Și mi s-a părut interesant că o femeie de peste 50 de ani are o problemă cu desemnarea cuiva drept “monstru”, dacă acel cineva se face vinovat de abuz sexual, considerând cu siguranță că apelativul s-ar potrivi mai bine unui criminal. Deci până la o vârstă înaintată, această femeie și multe ca ea încă acordă circumstanțe atenuante abuzatorilor sexuali. Că doar nu omoară pe nimeni.
Și am văzut asta din plin în cazul așa zisului terapeut Cristian Andrei, când zeci de femei de toate vârstele și categoriile sociale au sărit, ca la un semn, în apărarea monstrului cu voce caldă, care le povestea despre cum “să te orientezi în jurul și în interiorul femeii”. Și multe dintre ele întrebau aproape obsesiv de ce n-au vorbit victimele lui atunci? Și cum e posibil să te forțeze cineva să îl atingi? Și de ce nu l-au mușcat, bătut sau agresat pe Cristian Andrei când au văzut că abuzează de ele? Și, cel mai important, de ce s-au mai întors în cabinetul lui?
Ei bine, zilele astea, suprapus peste cazul Cristian Andrei, a ieșit iar la lumină, cu date noi, cazul Epstein, faimos pentru că a îngrozit lumea încă din 2006, când au fost formulate primele plângeri oficiale la adresa lui din partea unor eleve de liceu, desigur minore.
Și, din nou, au apărut doamnele noastre să ne explice că fetele abuzate de Epstein erau oricum “niște vampe” care și-au meritat soarta. Niște “vampe” de 12 ani, dar sigur că doamnele nu pot fi interpelate cu astfel de completări. Ele încă ne întreabă de ce le spunem acestor indivizi monștri. Și le judecă pe cele care au curajul să îi înfrunte. Și despre asta este vorba, de fapt: despre lașitatea care condamnă curajul. Efectiv asta vedem în aceste zile: femei care nu au curajul să se confrunte nici măcar cu propriile probleme banale de viață le condamnă și judecă pe cele care au avut curajul să se lupte față în față cu niște monștri. Iar frustrarea e nelimitată. Ca și prostia, din păcate.
Cât despre monștri, aici practica ne omoară. Teoretic noi credem că monștrii ar trebui să poată fi recunoscuți. Și că, dacă ești un pic deștept, reușești să îi eviți. Însă realitatea nu e niciodată asta.
Jeffrey Epstein, înainte de a fi fost cunoscut public ca un monstru, era un burlac foarte apreciat de elita New York-ului. Arăta bine, era misterios, era înstărit, se comporta precum un lord în societate. Toată lumea era curioasă cu privire la el. Pentru că toți vedeau că Epstein are mulți bani, dar nimeni nu știa cum i-a obținut. Iar iubita lui, persoana care îi procura copile lui Epstein, Ghislaine Maxwel, terminase Oxfordul, era fiica magnatului media Robert Maxwell și era una dintre cele mai importante figuri ale lumii mondene londoneze și americane.
Acest cuplu monstruos a distrus, de-a lungul anilor, sute de vieți. Și ar fi făcut-o în continuare, dacă nu ar fi existat câteva femei curajoase care să povestească în sala de judecată cum au fost păcălite, mințite, abuzate și traficate. Sigur, și ele și-au asumat riscul că niște oameni ar fi putut să le judece pe ele. Că de ce s-au dus pe insulă sau în apartamentul ăla. Că de ce nu au lovit, strigat, reclamat atunci? Că de ce nu au zis imediat? Că de ce au avut nevoie de ani ca să își găsească puterea să povestească ceva? Dar au făcut asta. Și uite că despre curajul lor se va vorbi mai departe, nu despre lașitatea celor care, stând pe margine, judecă victimele și apără niște monștri.
Monștri care, din păcate, nu poartă chipuri înfiorătoare și nici trupuri diforme. Monștri care vorbesc frumos, care știu să se comporte în societate, care par oameni de treabă, descurcăreți, bine crescuți și perfect educați.
Gândiți-vă la asta în fiecare zi a vieților voastre, chiar și atunci când judecați pe alții: de cele mai multe ori, monștrii nu par deloc monștri. Ei pot purta chipuri de prieten, de psiholog, de iubit, de medic, de profesor, de vedetă, de preot, de politician pe care l-ai votat. Și nu poate oricine să reacționeze corect la abuzul care vine din direcția celui în care ai investit încredere și speranță. De fapt, nimeni nu poate. Și aici ar trebui să se încheie orice formă de judecată, ca să nu devii tu însuți un monstru.
