată este esențială. E nevoie de sincronizarea investițiilor, reparațiilor și reviziilor. Responsabilitatea unică asupra operării și gestionării întregului sistem va avea consecințe pozitive în ceea ce privește măsurile de eficientizare energetică începând de la sursa de căldură spre consumator, îmbunătățirea activității, reducerea costurilor operaționale și în facturi. Vom prezenta în scurt timp un plan integrat de modernizare a sistemului de încălzire, inclusiv integrarea tehnologiilor regenerabile, geotermal, stocare de energie, astfel încât prețul la populație să fie cât mai mic, dar și subvenția municipalității să scadă semnificativ,” a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Pe cifre
Un raport realizat de platforma locală de soluții Saas pentru e-Commerce, MerchantPro, arată că piaţa de eCommerce din România continuă să crească, numărul românilor care au făcut achiziţii online ajungând anul trecut la 10,2 milioane. În 2023, vânzările în eCommerce au crescut sub rata inflaţiei, cu doar 3%, iar ponderea comerţului online în valoarea totală a comerţului din România a ajuns la 14%. Valoarea estimată a pieţei locale de eCommerce este estimată să ajungă la 7,3 miliarde euro în 2024.
Activele nete ale celor 249 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în luna decembrie a anului trecut cu 0,5%, până la nivelul de 39,7 miliarde lei (8 miliarde euro), iar în anul 2023 au scăzut cu 13,5%, arată datele publicate de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF). Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 33,4% şi 36,1%; iar pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 69,7% şi 75,7%, obţinute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (faţă de luna decembrie 2020).
Stocul spaţiilor industriale şi de logistică a depăşit borna de 7 milioane de metri pătraţi, aproape 80% din suprafaţă fiind concentrată în 3 regiuni de dezvoltare – Bucureşti – Ilfov, Vest, Sud – Muntenia, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. În 2023 au fost livrate proiecte noi totalizând 450.000 metri pătraţi, reprezentând o scădere de 46% faţă de 2022. Pentru acest an, dezvoltatorii au anunţat livrarea a peste 500.000 metri pătraţi, reprezentând parcuri logistice şi industriale noi, cea mai mare suprafaţă fiind anunţată în Bucureşti – Ilfov (180.000 metri pătraţi), în zona de Vest (144.000 metri pătraţi) şi în Centru ( 105.000 metri pătraţi).
Proiecte
Alstom şi Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) au semnat un contract, în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro, pentru livrarea a 16 locomotive electrice Traxx 3 MS şi 20 de ani de servicii de mentenanţă asociate. Contractul presupune achiziţia a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători.
Consiliul Județean Cluj a anunțat că proiectul „Reabilitarea termică și eficientizarea energetică a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca” a fost selectat pentru finanțare în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027. Cu o valoare de 36,9 milioane de lei, cu TVA inclus, proiectul vizează reabilitarea termică a anvelopei clădirii, refacerea hidroizolațiilor la nivelul soclurilor, al plăcilor teraselor și al copertinelor, precum și instalarea unor sisteme de panouri fotovoltaice. De asemenea, printre lucrări se numără și schimbarea și modernizarea centralei termice existente, echilibrarea termo-hidraulică a corpurilor de încălzire, a coloanelor de agent termic și a rețelei de distribuție, echiparea cu dispozitive de autoreglare pentru reglarea distinctă a temperaturii și calității aerului interior, dar și lucrări conexe pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirii.
Consiliul de Administraţie al TeraPlast, producător de materiale de construcţii, a semnat un acord cu familia Uhl din Austria pentru achiziţia Grupului Wolfgang Freiler, tranzacție în valoare de 16,5 milioane de euro, la care se adaugă un mecanism de „earn-out” în funcţie de performanţa EBITDA consolidată a Grupului Wolfgang Freiler în anul 2024. Acoperirea sumei aferentă achiziţiei va fi asigurată din surse mixte (interne şi finanţare bancară), potrivit unui anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).