miercuri, iulie 15, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăExterneArhiva unei prietenii toxice: numele lui Donald Trump, menționat de peste 1000...

Arhiva unei prietenii toxice: numele lui Donald Trump, menționat de peste 1000 de ori în dosarele Epstein

Numele președintelui SUA, Donald Trump, apare de peste o mie de ori în cele aproximativ 3,5 milioane de documente legate de Jeffrey Epstein, publicate vineri de Departamentul Justiției al SUA, în urma unei obligații legale impuse de Congres. Analiza aparține jurnaliștilor CNN, care remarcă relația de lungă durată dintre Trump și Epstein.

Numele președintelui SUA, Donald Trump, apare de peste o mie de ori în cele aproximativ 3,5 milioane de documente legate de Jeffrey Epstein, publicate vineri de Departamentul Justiției al SUA, în urma unei obligații legale impuse de Congres. Analiza aparține jurnaliștilor CNN, care remarcă relația de lungă durată dintre Trump și Epstein.

Volumul uriaș de materiale – e-mailuri, note interne, memorii ale FBI, declarații ale victimelor și sesizări neverificate – este încă în curs de analiză, avertizează CNN.

Publicarea documentelor are loc în ciuda opoziției inițiale a lui Donald Trump, care, deși promisese transparență la preluarea mandatului, a contestat desecretizarea dosarelor Epstein.

În cele din urmă, Congresul a adoptat o lege care a obligat Departamentul Justiției să facă publice toate documentele relevante până la mijlocul lunii decembrie. Adjunctul procurorului general, Todd Blanche, a declarat că instituția și-a îndeplinit obligația vineri, menționând totuși că unele documente au fost reținute în baza excepțiilor prevăzute de lege.

Printre cele mai sensibile materiale se află o listă întocmită de FBI în august anul trecut, care include numeroase acuzații la adresa lui Donald Trump. Multe dintre acestea provin din sesizări trimise prin Centrul Național pentru Operațiuni de Amenințări al FBI și sunt, potrivit documentelor, neverificate.

În numeroase cazuri, anchetatorii nu au reușit să ia legătura cu persoanele care au transmis informațiile, iar unele acuzații sunt indirecte sau bazate pe relatări din a doua sau a treia mână.

Departamentul Justiției a subliniat vineri că „unele documente conțin afirmații neadevărate și senzaționaliste” la adresa președintelui, depuse înainte de alegerile din 2020, și că acestea nu sunt susținute de dovezi. Trump a negat constant orice comportament ilegal legat de Epstein sau orice acuzație de agresiune sexuală, iar Departamentul Justiției a declarat oficial că acuzațiile împotriva lui sunt false.

Documentele FBI includ, de asemenea, referiri la acuzații neverificate împotriva fostului președinte Bill Clinton, care a negat, la rândul său, orice implicare ilegală în activitățile lui Epstein.

O parte dintre documentele publicate conțin note ale FBI din interviuri cu victimele lui Epstein. Un memorandum menționează că Ghislaine Maxwell, asociata și complicea lui Epstein, ar fi „prezentat-o” pe o tânără lui Donald Trump la o petrecere în New York, spunându-i ulterior că aceasta este „disponibilă”. Femeia a declarat anchetatorilor federali că între ea și Trump „nu s-a întâmplat nimic”.

Un alt document face referire la un interviu realizat în 2021 cu Virginia Giuffre, una dintre cele mai cunoscute supraviețuitoare ale abuzurilor comise de Epstein, care s-a sinucis în aprilie 2025. Potrivit notei FBI, Giuffre a declarat că a lucrat ca adolescentă la clubul Mar-a-Lago, deținut de Trump, și că de acolo ar fi fost recrutată pentru a lucra pentru Epstein.

Dosarele includ și plângerea unei femei anonime, cunoscută sub numele de „Jane Doe”, care l-a acuzat pe Trump că ar fi violat-o când avea 13 ani. Femeia a intentat procese împotriva lui Trump, pe care ulterior le-a retras.

Noile dezvăluiri readuc în atenție relația de zeci de ani dintre Donald Trump și Jeffrey Epstein, infractor sexual condamnat, care s-a sinucis în 2019, în timp ce se afla în custodia autorităților federale într-o închisoare de maximă securitate. Cei doi au fost văzuți împreună la evenimente mondene în anii ’90 și începutul anilor 2000, iar Trump l-a descris public pe Epstein, în trecut, drept „un tip grozav” care „iubește femeile frumoase, unele dintre ele foarte tinere”.

Documentele publicate includ și e-mailuri ale lui Epstein cu diverse persoane influente. Într-un schimb de mesaje din 2018 cu jurnalistul Michael Wolff, Epstein întreba: „Mă gândesc ce ar face Trump.” Răspunsul lui Wolff era sec și revelator: „El nu explică niciodată. Neagă, dă vina pe presă, denigrează pe altcineva.”

CNN subliniază că analiza documentelor este abia la început și că amploarea materialelor face imposibilă o evaluare rapidă și definitivă. Cert este că în aceste documente numele actualului lider al SUA apare de foarte multe ori. Și acuzațiile sunt dintre cele mai grave.

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare