M-am refugiat din calea festivalurilor și vitezei și a lipsei de civilizație care guvernează drumurile și vacanțele românilor, aici, în grădina Minodorei Păsărilă, în inima locului salvat de ea și comunitatea ei și am găsit o oază de natură pentru care oamenii locului luptă încă. Am simțit-o vie și frumoasă.
Scriu din Crivina Mică, locul salvat deocamdată de buldozere de oamenii locului, la chemarea Minodorei Păsărilă, cea care își salvează odată cu moștenirea de la strămoși și natura unde s-au născut ai ei și ea.
Tentația pentru investitori. Destinația munților vechi de milioane de ani – piatră de carieră – banul
Povestea abuzului instituțional asupra naturii și comunității locale e clasică, de aceea o spun pe scurt și vă dau numai câteva repere, s-a scris despre ea, se va mai scrie: arie protejată în sit Natura 2000, doi munți, o vale, Valea viilor, și niște păduri, sunt cumpărate ”nu se știe cum” de un ”investitor”. Cu scopul să le radă de pe fața pământului.
Pe locul unde, tradițional, oamenii locului aveau varnițe artizanale, adică făceau var din piatră de var, la nivel mic și pentru uzul comunității, au venit ciocoii de modă nouă cu japca și excavatorul să facă o carieră de piatră. Mare cât acești doi munți.
Au obținut repede acord de mediu, au obținut și autorizație. În ciuda faptului că acolo e arie protejată, care are, European regulamentar, Plan de management care explică foarte clar de ce astfel de activități nu ar trebui să aibă loc aici. Acordul de mediu cu niște aberații despre cum se poate proteja biodiversitate prin stropirea drumului de acces de câte ori este cazul…. Sau cu mutarea din 2900 de ha… unde? A speciilor protejate…
Fragment din acordul de mediu: Acord nr 13 din 19.09.2022 – SC EXPLOCARB SRL
Cu niște minciuni și sfidări ale realității de îți vine să îți iei viperele și să le duci în orice altă parte… dacă ai avea unde… să trăiască și ele, că oamenii sunt mai veninoși. Dat fiind acest accord de mediu, semnat și parafat și agreat de toate autoritățile, au venit cu buldozerul și au intrat în apa de pe valea mica dintre cele două culmi de munte care ar fi fost deja rase dacă…
Dacă Oamenii locului nu s-ar fi mobilizat să spună nu. Împreună cu Minodora, localnicii din două sate s-au organizat și la jumătate de oră de la momentul în care au sosit utilajele să sape, au ajuns sătenii să le oprească.
Sursa: https://www.facebook.com/alyn.marya/videos/1116530589532642
Buldozerele au apucat să lărgească, au apucat și să strice valea. Oamenii locului au apucat să îi oprească la timp să nu strice mai mult.
Sursa foto: https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=2089231321475784&id=100011668082570&rdid=iKhqGDqzd2KA5eup#
”Ne flutura pe sub nas documentele. Avea inclusiv autorizație de construire dată abuziv de către Primărie, în condițiile în care noi eram în instanță.
Acum acordul de mediu este suspendat definitiv. ” ne spune Minodora.
Fragment din Sentința civilă de suspendare definitivă a Acordului de mediu în dosarul 2288/3/2023/a1
Dar. Pe valea asta venea cândva apă. Acum nu mai vine, nu se știe unde s-a ascuns apa din calea pierzaniei.
Aici curgea apă în continuu, Valea Viilor curgea în continuu.
Oamenii Locului. Minodora Păsărilă
Oamenii, localnici foarte foarte implicați au reușit să-și salveze munții. Nu și apa… din păcate.
În 2024 au luptat la baionetă, s-ar putea spune.
Comunitatea a ieșit să își apere codrul, muntele și apa. Au reușit să apere pentru moment doar codrul și muntele. Cu tot ce e în el.
Minodora Păsărilă e născută aici, și își are rădăcinile în locurile și apele Bistriței.
”Copilăria mea aici mi-am petrecut-o. Acum, din 2004, mă lupt să-mi protejez locurile astea, iar dacă nu ieșeam în 2024 în februarie, faptul că el avea autorizația de construire dată de primărie, într-un an de zile până când avocata Cătălina Rădulescu reușea ceva în instanță, într-un an de zile desființa versantul. Pentru că are utilaje, are stația de sortare. Totul pentru piatră de construcții. Pentru licitații, la drumuri, el știe pentru ce este…, pentru asta a intrat pe Valea Viilor spre Pădurea Strămoșească.
A reușit și a cumpărat, nu știu de la cine”
Are rădăcini adânci în energiile locurilor, ea chiar crede că bunicul ei este cel care a trimis mesaje și i-a lăsat urme pe care să le urmeze ca să salveze locurile lor. Sunt oamenii care își iubesc natura și locurile prin care trec și viețuiesc mult. Cu totul și frumos. Minodora e unul dintre acești oameni.
Mama era din Frâncești, terenurile astea pentru care luptăm sunt ale Frânceștilor. Tata era din Gureni.
Iar ăștia sunt prunii lui Băloi, bunicul.
