duminică, iulie 19, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneDecizie definitivă: Vlad Pascu, condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul...

Decizie definitivă: Vlad Pascu, condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 Mai

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Constanța a menținut decizia primei instanțe. Decizia vine chiar la doi ani de la tragedia din 2 Mai, când Pascu a ucis doi tineri și a rănit alți trei, după ce a intrat cu mașina într-un grupul de pietoni.

Accidentul a avut loc pe 19 august 2023, pe DN 39, în apropiere de localitatea 2 Mai. După impact, Pascu a fugit de la locul faptei și a fost găsit ulterior în Vama Veche. Testele au arătat că se afla sub influența mai multor substanțe interzise.

El a fost trimis în judecată în octombrie 2023, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența drogurilor și părăsirea locului accidentului.

„Admite apelurile formulate de părţile civile Olariu Mihaela, Olariu Valentin, Olariu Marin, Olariu Maria Selena, Olariu Maria, Tănase Andreea şi Dinu Gabriela, desfiinţează, în parte, sentinţa penală nr.25/ 31.01.2025 pronunţată de Judecătoria Mangalia, şi rejudecând, respinge ca inadmisibilă introducerea în cauză în calitate de intervenient accesoriu a Fundaţiei Române pentru Asistarea Victimelor Accidentelor, (FRAVA.) În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p., admite apelul formulat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ( BAAR), împotriva aceleiaşi sentinţe şi reduce cuantumul daunelor morale acordate părţii civile Bârzan Darius-Dumitru, de la 50.000 euro la 20.000 euro”, se arată în minuta instanţei.

De asemenea, magistraţii au respins apelurile declarate de Vlad Pascu şi de procurori. 

 „În baza art.421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge apelurile declarate de către: Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, inculpatul Pascu Matei Vlad, părţile civile: Ionescu Cristina Ileana, Coniac Vlad Alexandru, Dragomir Cătălin Ştefan, Dragomir Livia, Dragomir Eva Teodora, Voinea Ruxandra, Voinea Marin şi Bârzan Darius-Dumitru, împotriva sentinţei penale nr.25/31.01.2025 pronunţată de Judecătoria Magalia, ca nefondate. În baza art.421 pct. 1 lit.a Cod de procedură penală, respinge apelul declarat de către Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor (FRAVA), ca inadmisibil. În baza art.422 Cod de procedură penală, raportat la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului şi perioada executată de la data de 31.01.2025 la zi”, mai arată minuta Curţii de Apel Constanţa. 

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare