Am să încep prin a spune „Bună dimineața” celor care și-au instalat internetul mai târziu, „Bună dimineața” și ție, stat român, ai cafeluța pe noptieră. Haide, „trezește-te din somnul cel de moarte”. Deja nu mi se mai pare amuzant că, abia în 2025, România și-a dat seama că se află într-un „război hibrid” cu mama Rusie. Nu este deloc amuzant că abia acum am realizat că media este influențată și că propaganda și dezinformarea au scris istorie pe meleagurile carpato-danubiano-pontice.
Ar fi ipocrit ca-n asemenea momente să nu-mi amintesc de vorbele lui Ion Rațiu: „Am să lupt până la ultima picătură de sânge să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Tind să cred că aceasta a fost prima conștientizare televizată că România încă este un punct de interes pe „harta roșie”. La fel de ipocrit ar fi să nu întreb, deja retoric: când, Doamne iartă-mă, îl arestați pe Georgescu?
Media, politica, dar și societatea au luat-o razna din 6 decembrie 2024. Și dacă până atunci exista o oarecare urmă vagă de conștiință civică în discursurile publice, din respectivul punct a dispărut complet. Asistăm astăzi la un linșaj mediatic și un limbaj grobian, demn de poveștile medievale din Italia.
Una dintre cele mai importante voci post 6 decembrie este Anca Alexandrescu. Aceasta, Anna Pauker de pe Temu, un „jurnalist de seamă” și totodată „o minunată persoană publică”, declarată „vocea poporului”. Această „luptătoare desăvârșită” contra „globalismului sorosist”, care și-a început studiile „jurnalistice” la Școala Superioară de Jurnalistică în perioada ‘91-’95 (conform hotărârii nr. 856 din data de 09.12.2020 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării: „Școala Superioară de Jurnalistică, instituție privată de învățământ jurnalistic, fondată de Asociația Ziariștilor Români și de Fundația Soros pentru o Societate Deschisă”). Această promotoare a „serialului exploziv” (promovat intens la începutul anului 2025), care nu va apărea vreodată: Caracatița Soros. Mai pe scurt, o rușine deontologică a jurnalismului, susținută de toată secta lui Georgescu și amplificată de alte „elite” jurnalistice. Oricum, ea nu este nici primul și nici ultimul om din presa de la noi care „luptă” împotriva lui Soros după ce a beneficiat de studii sau burse din partea acestuia.
Și, de parcă nu era destulă vocea pe care o avea în televiziune, aceasta s-a decis că vrea mai mult: vrea Primăria Capitalei. Însă problema nu este candidatura, ne-a demonstrat asta deja Gabriela Firea, ci modul grosolan în care s-a poziționat în această „luptă acidă”. După cum se poate vedea dintr-un CV publicat în 2019 pe romaero.com, experiența politică o „recomandă” drept un candidat de seamă. Nu este nimic ciudat în faptul că aceasta s-a implicat în politică și că, la aproximativ 25 de ani, era numită director al Departamentului de monitorizare a presei PDSR în alegerile generale (1996). În continuare voi menționa doar cele mai importante funcții pe care le-a ocupat în politică: Consilier de stat pe probleme de comunicare – Cancelaria primului ministru Adrian Năstase (2004), Director de comunicare în alegerile prezidențiale 2004 – candidat Adrian Năstase (2004), Consilier pe probleme de comunicare al președintelui Consiliului Național al PSD Adrian Năstase (2007-2009), Director de comunicare în campania pentru alegerile prezidențiale 2009 – candidat Sorin Oprescu (2009), Consilier personal pe probleme de comunicare și mass-media al Primarului General al Municipiului București (Sorin Oprescu), Consilier de stat pe probleme de comunicare (2012-2013), Secretar de stat – Cancelaria primului ministru Victor Ponta (2013-2015), Membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare (2015-2016). Și să nu uităm că tot Anca Alexandrescu s-a ocupat de comunicare și pentru Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea.
Cum nu se putea „mai bine”, partidul AUR a ales să sprijine acest „exemplu de comunicare și jurnalism etic”, oferind un plus de credibilitate mesajelor dedicate suveraniștilor, prin care Anca Alexandrescu este „alături de români în bătălia pentru dreptate”, cu promisiunea că va pune „Bucureștiul pe primul loc”.
Este binecunoscut faptul că dânsa, împreună cu mulți alți „invitați de seamă”, sunt susținători înfocați ai nearestatului Călin Georgescu și, totodată, luptători în prima linie pentru „libertatea de exprimare”, despre care susțin că a dispărut din „România ilegitimă”. Însă acum, confirmat fiind și acel 1% din decizia de candidatură, Anca Alexandrescu va intra în atenția media mai mult decât a făcut-o vreodată. De la pseudo emisiunile din online, până la toate platformele de media, ideile dânsei vor răsuna în încercarea de a câștiga Primăria, într-un scrutin ilegitim, după cum spune chiar Guru-ul dânsei.
De fapt, problema ar fi că ea va deveni astfel un alt prilej prin care dezinformarea și manipularea mediatică vor câștiga teren în fața persoanelor cu o educație precară. Faptul că, înainte de a fi 100% sigură candidatura Ancăi, diverse „personalități media” au început o campanie de victimizare, susținând că aceasta va avea aceeași soartă electorală precum Călin Georgescu, este un prim pas către o nouă controversă publică prin care statul român va fi atacat și vor fi aduse noi acuzații din partea unor foști securiști. Criticând „lipsa libertății de exprimare” și a altor libertăți din România, aceste persoane vor încerca să mărească masa de votanți prin instigare la ură, defăimare și acțiuni contrare bunelor moravuri.
Dar cred că mai important ar fi să înțelegem ce este „libertatea de exprimare” și care sunt limitele ei. Pentru că da, indiferent de „nivelul de libertate”, există mereu limite clare. De exemplu, în articolul 11 din CEDO (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene) se menționează: „Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești”. Totodată, în Constituția României, la articolul 30, dedicat libertății de exprimare, alineatul 7 menționează: „Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”
Așadar, cred că ar fi o idee mai mult decât bună ca fiecare dintre noi, indiferent de statutul în societate, să arunce un ochi peste ce înseamnă aceste doctrine. Să înțelegem încă o dată că avem nevoie de educație media (uite aici cum te spală pe creier media și online) și că persoanele care toată ziua invocă Constituția și libertatea de exprimare ar trebui să fie ignorate în momentul în care vor să „moară cu legea-n mână”.
Va urma o perioadă de zgomot media și nu pot să spun decât că educația va face liniște.
