Donald Trump continuă să își permită discursuri agresive la adresa altor state, se percepe ca poliția globală și urmărește să „facă curățenie” în Emisfera Vestică, pe care o consideră propria sa curte. Operațiunea din Venezuela, pe care o justifică prin lupta împotriva drogurilor, reflectă mai degrabă dorința de putere decât preocuparea reală pentru combaterea traficului: succesul pe care îl vizează în regiune este unul politic, nu strict militar sau social.
Este important să subliniem că anumite adevăruri aparent contradictorii nu se exclud reciproc: Nicolas Maduro este, într-adevăr, un dictator, însă operațiunea americană din Venezuela, așa cum a fost lansată, încalcă dreptul internațional și ar trebui sancționată. Trump își construiește acest război împotriva drogurilor ca pretext, analog modului în care Vladimir Putin justifică „denazificarea” Ucrainei. Diferența este doar că Trump nu este încă dictator, deși dorința de a exercita un control absolut devine din ce în ce mai evidentă.
În ultimele săptămâni, Trump a extins amenințările asupra Cubei, Columbiei și Iranului și și-a continuat declarațiile agresive la adresa Groenlandei, teritoriu autonom danez pe care și-ar dori să-l „anexeze”. Este aceasta postura unui lider democratic? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci definiția democrației trebuie recitită.
În paralel, suveraniștii de la noi, prin AUR, au solicitat autorităților române declararea anului 2026 drept „Anul Americii în România”, invocând aniversarea a 250 de ani de la Declarația de Independență și rolul SUA în arhitectura globală de securitate și libertate. Aceste argumente, deși previzibile, pot fi citite și ca o reinterpretare a doctrinei Monroe, transformată de Trump în „Donroe”, menită să reafirme supremația SUA asupra Americilor.
Mai mult, contextul electoral american adaugă o dimensiune suplimentară: operațiunea din Venezuela servește drept mesaj intern și extern, consolidând imaginea președinte ca apărător al intereselor strategice ale SUA. Aceasta nu este despre petrol, căci resurse există din belșug, ci despre putere, influență și legitimitate.
Și, așa cum avertizează specialiștii, o poziție americană agresivă ar putea încuraja state precum China să adopte măsuri similare în zonele lor de influență. De altfel, cu doar câteva zile înainte de operațiunea împotriva lui Maduro, China desfășura simulări militare în jurul Taiwanului, demonstrând cât de sensibil poate fi contextul.
Opinia experților, precum Jennifer Kavanagh de la Defense Priorities sau Alexander Gray de la Atlantic Council, ridică întrebări fundamentale: cum va administra SUA ceea ce echivalează cu un protectorat temporar într-o țară de peste 30 de milioane de locuitori? Clar este că nu mai există toleranță pentru influența „soft” a Chinei, Rusiei sau Iranului, însă modul concret de implementare rămâne neclar.
Paralel cu aceste tensiuni militare și geopolitice, circulația dezinformării a fost rapidă și masivă. În primele ore după anunțul arestării lui Maduro, au apărut videoclipuri și imagini false, generate inclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale, care pretindeau că ar fi surprins operațiunea. Experți, precum cei de la WIRED, au confirmat falsitatea multor materiale, însă impactul lor asupra percepției publice a fost semnificativ, continuând tradiția valurilor de dezinformare care urmează marile evenimente globale.
În esență, operațiunea americană și retorica asociată acesteia dezvăluie o strategie de consolidare a puterii și influenței, în care legitimitatea democratică și respectul pentru dreptul internațional par secundare. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, dar viitorul se arată sumbru.
Și aș mai vrea să adaug: văd că populația Venezuelei vede, după ani de dictatură, o luminiță și are speranță, așa cum se întâmpla și în România în 1989. Înțeleg de ce, poate la nivel moral, operațiunea lui Trump pare pozitivă. Atât.
