Și înainte să mă înjurați, citiți-mi argumentele:
Călin Georgescu este un securist crescut în laboratoarele securității care în anul în care mă nășteam eu, pe vremea lui Ceaușescu, pleca în SUA, căci nu-i așa, toți plecau în SUA în anii ’80. Călin Georgescu este un susținător al tuturor conspirațiilor care pun în pericol viețile oamenilor (conspirații medicale, atacuri împotriva medicinei, științei și într-un final a bunului simț). Călin Georgescu duce o campanie în coordonare cu rusia: Patrușev spune că România trebuie să se apropie de rusia, Georgescu în următoarea zi spune același lucru. Lavrov spune că Ucraina trebuie ruptă în bucăți și împărțită cu vecinii, Georgescu a doua zi spune că România trebuie să ia bucăți din Ucraina, o declarație care încalcă inclusiv Constituția României. Călin Georgescu a condus o campanie la prezidențiale în care a declarat ZERO lei cheltuiți.
Călin Georgescu are o armată personală, condusă de mercenarul Horațiu Potra. Călin Georgescu este sprijinit de Anca Alexandrescu, care instigă la violență împotriva mea (voi reveni mâine cu o postare legată de cum public, urmăritorii ei anunță că sunt pregătiți să mă omoare – ați citit bine).
Călin Georgescu este adversarul viitorului copilului meu, a viitorului nostru, al tuturor, inclusiv al susținătorilor lui, indiferent că ei nu-și dau seama de asta.
Nicușor Dan poate fi acuzat de multe, iar eu am avut poziții critice și brutale în decursul anilor la adresa lui Nicușor Dan pentru declarații care intrau în coliziune cu viziunea mea asupra lumii. Însă Nicușor Dan nu a instigat la violență, la încălcarea legii, la încălcarea dreptului oricui la exprimare. Nicușor Dan NU este dușmanul viitorului meu, al copilului meu, al României. Este un candidat independent. Bun, rău, rămâne la latitudinea românilor să decidă, nu decid eu asta. Nicușor Dan NU este la fel cu Călin Georgescu. Nici ieri nu a fost, nici azi și cel mai probabil nu va fi niciodată.
Să pui egal între acești doi oameni denotă o lipsă totală de racordare la realitate, demagogie (adică minciună), lipsă de respect față de cetățeni – prin încercarea de a ne prosti la televizor, pe toți, pe față. Mai presus de toate, denotă o ticăloșie politică (a se citi nu că Elena Lasconi este ticăloasă, ci declarația este ticăloasă) care lucrează în favoarea lui Călin Georgescu și în defavoarea tuturor celorlalți.
Să pui egal între Călin Georgescu și orice alt candidat decent, înseamnă să minimizezi pericolul reprezentat de Georgescu. Înseamnă să-l normalizezi. Înseamnă să-l faci aproape frecventabil, mai ales când îl pui pe același nivel cu un om, în cazul de față Nicușor Dan, care s-a luptat cu sistemul, adică este exact opusul lui Georgescu, timp de foarte mulți ani, fiind băgat în dubă pentru că deranja mafioții imobiliari din București, fiind scuipat (sunt înregistrări) pe stradă când protesta împotriva lor, agresat etc.
Un astfel de discurs relativizează binele și răul. Nu mai există bine și rău. Există Elena Lasconi, reprezentantul binelui și toți restul sunt răi în mod egal. Ceea ce este un fals flagrant.
În perioada de campanie, am avut postări care au ajuns la sute de mii de oameni, cu mii de share-uri, în care direct sau indirect o prezentam pe Elena Lasconi ca fiind candidatul cel mai digerabil, comparând-o cu Marcel Ciolacu – Nordis, Nicolae Ciucă – autorul moral al kompromatului împotriva Emiliei Șercan, George Simion – unul dintre candidații extremiști. Mi-am făcut datoria morală față de mine în primul rând, față de ceea ce cred eu că este bine pentru România, acceptând că este un candidat total nepregătit pentru această funcție, în speranța că onestitatea și dorința de muncă pe care o prezenta sunt reale.
În această seară, aceste declarații mi-au contrazis definitiv acele speranțe.
Și indiferent dacă voi sta singur în picioare pentru a spune lucrurile astea, cel puțin voi sta în picioare. Și accept orice repercusiuni venite din partea conducerii USR. Am spus-o de multe ori și o repet și acum: alegerile din mai sunt o bornă esențială pentru viitorul României și implicit și al meu și al familiei mele, iar asta valorează mai mult pentru mine decât loialitatea față de un lider de partid.
Susținerea mea pentru Elena Lasconi se încheie acum.