În România, o parte semnificativă din treaba autorităților este făcută de oamenii simpli, voluntari sau din ONG-uri. Eu îi numesc „oamenii bogăție”. Care își dau timpul și cunoștințele și energia pe binele făcut cu drag. Pentru animale, pentru copii, pentru natură.
Cred că nu vorbim suficient despre ei. Sau cu ei. Așa că o să încep o serie de interviuri dileme, discuții (adică nu îi las doar pe ei să vorbească) cu o serie de oameni din jurul meu care cred că sunt niște fabuloase resurse sociale, civice, ecologice, sufletești, umane.
Pe de o parte, fac acest demers pentru că îmi e drag să vorbesc cu oamenii în povești simbolice și, pe de altă parte, cred că avem nevoie să vorbim și despre Bine, astfel încât cu bună intenție să vedem și bunele și grelele, să vindecăm traume. Să ne facem bine.
O primă astfel de discuție am avut-o cu Stefania Luca, un om-bogăție ca un copac cu cercuri concentrice, adică valuri valuri de bine, făcut animalelor fără stăpân, copiilor cu mai puțin noroc, cu dizabilități cum le spunem noi.
În poza de mai jos o vedeți după ce a salvat o cățelușă lovită cu toporul în cap, la care s-a dus zilnic (vreo 2 luni) să o îngrijească până s-a închis gaura din cap și a devenit Stefania (cum altfel era să o cheme pe cățelușă), cățel bun de Anglia să scape din iadul românesc pentru câini.
Ștefania este psiholog în viața de zi cu zi, și voluntar esență sau esențial la Arca lui Noe și la Grădinița Malteză din Cluj, în viața adevărată. Eu am cunoscut-o la Pata Rât, și de cunoscut cu adevărat a fost în momentul în care a zis că vine cu mine să scoatem din iad o puiuță de câine. Și că ne întoarcem ca să le aducem bobițe și deparazitare la niște scheletuțe ambulante pe care scria moarte în ochi.
Alternează și jonglează între cabinetul unde conține temeri și traume și povești umane, și voluntariatul pentru animale, salvat pui cu boli din Pata rât, alergat în campanii de sterilizare în Cluj sau de pe coclaurile rurale ale Clujului și voluntar acum pentru un proiect care se numește Parcul Prieteniei și care este o inițiativă de a include cu adevărat, adică pe bune, copiii care nu pot să se joace la locurile de joacă clasice.
Firul roșu între sertărașele care conțin sens pentru Stefania este cel al ajutatului ființelor mai puțin norocoase.
Așa îmi imaginez eu sufletul și mintea, ca și cum am avea fiecare dintre noi un dulăpior cu sertărașe. Și în fiecare sertăraș este ceva. Și trebuie să ai curaj la un moment dat în viață să deschizi fiecare sertăraș, iar afecțiunea pe care pot să ți-o ofere animalele, experiențele pe care poți să le ai cu ele, sunt unul dintre sertărașe.
Trebuie să ai un pic de curaj să deschizi sertărașul ăsta, care deschide un întreg univers și un altfel de a te raporta și a simți viața.
E probabil sertărașul care știi sigur sigur că e plin întotdeauna, nu ai niciodată surpriza că nu găsești ceva acolo, să fie gol sau să conțină ceva rău.
Da, eu cred că dacă vrem să ne atingem maximul de potențial e bine să deschidem cât mai multe sertărașe. Și pe unele nu poți să le accesezi prin intermediul altei experiențe. Dacă vrei să completezi paleta de simțiri, de iubire și afecțiune, trebuie să deschizi și sertărașul ăsta al animalelor.
Eu l-am deschis de mică.
Sertărașe, așa numește ea contextele și motivațiile pentru care luptă: sertărașe în care pui și găsești sens.
Să deschidem pe rând așadar sertărașele Ștefaniei: Parcul Prieteniei și Festivalul Armoniei, și Arca lui Noe
Ce este și ce înseamnă Parcul Prieteniei?