Locurile astea care poartă bogății variate: apa Bistriței, vipere cu corn, vale de arini, o peșteră cu lilieci cu potcoavă. În doar câteva ore, am văzut în rămășița de apă rămasă pe Bistrița egrete albe, stârc cenușiu (specie prioritară și protejată la nivel european), berze.
Așadar în oaza asta cu vipere protejate, cu păsări rare și cu copaci arhaici, moștenirea Minodorei este dusă mai departe prin spiritul ei de luptătoare. Se luptă din 2004 să păstreze locul viu, nu ucis cu excavatoare și vândut ca piatră de construcții pentru bani. Din 2004! Și în timp ce luptă, plantează grădina, construiește comunitatea, o ține aproape, unită.
Lângă grădina de legume unde plantează, Minodora a făcut un foișor în care adună copiii din comunitate, se întâlnesc și împart bucurii, fac activități.
Nu e o comunitate săracă, nu e vorba despre ajutat sau supraviețuire aici, este vorba despre comuniune, despre împărțit în sensul acela profund și adevărat, este vorba despre a fi împreună la bine, când ne jucăm, zâmbim, și la greu, când ne atacă noii dușmani ai vieții moderne, cei care nu înțeleg că munții ăștia fac parte din satele noastre, fac parte din viața noastră, ne sunt sprijin, resursă de viață și protectori.
Au crescut ca oameni cu ei, casele noastre le iau forma, ne trezim și ne luăm energia din ei, nu vii tu, străin de orice sens al comunității, să ne razi munții noștri.
În spatele casei, cei doi munți apărați de comunitate.
Aa, că vii să ne amăgești că ne dai treizeci de arginți și noi să te credem că va fi bine…
A, că unii după ce primesc trei arginți se cred bogați și cred că nu o să îi deranjeze praful și mizeria, și zgomotul și vibrațiile și poluarea profundă create de o carieră de piatră? Da, toate pădurile au uscături.
Dar uite că în comunitatea asta, Minodora a reușit să adune oamenii buni în jurul ei și să creeze scutul acela de umanitate și empatie pentru natură.
”Plângeam, veneam de la serviciu și plângeam când auzeam că e dezbatere publică, că au obținut acordul de mediu, că au obținut autorizația de construire…
Tot ce am aflat, am aflat de la părinții mei, că urmează să se facă o carieră de piatră, și atunci am început să caut pe site-urile APM-ului, pe al primăriei. Și zvonul s-a adeverit și deja se obținuse acordul de mediu, a urmat dezbaterea publică, am făcut sesizări către Garda de mediu, APM… dar din păcate toate au fost în favoarea lui.”
Așa a fost posibil ca la doar jumătate de oră de la intrarea utilajelor pe vale, mulți, foarte mulți oameni să se mobilizeze și să vină să își apere natura și liniștea.
Nu reușim mereu, ne zbatem, nu știm dacă procesele începute în instanță vor fi castigate, știm însă că oamenii investesc multă energie, bani, timp, resurse de toate felurile și se străduie.
Ruxandra, clinica juridică, ajutor de la specialiști biologi și lupta pentru informații.
Lângă Minodora s-au alăturat și oamenii de mai departe de locul vizat. Avocata Cătălina Rădulescu, asociații de mediu ca Bankwatch, Fundația Valea Bistriței, voluntari dedicați și pricepuți, biologul Călin Dejeu. Cauza lor a fost una din cele apărate în cadrul Clinicii juridice. Peștera cu lilieci a fost validată de Călin Dejeu.
Poate vi se pare că nu ați avea ce face ca să susțineți o cauză ca cea a Minodorei și a comunității ei. Dar uite că, prin intermediul clinicii juridice, Ruxandra Mureșan a găsit o cale incredibil de curajoasă să-i susțină. Cereri de informații apoi proces în instanță ca răspuns la abuzul primărei Pestișani să o taxeze abuziv pentru copiile trimise. Documente care erau despre acest loc, care arată cum s-a putut da, autorizație, acord de mediu, avize și cum s-a putut aproba un PUZ pentru lucrările vizate acolo.
Pentru că le-a cerut, primăria Pestișani a găsit o cale parșivă de a o taxa, de a indica refuzul de a obstructiona accesul la informații. A dat un HCL prin care decidea să crească tariful pentru copia de documente, și refuză remiterea lor electronică.
Ruxandra s-a luptat împotriva acestui abuz, și pentru că trăim în România, a ajuns la cheremul unei instanțe din România. Despre asta și despre Ruxandra ca încă un om al binelui, în detaliu, într-un episod următor.
Ce rămâne în urma atâtor eforturi, atâtor ore și energii cheltuite pentru protecția naturii?
Rămâne satisfacția că nu au tăcut. Că au luptat și nu se lasă. Că nu acceptă abuzul. Că stau împreună. Că sunt comunitate unită indiferent unde se află în lume. Că-și apără natura.
Dar da, rămân și pierderile.
Pierderile colateralte. Sănătate, nervi, bani, informație. Adevărul.
Informația, adevărul nu sunt la suprafață. Se pierd sub tone de documente care nu vor vedea vreodată lumina și conștientizarea oamenilor vrăjiți de banii murdari.
