Într-o conferință de presă susţinută vineri la sediul PSD Alba Iulia, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că decizia de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare a fost „foarte bună”, întrucât, în cazul în care nu era luată o astfel de hotărâre, prezenţa la vot ar fi fost sub 25%: „Sunt prim-ministrul României. Vremelnic. Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta era trendul în acel moment şi cred că s-a luat o decizie foarte bună. Cu cât vor fi prezenţi mai mulţi români la vot, cu atât oamenii politici care vor reprezenta pe români atât la nivel european, cât şi la nivel local vor fi mai legitimi”.
Beneficiile comasării pentru coaliția de guvernare sunt bine cunoscute, de la reducerea costurilor, la slăbirea AUR și targetarea masei de votanți loială PSD / PNL. Însă, cu o săptămână înainte de alegeri, este important să privim care sunt efectele comasării asupra electoratului.
Ce a adus comasarea, până la acest moment:
Suprapunerea temelor. Campania electorală a reprezentat un cumul de mesaje locale, naționale și europene și, de regulă, au fost amestecate în pliante. Am remarcat materiale sau ziare care țintesc promisiuni specifice alegerilor locale, dar care au inclus și zone ce țin de competența UE. Toate acestea duc către următorul punct:
Confuzie. Materialele electorale care au acoperit ambele tipuri de alegeri au creat confuzie în rândul alegătorilor, care ar putea avea dificultăți în a înțelege pe deplin candidații și programele acestora și, în consecință, dificultăți în a vota rațional.
Temele naționale au prevalat problemele locale. Temele naționale au dominat discursul politic, lăsând în umbră problemele specifice comunităților locale. Discursul populist a fost din ce în ce mai utilizat, iar programele electorale pentru primării și consilii județene conțin, de fapt, promisiuni care nu stau în atribuțiile autorităților locale.
Constrângeri logistice pentru anumite grupuri de alegători. Studenții și persoanele care nu au viză de flotant, persoanele care călătoresc sau care, dintr-un motiv sau altul, nu sunt prezenți în orașul de domiciliu, pot întâmpina dificultăți în a-și exercita dreptul de vot, constrângerile logistice și administrative descurajând astfel anumite grupuri de alegători să participe la vot. Însă știm masa pe care o vizează coaliția deci, pentru ea, nu reprezintă o problemă.
Într-adevăr, este necesar să enumerăm și avantajele: Votanții merg o singură dată la vot, iar pentru că alegerile locale tind să aibă o participare mai mare decât cele europarlamentare, comasarea poate aduce mai mulți alegători la urne. Însă este doar o posibilitate.