”Un spațiu în care toți copiii, indiferent de abilități sau dizabilități, pot să se joace împreună. Fără nici un fel de bariere fizice sau sociale. În acest spațiu vor fi echipamente incluzive, de exemplu un grup de 5 leagăne, în care 1-2 vor fi pentru diferite tipuri de dizabilități. Sau balansoarul este conceput cu platforme în așa fel încât copiii cu dizabilități să se simtă în siguranță, să poată să urce pe el și însoțiți și în scaun, e securizat spațiul, cealaltă parte este pentru copii tipici, așa încât se joacă împreună.
O să avem trambulină incluzivă, adică poți să urci cu scaunul pe trambulină, și copii cu dizabilități neuromotorii de exemplu, sau și cei neurodivergenți, o să poată fi însoțiți și ei o să simtă mișcarea de propulsie, prin intermediul mișcării pe care o fac ceilalți copii pe trambulină.
Un carusel iarăși accesibilizat, în care pot să intre și copii în scaun, și copii cu tulburare de spectru autist, sindrom Down, deficiențe de vedere, de auz, într-un spațiu conceput astfel ca toți copiii să se simtă în siguranță și să se poată juca împreună.
Partea de noutate și ce e diferit este faptul că este facilitată joaca împreună.
Nu va fi câte un echipament în care copilul cu dizabilități stă separat de copilul tipic.
Ci e un spațiu conceput incluziv.
Foto: www.parculprieteniei.ro
Echipamentele sunt distribuite toate în cerc și este o fluiditate în arhitectură încât se tot închide un cerc, așa a fost gândit.
E un spațiu în care suntem toți împreună.
Pe lângă copii, noi ne-am gândit și la tineri. În Parcul Prieteniei o să fie și spații de întâlnire pentru tineri și adolescenți. Fiind acest spațiu accesibilizat, o să poată să se întâlnească împreună.
Cel puțin până acum, cercul lor social era familia și doar familia.
Și ne-am dorit foarte mult să-i ajutăm să iasă din cercul ăsta, și să aibă o viață mai completă. Și mai diversă.
De unde a plecat ideea?
”De la Raul.
Eu am făcut voluntariat la Grădinița Malteză care este un centru de zi pentru copii cu dizabilități neuromotorii și asociate, centrul al Serviciului de Ajutor Maltez în România. Așa am fost eu aproape de cauza copiilor cu dizabilități, eu fiind de formare psiholog.
Și eu am nevoia de a merge în grupuri, cercuri cu oameni din alte specialități.”
Sursa foto: https://simfoniaprieteniei.ro/module-parc-incluziv/
Și la Grădinița Malteză l-a cunoscut pe Raul, unul dintre beneficiari.
Părinții lui au făcut niște eforturi colosale pentru a crește un copil cu nevoi speciale și apoi a îngriji un tânăr cu deficiențe locomotorii, până când, tatăl lui, de exemplu, nu a mai putut, din cauza problemelor de sănătate. Până când i-a cedat spatele, adică. Mama lui este practic o eroină, și-a petrecut toată viața îngrijindu-l, ea este cea care a dus și duce greul, hrănește, spală, întoarce, așează.
Când părinții au dat de greu, atunci s-au apropiat voluntarii mai mult, și tot așa și-au dat seama că atunci când cresc, atunci când nu mai sunt la activitățile organizate – care sunt câteva ore pe zi, când sunt în ”timpul liber”, acești copii și tineri sunt singuri. La fel și părinții lor. Nu au spații de socializare în aer liber, parcurile clasice sunt neprietenoase și imposibil de folosit în siguranță de ei.
Foto: FB Raul Teanc
Atunci le-a venit ideea Ștefaniei, Mirelei Codreanu și lui Dumitru Anca să pună bazele unor proiecte de incluziune adevărată.
(https://simfoniaprieteniei.ro/coordonatori/)
Adică din aia care include, nu separă în insulițe ”specialii” în marea masă ”normală” și nici nu se face că include prin crearea de zone izolate de fapt dedicate celor ”altfel”.
Ca psiholog, Stefania a plecat tot de la voluntariat.
De când mă știu am considerat că esența ființelor vii este dincolo de forma fizică pe care acestea o iau.
Încă de mică am simțit o pornire către categoriile vulnerabile. Am adus acasă fiecare pisică, fiecare cățel, fiecare purcel care guița, și fiecare miel care plângea și uite așa am adunat de pe străzi și am adus acasă, chiar într-o vreme când nu era ușor să faci asta și nici nu erau primite la mine acasă.