Un om al comunității mari s-a luptat în instanță să obțină actele doveditoare ale abuzului și corupției care au făcut posibile planurile de distrugere. PUZuri și autorizații de construire obținute abuziv.
2 ani în instanțe, ore de lucru voluntar, suflet și minte puse pentru ca instanța, de data asta cea de la Cluj să râdă în nas societății civile, legii și naturii și să spună că nu, domle, nu trebuie primăria Pestișani să afișeze documentele de urbanism, nu, nu trebuie nici să le dea în totalitate în urma unui proces câștigat în instanță. Și, oribil de nedrept, mai pune și pe cel care câștigă de facto să plătească cheltuieli de judecată pârâților.
Aberant și strigător la cer, dar când vă gândiți de ce rămân oamenii singuri în luptele astea nedrepte, să vă gândiți că este pentru că o instanță din România refuză să facă dreptate chiar și atunci când spune cu subiect și predicat că da, s-a încălcat legea. Și o face sfidător.
Dar despre asta vom mai vorbi, separat, căci merită atenție multă și e una din pierderile majore de energie, de motivație pe care le suferă oamenii binelui. Așa cum pierderi enorme suferă din această cauză și natura.
Lupta comunității în instanță va mai dura încă niște ani.
Azi, comunitatea ei a avut o victorie, acordul de mediu a rămas suspendat după prima fază a procesului, până la judecarea fondului. Asta înseamnă că muntele va trăi până la soluționarea dosarelor în instanță.
Pierderile și daunele aduse naturii.
Apa din Valea Viilor s-a ascuns… însă, nici măcar nu știm unde.
La doi pași de Valea Viilor, afectată de investitorul care a pus gheara pe doi munți, apa din Bistrița a dispărut și ea, dar știm unde… și tot corupția a făcut posibil și această pierdere. Minodora ne explică felul în care ecosistemul de lângă cei doi munți pentru care luptă este deja afectat de inconștiența autorităților.
”Între barajul de la Clocotiș și Microhidrocentrala de la Tismana, a fost făcută în anul 2008 o galerie și toată apa este dirijată către microhidrocentrala de la Tismana. In 2008, pentru că clima nu se schimbase drastic, ca acum, râul era încă în limite satisfăcătoare. Galeria a fost o perioadă surpată, râul avea încă apă. Anul trecut, galeria a fost repusă în funcțiune și de atunci râul de la Bistrita a scăzut drastic. Anul trecut râul Bistrița era o serie de ochiuri de apă unde câinii mâncau pește, acum apa existentă este colectată din pâraie, situate în aval de barajul de la Clocotiș. Deci ce vezi aici e din aceste pârâiașe. Râul Bistrița nu mai este decât un colector de pârâiașe din avalul unui baraj….”
Cam asta înseamnă energia verde a României.
Ce înseamnă pierderea asta colosală?
Înseamnă lipsă de apă și pentru oameni.
Înseamnă că apa puțină este poluată de depunerile care nu mai sunt duse de cursul apei. Depuneri de la fabricile din zone, aluviunile aduse de ploi când vin prin torente în ploile care nu mai au rădăcini de copaci pe versanții de mai sus (tăiați și ei știe toată lumea cum) care să o țină în munte, să o filtreze să curgă natural și echilibrat pe albie…
Înseamnă moarte pentru culturile oamenilor, înseamnă moarte pentru creaturile pământului, păsări și pești și plante.
Lupta continuă.
Poate credeți că povestea Minodorei și a comunității ei locale și extinse este una pozitivă. Mă bucur pentru voi și da, sper ca energia ei caldă și pozitivă să ajungă la voi cu acest mesaj.
Eu știu însă că mai e și mai e mult de luptă. Știu că pierderile sunt mari și dureroase, legate între ele.
Și ei, oamenii locului, știu asta. Și că toate au legătură cu corupția. Nu e om în sat cu care să fi vorbit care să nu spună… am câștigat un pic de timp, dar nu războiul….
Procesul pentru atacarea actelor prin care autoritățile au fost de acord cu distrugerea naturii și a unei arii protejate și a satului Gureni este în curs. Deocamdată acordul de mediu este suspendat definitiv și se judecă fondul. Va dura. Va fi greu. Câți vor rămâne de partea naturii și moștenirii de la părinții lor? Nu știm. Sperăm că toți, sperăm că mulți vor veni și ei alături.
Sperăm cu toții să fie cu sens. Și cu victorie la final. Deocamdată doi munți și o colonie de lilieci protejați respiră și trăiesc pentru că Minodora Păsărilă și oamenii comunității ei nu au renunțat la ei.
Sper ca lupta lor să îi inspire și pe cei care se simt tentați să cedeze arginților, care nu văd pericolul prafului, poluării, al vibrațiilor, al distrugerii mediului lor de viață atât de legat de muntele care le-a stat în spate, le-a ținut spatele la propriu de la începuturi.
Acum în coasta satului le stă Bistrița secată… cu amintirile belșugului când apa curgea liberă în albie. Și muntele încă întreg.
Ce va fi dacă muntele va fi măcinat?
