PSD și AUR au făcut front comun în Parlament. Moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu (USR), a fost adoptată, miercuri, cu 73 de voturi „pentru” și 43 „împotrivă”, după ce PSD a votat alături de opoziție. Moțiunea poartă titlul „Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei mediului, Diana Buzoianu”.
Adoptarea unei moțiuni simple nu duce automat la demiterea unui ministru, însă are o puternică semnificație politică, mai ales în contextul coaliției de guvernare din care fac parte atât PSD, cât și USR, alături de PNL și UDMR.
Semnatarii moțiunii au cerut demisia ministrei Mediului, acuzând-o de incompetență în gestionarea crizei alimentării cu apă în județele Prahova și Dâmbovița și de „ignorarea” stării barajelor din România. Potrivit AUR, deciziile sau lipsa de reacție ale ministerului ar fi dus la sistarea apei potabile pentru peste 100.000 de persoane, închiderea unor spitale din județul Prahova, a centralei de la Brazi, a unităților de învățământ și a mai multor instituții publice.
După anunțarea rezultatului votului, Diana Buzoianu a respins ideea unei demisii.
„Am asistat la o moțiune bambilici. Rezultatul nu e unul surprinzător: am mers în Parlament pentru că cred că trebuie să fie date toate informațiile necesare. Am spus foarte clar de la început, nu voi ceda, nu îmi voi da demisia, nu voi putea fi șantajată cu funcția”, a declarat ministra Mediului.
Votul PSD a fost criticat anterior chiar din interiorul coaliției. Înainte de dezbaterea moțiunii, liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a acuzat public intenția PSD de a susține demersul AUR, afirmând că acest gest demonstrează „dispreț” față de coaliția de guvernare.
Reamintim că moțiunile simple, chiar și atunci când sunt adoptate de majoritatea parlamentarilor, nu pot demite un ministru. Doar moțiunile de cenzură pot duce la căderea Guvernului.