Apoi în facultate s-a înscris voluntar la una dintre primele campanii de sterilizări din anii 2000 de la Ecarisajul din Cluj, unde a cunoscut-o pe dna Bora care a înființat asociația Arca Lui Noe, unul dintre ONG-urile esențiale de protecția animalelor din Cluj, aproape un stat paralel în Cluj i-aș spune eu, care fac enorm și mult mai mult decât orice instituție, și constant de multi ani, pentru câinii fără stăpân. Și așa a devenit unul dintre voluntarii de bază ai Arcăi, unde și acum participă la campanii de sterilizare, la a face viața mai bună câinilor din centrul ONG-ului, la atelierele de educație din școli.
”Apoi, la un moment dat pe parcursul vieții mele m-am gândit să lucrez numai cu animale, m-am gândit să fac toaletaj canin. Nu a funcționat asta, eram însă preocupată de idee, și așa s-a născut atunci în mintea mea conceptul de terapie asistată de animale. Și acesta a fost factorul mobilizator pentru a doua mea formare, psihologie.”
În România în care voluntariatul nu era văzut ca ceva de bine, Stefania si-a făcut cabinetul propriu de psihoterapeut (https://www.psihologclujnapoca.ro/, unde vă recomand să aruncați o privire și un gând), dar în paralel a continuat să facă voluntariat în ceva și mai nou și mai inedit și ciudat văzut, terapia asistată de animale, tot la o asociație, Dog Assist.
Pentru că niciunul din câinii ei nu se potrivea pentru terapia asistată de animale, e și acolo o întreagă artă și ”meserie”, Stefania a fost printre primii voluntari care a lucrat cu un câine voluntar.
Tango a fost primul meu coleg voluntar de terapie asistată de animale.
Apoi a fost Lara, care pe lângă faptul că era un câine de terapie, era un cățel adoptat, maidanez, nici un fel de rasă în ea, un pic de labrador avea, dar ea este dovada că un câine de terapie nu trebuie să fie neapărat de rasă.
Sunt unele rase care au anumite calități mai potrivite, dar poate să fie foarte bine și combinații.
Făceam activități, încă nu putea fi vorba de terapie asistată.
Apoi într-o zi, când mă plimbam cu câinele meu pe lângă centrul Grădiniței Malteze, am bătut în geam și mi-a răspuns coordonatoarea centrului, Mirela Codreanu, pe care am întrebat-o dacă nu s-au gândit să lucreze cu animale în relație cu copiii de acolo.
Și așa am ajuns să facem activități cu Dog Assist la Grădinița Malteză.
Acolo am făcut și activități și terapie asistată (care presupun un plan de intervenție și un program de sesiuni constante, nu doar interacțiuni punctuale, joacă, întâlniri).
Așa i-am cunoscut, apoi am rămas voluntar la Grădinița Malteză, care a fost un mediu social extraordinar pentru mine, chiar ca o oază.
Citind cu câinii de terapie asistată, cu Tango și Lara
Foto: Grădinița Malteză
Acolo, făcând voluntariat, a apărut nevoia pentru Raul, și de acolo, împreună cu oamenii de acolo s-a născut ideea Parcului Prieteniei. Și a festivalului Simfonia Prieteniei, la care vă invită în octombrie 2025. Va fi la a treia ediție.
Scopul lui este de conectare și socializare între oameni.
Acuma de ce îi zicem festival incluziv, este pentru că în diverse locații se organizează festivaluri dedicate persoanelor cu deficiențe de auz, persoanelor cu deficiențe de vedere, sau cum este Atipic Beauty, eveniment de beauty pentru persoanele cu dizabilități, dar ideea noastră a fost de a crea un festival de amploare în jurul incluziunii. Adică indiferent de abilitate sau dizabilitate, culoare, orientare de orice fel, politică, economică, specie (nota mea ), trei zile să facem un eveniment în care să ne distrăm și în care toată lumea să fie pusă în valoare, asta înseamnă și să acceseze resursele unei comunități. Vom avea scenă pe care vom avea scenete, artiști, sporturi, și cu persoane cu dizabilități sau create de persoane cu dizabilități și altele create de persoane de toate felurile.
