luni, iunie 29, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăAvocatul DiavoluluiSUA sunt departe de a mai fi liderul lumii libere

SUA sunt departe de a mai fi liderul lumii libere

Continui să afirm că Donald Trump își dorește să fie dictator. Nu neapărat în sensul clasic, pe care îl asociem regimurilor autoritare, ci într-un mod direct, fără mască. Dacă alți lideri măcar pretind, prin discursuri propagandistice, că le pasă de poporul lor, el nici măcar nu mai încearcă să pară democratic. Scriu asta din momentul în care și-a început mandatul.

Despre Statele Unite s-ar putea spune multe, dar puține ar trebui să mai surprindă. Țara arată bine doar pe hârtie și doar pentru milionari. Inovația merge, tehnologia avansează, dar viața cetățenilor, respectarea drepturilor lor, funcționarea instituțiilor… toate acestea sunt compromise. Iar astăzi, Trump merge mai departe și sabotează însăși ideea de drepturi ale omului.

Președintele american a anunțat ieșirea din mai multe tratate și agenții ONU, inclusiv din acordul climatic de bază și din UN Women, organizația care promovează egalitatea de gen și drepturile femeilor. Motivul invocat: „interesele naționale” ale Statelor Unite.

Trump a enumerat 35 de organizații non-ONU și 31 de entități ale Națiunilor Unite, între care Convenția-cadru privind schimbările climatice (UNFCCC), tratatul care a stat la baza Acordului de la Paris din 2015. Știm deja că Trump nu crede în schimbările climatice: a anulat strategia lui Biden privind energia verde, a încurajat forajul („DRILL, BABY, DRILL”) și, în 2025, a marcat prima absență a SUA de la summitul internațional pentru climă din ultimele trei decenii.

Statele Unite devin astfel prima țară care se retrage din UNFCCC. Mișcarea se înscrie perfect în linia sa protecționistă și marchează refuzul de a recunoaște imperativul moral al combaterii schimbărilor climatice.

SUA se retrag și din UN Women, precum și din UNFPA, programul ONU dedicat sănătății mamelor și copiilor din peste 150 de țări. Alte organizații vizate includ Conferința ONU pentru Comerț și Dezvoltare, Forumul Internațional al Energiei, Registrul ONU al Armelor Convenționale și Comisia ONU pentru Construirea Păcii.

Trump critică de ani buni eficiența, costurile și „ideologia globalistă” a acestor organisme, susținând că nu servesc intereselor americane. În ultimii ani, administrația sa a redus finanțarea pentru ONU, a suspendat angajamentul față de Consiliul pentru Drepturile Omului, a întrerupt sprijinul pentru UNRWA, a ieșit din UNESCO, a anunțat retragerea din Organizația Mondială a Sănătății și a abandonat Acordul de la Paris.

Casa Albă susține că zecile de entități vizate promovează „politici climatice radicale, guvernanță globală și programe ideologice care intră în conflict cu suveranitatea și puterea economică a SUA”. Programe ideologice, da? 

Și mai spune că e interesul cetățenilor. „Aceste retrageri vor pune capăt finanțării contribuabililor americani către entități care promovează agende globaliste în detrimentul priorităților SUA sau care tratează probleme importante ineficient, astfel încât banii publici să fie alocați mai eficient,” se arată în declarația Casei Albe.

Poate ne-am obișnuit noi cu tactici de propagandă mai sofisticate…

Pentru că, în realitate, nimic din aceste decizii nu servește interesul cetățenilor americani. Dimpotrivă. În ultimul an, abuzurile împotriva populației s-au înmulțit: de la campanii împotriva imigranților, inclusiv a celor cu acte în regulă, până la hărțuirea unor persoane născute chiar pe teritoriul american.

Trump se îndepărtează de ceea ce înseamnă democrația. De ceea ce înseamnă pacea. Iese acum din structuri internaționale pe care chiar Statele Unite le-au fondat, dintr-o nevoie reală a lumii de cooperare. Și o face în numele unei „suveranități” care nu mai e decât o mască pentru izolaționism și putere personală.

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare