„Activitățile care promovează cultul personalității unor figuri istorice vinovate de crime împotriva umanității pot crea o stare de pericol față de demnitatea umană și valorile fundamentale ale societății. Totodată, se atrage atenția asupra impactului pe care astfel de produse și mesaje le pot avea asupra generațiilor actuale și viitoare. Pentru a sprijini acest demers, IICCMER a pus la dispoziția organelor competente toate informațiile și dovezile necesare, inclusiv fotografii ale produselor și capturi de ecran ale recenziilor postate de consumatori, care demonstrează interesul crescut pentru achiziționarea lor”, a scris Institutul, joi, pe pagina de Facebook.
Descrierea produsului include o frază precum: „Totuși încă nu putem uita că pe vremea lui generației mele ne era perfect iar părinților noștri incomparabil mai bine”, promovând presupuse realizări ale dictatorului.
„Este esențial să ne amintim de trecutul nostru și să nu permitem glorificarea unor personaje care au marcat istoria României prin acte de barbarie și opresiune. Acest demers vine în sprijinul memoriei victimelor și al adevărului istoric”, a declarat Florin-Daniel Șandru, Președinte executiv al IICCMER.
Cum justifică firma
Delia Laslo, angajată a firmei Apollo Cheia și soția administratorului, a declarat pentru HotNews că aceste săpunuri sunt comercializate la Muzeul „Casa Ceaușescu” din București.
„Noi nu-l omagiem, avem mai multe statuete sub denumirea de omagiu. Este o persoană istorică Ceaușescu și îl tratăm ca atare. Este parte din istoria României, pe care nu o putem șterge. Noi, de ani buni, producem bustul lui Ceaușescu și, printre altele, bustul regelui Mihai și al regelui Charles. Dacă intrați pe pagina Săpunul Cheia, puteți vedea câte busturi producem din săpun. Ele se comercializează la Muzeul «Casa Ceaușescu» din București”, a declarat ea.
