Grupul Lactalis România închide operaţiunile de producţie în unitatea sa din Miercurea Ciuc, preluată în 2016, însă anunță investiții în celelalte patru fabrici din România: Oiejdea – judeţul Alba, Sfântu Gheorghe – judeţul Covasna, Câmpulung Moldovenesc – judeţul Suceava şi Tunari – judeţul Ilfov.
În fabrică activează 95 de angajați care, potrivit grupului, vor beneficia de compensațiile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
„(…) Angajaţii noştri din cadrul unităţii au fost anunţaţi, iar prioritatea noastră este să îi susţinem în perioada următoare şi să le oferim tot suportul posibil. În acelaşi timp, dorim să ne reafirmăm angajamentele investiţionale şi de dezvoltare pe piaţa românească, ca parte a strategiei de afaceri pe termen lung a Grupului Lactalis. Am investit peste 60 de milioane de euro în ultimii 5 ani în România, iar pentru anul în curs avem planificate investiţii de peste 13 milioane de euro (…)” declarat Onur Barim, directorul general al Grup Lactalis România, într-un comunicat de presă.
Decizia nu afectează în niciun fel portofoliul de produse al brandurilor Lactalis România, mai arată sursa citată.