”Azi poate-mi caut diploma de Bac”, și-a zis Marcel încă adormit. Dar piaza rea l-a făcut să intre din nou în secțiunea de comentarii a contului personal de Tik Tok. Erau, sigur, destul de mulți angajați de PSD prin instituțiile publice care îi spuneau că, în fapt, el e un tip atractiv și încă proaspăt, care poate muta munții cu mintea lui luminată, dar și o grămadă de boți care îi spuneau că e prost, urât, rău și inutil.
”Rusia mă atacă iar…”, și-a spus într-o doară și s-a întors pe partea cealaltă. O lacrimă suavă a început să-i curgă pe obraz, lovind dureros perna din puf de gâscă.
În lumea lui Marcel, lucrurile erau foarte clare. Așa că s-a gândit că e bine să le clarifice la o ieșire electorală, cu Crin, care îl cam enerva, dar, pe de altă parte, cine mai era suficient de naiv încât să aibă încredere în PSD? A fost, până la urmă, o opțiune corectă și avantajoasă pentru toată lumea. Un win-win d-ăla.
Și-a tras pe el costumul de la Adina Buzatu, și-a pus pantofii cu talpa portocalie, care sunt pe viață, că ți-i schimbă ăia din fabrică în caz că le strici flecurile, și s-a dus la colegi. I-a privit adânc în ochi și le-a zis: ”Păi, oameni buni, dacă e nevoie, că prea am avut bun simț… Hai să-i înjurăm și noi pe ei! Hai să vedem care e mai bun: boții lor sau noi?”
Colegii au zâmbit admirativ, că așa au învățat de când s-au înscris la partid. E singurul tip de zâmbet pe care îl cunosc, motiv pentru care îl folosesc și la audiențe, și la întâlnirile romantice. Dar ei știau, în mintea lor, că nu despre boți e vorba.
”Și, până la urmă, ce sunt ăia niște boți? Sunt niște postaci, ca și noi.” își spuneau pesediștii și peneliștii nedumeriți. În plus, cei mai mulți par a fi din România, au pisici sau copii la poza de profil și nu par a fi nici din Bangladesh, nici din Kosovo. Par, cum ar veni, supărați pe bune. Și motive ar avea. Că Nordis, că ”nu se măresc taxele”, că lux la șmecheri și durere la amărâți, că românii care nu știu o meserie crec crec, crec pleacă în străinătate, că îți umpli frigiderul cu 100 de lei, că de toate…
Marcel nu știa ce gândesc colegii lui. Și, din păcate, nu știa nici ce gândește țara. Că de asta se trezea în fiecare dimineață premier și nu știa de ce. El nu bănuia că dincolo de ecrane era o mare de oameni care simțeau că se sufocă. Oameni apăsați de grija că 100 de lei nu le vor ajunge nici de medicamentele pentru viroză, darămite pentru alea de tensiune și diabet, oameni îngrijorați că nu vor avea bani de autobuz pentru copii, oameni speriați că nu vor avea din ce să plătească întreținerea luna viitoare, oameni care se așteptau ca niște promisiuni să fie îndeplinite, totuși. El nu știa că dincolo de ecrane era dezamăgire, frustrare și, mai ales, neputință. Că durerile și nedreptățile se cumulau și construiau monștri puternici, care puteau îngenunchea o țară doar cu o zvâcnire de coadă.
El știa că trebuie să fie și niște ură pe acolo. Credea că vine din invidie. Că oamenii sunt frustrați că n-au și ei costume de la Adina Buzatu și pantofi cu talpă portocalie. O ură normală, cum ar veni, că doar era premier în țara în care capra vecinului era mai importantă decât vecinul. Și nu era speriat. Ba chiar spunea pe oriunde apuca faptul că nimeni nu-l va mai descăuna din funcția de premier. Nu era suficientă ură în țară ca să-l doboare. Așa că a mai pus puțină de a el. Mă rog, de la partid. Care oricum se specializase în ”ba pe-a mă-tii” de pe vremea lui Dragnea.
Și s-a întins Marcel pe salteaua cu memorie, și-a tras plapuma din puf de gâscă peste cap și a scos de sub pernă pozele lui Dragnea și Georgescu. Mai are un pic de învățat de la fiecare. Dar e pe drumul cel bun. Iar mâine se va trezi din nou premier. Din motive pe care încă nu și le putea explica.
