Crin Antonescu şi-a început cariera politică la Tulcea, intrând, în 1992, în Camera Deputaților. Candidând atunci din partea Partidului Alianţa Civică (PAC) pe listele Convenţiei Democratice din România, el a intrat în Parlament și l-a părăsit abia în 2016.
În primul mandat de deputat, Antonescu a fost membru în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților. În 1994, acesta realiza, pentru presa locală, o radiografie succintă a sistemului de învățământ românesc, respectiv: „Albanezii alocă învăţământului 5,5% din PIB, iar ruşii între 8-9% din PIB”, remarcând că România se află pe ultimul loc din Europa prin procentul alocat de 2,5% din PIB[1].
„Puștiul cu plete”, așa cum îl numeau unii jurnaliști, părea activ în acest rol. În același an, de exemplu, a participat, ca invitat, la prima întâlnire organizată în București de Federația Națională a Educației[2].
Antonescu lucra, de asemenea, și la conturarea unei imagini publice pozitive. De exemplu, în luna noiembrie 1994, a fost organizat un meci de fotbal între grupul parlamentar PL’93 și o selecționată a studenților din Iași, iar din echipa PL’93 făcea parte și el[3].
Anul 1995 i-a adus și primul scandal.
„Deputatul Crin Antonescu a pătruns prin efracție în Parlament, pentru că el nu a fost niciodată membru PAC”, declara, în iulie, vicepreședintele PAC, Nicolae Țăran, adăugând că a descoperit ilegalitatea comisă de Crin Antonescu în urma consultării arhivelor partidului, din care reieșea că deputatul nu a fost niciodată nici președintele filialei Tulcea – PAC și nici membru al partidului.
Antonescu a reacționat imediat, declarând:
„Am fost membru PNL în perioada ianuarie -iulie 1990 și am devenit membru PAC în aprilie 1992, candidând din partea acestui din urmă partid pe listele CDR, la alegerile legislative din septembrie 1992. Afirmația că nu aș fi fost niciodată membru PAC este o minciună lesne demontabilă, în primul rând prin consultarea dosarelor electorale din 1992 care, conform prevederilor legii cuprind și acte dovedind apartenența politică a candidaților. Aceste acte oficiale există, sper, indiferent de stadiul cercetărilor conducerii PAC prin propriile arhive.
În privința posturii în care se pune un partid politic care afirmă că a promovat un deputat despre care nu avea certitudinea că s-ar număra printre membrii săi (în condițiile în care legea electorală impunea acest lucru) las conducerii PAC privilegiul de a evalua favoarea acestei situații”[4].
Jurnaliștii realizau și un rezumat: Crin Antonescu a fost recomandat în 1992 de ex-vicepreședintele PAC, Stelian Tănase, ca președinte al Filialei Tulcea – PAC. Crin Antonescu a candidat în 1992 pe listele CDR din partea PAC. După ce a demisionat din PAC, odată cu grupul civic-liberal condus de Stelian Tănase, a devenit membru PL ’93, pentru ca, în martie 1994, să intre în PNL[5].
În 1996, Emil Constantinescu candida și câștiga alegerile prezidențiale. La depunerea candidaturii la Biroul Electoral Central, liderul Convenției Democrate l-a avut alături, printre alții, și pe Crin Antonescu[6].
În același an, Antonescu devine liderul grupului liberal din Camera Deputaților, alături de vicepreședinții Valeriu Stoica și Sorin Stănescu[7].
În 1997, Antonescu, care era și vicepreședinte al PNL, și-a dat demisia din funcția de lider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaților[8]. În același an, devine ministrul Tineretului și Sporturilor.
În calitate de nou ministru al Tineretului si Sporturilor, Crin Antonescu a primit și un premiu, din partea unui grup de tineri, pentru „Cel mai bun prieten al rockerilor”. Premiul i-a fost acordat de către organizatorii Festivalului de texte pe muzică rock, iar cu această ocazie, unii tineri și-au exprimat dorința de a înființa un fan-club „Crin Antonescu”.[9]
Se poate spune că adevărata sa carieră politică a început abia după anul 2000, cele mai importante momente, fie de glorie, fie care i-au adus injurii, fiind în acest mileniu. Antonescu a condus PNL din 2009 până în 2014 și a fost președinte al Senatului României între 2012–2014. În 2012, Crin Antonescu a fost președinte interimar al României între 10 iulie și 31 august, după suspendarea președintelui Traian Băsescu.
Deși a declarat, în 2017, că nu se mai întoarce în politică „nici dacă învie Brătianu”, Antonescu este candidatul unic al PSD-PNL-UDMR în alegerile prezidențiale de anul acesta. Amintim că primul tur al alegerilor pentru președintele României, din noiembrie 2024, a fost anulat de Curtea Constituțională a României, iar procesul electoral a fost reluat de la zero.
1. Tribuna, aprilie-iunie 1994 (Anul 110, nr. 1116-1180)1994-05-21 / nr. 1152
2. Tineretul Liber, octombrie 1994 (Anul 6, nr. 163-188)1994-10-07 / nr. 168
3. Monitorul, noiembrie 1994 (Anul 4, nr. 256-281)1994-11-05 / nr. 260
4. Jurnalul Național, iulie 1995 (Anul 3, nr. 638-660)1995-07-12 / nr. 645
5. Cotidianul, iulie 1995 (Anul 5, nr. 151-176)1995-07-07 / nr. 156
6. Libertatea, septembrie 1996 (Anul 8, nr. 1930-1950)1996-09-10 / nr. 1936
7. Jurnalul Național, noiembrie 1996 (Anul 4, nr. 1047-1071)1996-11-23 / nr. 1066
8. România Liberă, septembrie 1997 (nr. 2260-2272)1997-09-08 / nr. 2266
9. Cotidianul, decembrie 1997 (Anul 7, nr. 279-301)1997-12-17 / nr. 293
