Poate ne este greu să recunoaștem, din teamă sau orgoliu, că ne aflăm într-un război informațional, un conflict neconvențional și foarte puțin cunoscut publicului larg, dar cu impact puternic asupra vieții noastre zilnice. Războiul informațional nu urmărește ocuparea teritoriilor, cu siguranță nu cu tancuri și armată, ci cucerirea minților, prin dezinformare și răstălmăcirea narativelor, slăbind totodată încrederea publică în instituții, presă și democrație. Iar ultimii ani ne-au arătat că România nu numai că nu e pregătită să ducă acest conflict, ci nici măcar nu vrea să îl recunoască.
Despre felul în care inteligența artificială, propaganda și manipularea emoțională se combină într-un nou tip de conflict global am vorbit cu Matteo Pugliese, PhD, Senior Analyst la Debunk, o organizație non-guvernamentală lituaniană care monitorizează campaniile de dezinformare și ingerințele străine.
Cu o experiență solidă în domeniul securității internaționale, intelligence, scenarii geopolitice și amenințări hibride, Matteo a fost ofițer al Carabinierilor în cadrul Biroului de Cooperare Internațională al Comandamentului Central, în prezent fiind cercetător concentrat pe teme de contraterorism, intelligence, dezinformare, războiul din Ucraina și tensiunile NATO – Rusia.
Specialistul explică, pentru INVESTIGATORIA, de ce războiul hibrid este mai ieftin decât cel convențional, cum exploatează Rusia vulnerabilitățile societăților occidentale și ce pot face statele pentru a preveni manipularea, fără a cădea în capcana cenzurii.
În opinia dumneavoastră, cum sunt conectate conceptul de „intelligence” și dezinformarea în conflictele moderne? Asistăm la o nouă formă de „război informațional” care vizează societățile, nu armatele?
În mod tradițional, operațiunile de manipulare a opiniei publice și de destabilizare a dezbaterii politice erau desfășurate de serviciile de informații, de exemplu, în timpul Războiului Rece, prin așa-numitele Măsuri Active (Active Measures) ale KGB-ului sovietic.
Astăzi, războiul hibrid este mai ieftin decât războiul convențional și îi permite autorului să rămână sub pragul „negării plauzibile” (plausible deniability) în ceea ce privește originea campaniei.
Prin urmare, actorii străini ostili folosesc din ce în ce mai mult tactici de manipulare a adversarului prin dezinformare și propagandă.
Ce lecții am învățat din războiul din Ucraina despre rolul comunicării strategice și al operațiunilor psihologice?
Războiul din Ucraina a arătat cât de vulnerabilă este Europa în fața narațiunilor strategice de propagandă ale Rusiei și cât de nepregătite sunt încă instituțiile noastre pentru a combate ingerințele străine și a proteja spațiul informațional.
În timpul alegerilor din mai multe țări, de la Germania și România la Polonia și Moldova, pe care noi, la Debunk, le-am monitorizat pe teren, am observat operațiuni sofisticate pe rețelele sociale menite să delegitimeze partidele pro-occidentale și să sprijine opțiunile pro-ruse și de extremă dreapta.
După atacul Hamas din 7 octombrie, serviciile de informații rusești au încercat să destabilizeze Franța plătind cetățeni moldoveni care au pictat Steaua lui David pe clădirile în care locuiesc evrei din Paris, pentru a amplifica tensiunile religioase și etnice, iar mai recent, au plătit cetățeni sârbi să lase capete de porc în fața unor moschei.
În Spania, avem dovezi ale folosirii dezinformării rusești, inclusiv prin conținut generat cu ajutorul inteligenței artificiale, pentru a amplifica criza din Torre Pacheco dintre extrema dreaptă și migranți.
Cum pot serviciile de informații și instituțiile democratice să contracareze dezinformarea fără a submina libertatea informației?
Unele țări europene au dezvoltat strategii de contracarare mai bune decât altele și au un nivel mai ridicat de conștientizare a acestei amenințări.
Franța a înființat Viginum, cu scopul de a monitoriza campaniile de dezinformare; Germania a creat un sistem de coordonare între instituții pentru protejarea proceselor electorale; iar Suedia are o Agenție de Apărare Psihologică, care avertizează cetățenii asupra acestui risc.
Alte țări însă nu dispun încă de o abordare sistematică sau de o strategie clară pentru a combate interferențele hibride și nici de instituții cu un mandat precis.
Această activitate nu poate fi limitată la dimensiunea serviciilor de informații, pentru că într-o democrație opinia publică contează și trebuie informată în mod transparent.
Credeți că democrațiile occidentale au găsit un răspuns eficient la astfel de tactici sau sunt încă, în mare parte, reactive? De asemenea, multe țări investesc acum în „reziliență” și în educație publică împotriva manipulării. Din experiența dumneavoastră, care sunt cele mai eficiente abordări și ce tinde să eșueze?
O abordare proactivă și o viziune strategică sunt mult mai eficiente decât simpla reacție la atacuri fie că este vorba despre o campanie de dezinformare, fie despre un act de sabotaj.
Polonia, de exemplu, lansează trei canale TV sub umbrela serviciului public TVP, cu scopul de a ajunge la telespectatori din Belarus, Ucraina și Rusia și de a oferi o narațiune alternativă la propaganda Kremlinului, demontând informațiile false.
Anularea unui proces electoral sau interzicerea unui candidat, chiar și atunci când există dovezi clare de interferență străină sau comportamente ilegale, ar trebui să fie doar o soluție de ultimă instanță, deoarece poate fi percepută ca o limitare a democrației. De aceea, este esențial să se investească într-o strategie de prevenție, pentru a întări reziliența socială, educația și alfabetizarea digitală.
În Moldova, de exemplu, presa de investigație locală a făcut o treabă excelentă în ultimii doi ani, expunând toate activitățile maligne desfășurate de proxy-urile pro-ruse, de la corupție la campanii de dezinformare, astfel încât opinia publică pare să fi dezvoltat „anticorpi” mai puternici pentru a recunoaște această amenințare.
Privind spre următorul deceniu, ce forme emergente de amenințări hibride sau informaționale vă îngrijorează cel mai mult?
În următorii ani, actorii străini vor utiliza tot mai mult inteligența artificială și noile tehnologii disruptive pentru a manipula opinia publică și a interfera în procesele democratice.
Ei vor încerca să exploateze vulnerabilitățile societăților noastre libere și să transforme rețelele sociale în arme, pentru a slăbi instituțiile democratice și a îmbunătăți imaginea regimurilor autoritare.
De aceea, este esențială o abordare la nivelul întregii societăți, bazată pe cooperarea dintre societatea civilă, instituțiile statului și platformele digitale care, datorită Pachetului legislativ privind serviciile digitale al UE (Digital Services Act), sunt acum obligate să elimine conținutul malițios din mediul online.
