Anunțul că, de fapt, Robert Kennedy nu-l susține deloc pe Georgescu a fost făcut la Euronews de Blake Fleetwood, reprezentantul său, care a fost întrebat în mod direct dacă a existat vreodată această intenție din partea lui Kennedy.
„Domnul Kennedy nu îl susține pe domnul Georgescu. Ar fi împotriva legii americane pentru el să susțină un candidat înaintea unei campanii electorale. Este o încălcare serioasă a legilor și nu ar face un asemenea lucru. Apreciază faptul că volumele sale sunt publicate peste tot în lume, dar nu susține niciun partid sau vreun candidat politic”, a afirmat Blake Fleetwood, la Euronews România.
Acesta a fost întrebat și despre faptul că s-a anunțat pe social-media că ar urma o vizită a lui Kennedy în România. Reprezentantul oficialului american a răspuns tranșant: „„Asta ar însemna să-și arate sprijinul pentru domnul Georgescu. Domnul Kennedy este foarte ocupat cu campania președintelui Trump, lucrează în Florida și nu s-a pus niciodată problema să vină în România. Încă o dată. Nu îl sprijină pe domnul Georgescu în niciun fel în această cursă pentru președinția României”