Uite, este una dintre trupe, Modivo se numește, care are în componență tineri din spectrul autist și tineri tipici. Artista lor este un artist vocal foarte apreciat. Va veni și Mara Prună, un artist cu tulburare din spectrul autist care apare pe scenele din toată lumea.
Am vrut să creăm un eveniment cu scenă, cu ateliere de activități. 2 – 3 zile în care să petrecem timp împreună dincolo de toate barierele care există.
Festivalul acesta va avea loc în Parcul Mare din Cluj, în weekendul 4-5-6 octombrie. Va fi a treia ediție și, ca toate evenimentele sociale, depinde de finanțări. Să sperăm deci că ne vom revedea cu toți, și cu animalele noastre.
Așadar, oameni și animale sunt în sertărașele Ștefaniei, și multă implicare. Pentru oameni și animale.
Voluntariatul pentru animale – Arca lui Noe
Cum spuneam, Stefania e unul dintre oamenii de baza ai acestui ONG care a schimbat paradigma de gândire asupra câinilor fără stăpân în Cluj.
Alături de dna Bora, fondatorul și cercul nucleu al acestei asociații, voluntari ca Ștefania au creat un centru pentru câinii strânși de pe străzi, abandonați, un spațiu în care se ocupă ca aceștia să și trăiască bine.
Felul în care dna Bora a înființat asociația m-a format, m-a ghidat. Veneam după o perioadă de câțiva ani în care eu am observat animalele și acasă nu eram nici înțeleasă, nici acceptată, observatia asta a mea, nici validată. Implicarea dânsei, felul în care a creat asociația, și s-a implicat în cauza animalelor de pe vremea aia când nu era deloc ușor să vorbești despre asta. Eu făceam voluntariat la ecarisaj unde a fost foarte greu.
Și nu îi e ușor să își amintească, dar vede diferența majoră și evoluția de acum.
Și au ajutat sute, poate mii de câini să plece în familii. Au ajutat sute, poate mii de câini să nu se mai înmulțească pe străzi, să nu mai sufere.
Acum, Arca lui Noe, unde tot voluntari ca Ștefania, d-na Bora, Maria Murariu, Cristina Călinescu, ajută constant și depun eforturi imense pentru un centru unde sunt adăpostiți între 80-100 de câini și se concentrează nu numai pe supraviețuirea lor, ci și pe calitatea vieții lor. Deci, tot cu ajutorul voluntarilor, și a câtorva angajați dedicați.
Au programe educaționale și de informare în sate, unul chiar acum în derulare.
Haideți să-i ajutați la sterilizare în campania din Beliș, Mănăstireni în cele 2 we 11-13 iulie și 19-21 iulie.
Foto: Arca lui Noe
Au programe de educație despre animale în școli.
Au dat spre adopție mii de câini, cu ajutorul și colaborarea unor asociații din străinătate.
Și uite, aici se închide sau deschide, cum vrei un alt cerc: dna Bora a fost și este voluntarul de bază al Arcăi, dar când a început, ea lucra la o grădiniță de copii cu dizabilități.
Și acolo am văzut pentru prima oară cum a aplicat tehnicile de integrare a interacțiunilor cu animale în lucrul cu acești copii speciali. Și nevoile lor.
Toate cercurile vieții mele pleacă de la animale, ăsta e purul adevăr al vieții mele.
Și cumva a găsit calea de a integra cercurile și de a le face să comunice și să se ajute. Să crească precum trunchiul unui copac, să ducă sevă și bogăție în niște cauze esențiale comunității umane empatice.
De la voluntariat pentru animale, la voluntariat pentru copii, la Parcul Prieteniei și festivalul Simfonia Prieteniei, Ștefania a pus mereu cărămizi la temelia umanității.
Acuma să nu credeți că Stefania e singură. Pentru fiecare din cauzele în care se implică, puteți fi și voi alături de ea.
Cu resurse financiare, donând, de exemplu pentru Parcul Prieteniei cu un simplu sms cu textul PARC la 8835, sau cu resurse de timp și financiare participând la campania de sterilizare de la Beliș, sau cu resurse de suflet mergând voluntari la Arca lui Noe, sau cu dus și pus mai departe informația despre oamenii ăștia bogăție în sertărașul din care vă luați din când în când resurse să vă creșteți copiii sau sufletul frumos, cu exemple bune.




