Oameni pe care numai educația și civilizația i-a ajutat să nu se calce în picioare și să nu moară acolo strigând că nu se mai poate cu acest PSD! Așa cum nici azi nu se mai poate…
N-am uitat sentimentul ăla pe care l-am avut atunci, un sentiment traumatizant, pe care nu l-am mai avut niciodată până atunci și nici de atunci până azi: că sunt mică și neînsemnată, pentru că statul meu e uriaș și vrea să îmi facă rău. La propriu. Într-o piață plină de oameni, alături de prietenii mei și de oamenii cu care împărtășesc aceleași valori.
Nu l-am uitat nici pe domnul Ilie Gâzea, pe care atunci voi l-ați ucis, pentru că venise doar să spună, cu vocea unui teleormănean, că nu se mai putea cu acea șleahtă de ticăloși din Teleorman: Carmen Dan, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și armata de lipitori de afișe care ajunseseră să populeze toate instituțiile publice din București.
Nu am uitat nici faptul că au fost zile bune pe urmă în care mi-a curs sânge din nas și în care n-am mai putut vorbi, pentru că mă durea în gât oribil, de la gazele alea.
Și nu am uitat nici că acea ticăloasă de Carmen Dan e liberă și liniștită, bucurându-se de banii acumulați atunci din buzunarele noastre și căutând microfoane în priza din dotare. Și ea e relaxată azi, deși ar trebui să se civilizeze printr-o închisoare.
Peste toate aceste amintiri, azi îmi pare cel puțin interesant cum acțiunile criminale ale lui Dragnea (primul suveranist al țării) și Carmen Dan (prima purtătoare de ie în scopuri politice) sunt apărate în comentarii fix de votanții lui George Simion și Georgescu Călin.
Dar suveranismul nu e noul PSD! Nu! Suveraniștii sunt doar acești oameni cinstiți si corecți, care luptă pe Tik Tok pentru o țară mai bună, în care e normal să gazăm oamenii care știu istorie. Și care credem că vaccinul ne crește solzi, că războiul începe pe 3 septembrie și că primești case de 35.000 de euro de la un candidat politic.
Ca atare, n-am cum să uit nimic, pentru că nimic din ce era atunci nu e vindecat.
Nici că dosarul 10 august pare să aibă soarta altor dosare mari, precum cel al mineriadelor, a căror nesoluționare ne-a adus aici, în starea asta de ură permanentă, pentru că nimeni nu mai știe sigur cine e vinovat și cine nu.
Dar eu am memorie. Și nu uit ce ne-ați făcut atunci. Și o să vă strig ticăloșia în fiecare an, pe 10 august, până mor! Cu plăcere!
