Înțeleg acum că PSD-ul moare de grija amărâților. E durere la Grindeanu acolo cu măsurile sociale pentru vulnerabili. Plâng toți pesediștii săraci și cu Rolexul pe încheietură lacrimi amare pentru săracii neamului, care au ajuns să fie săraci pentru că, vezi Doamne, așa le-a fost soarta, nu pesedeul, vreme de peste trei decenii.
Deci înțeleg că acum PSD-ul lui Grindeanu moare de grija persoanelor defavorizate pe care vrea să le sprijine ca și condiție pentru votarea bugetului de stat. Și s-au întrunit pesediștii noștri la Vila Lac, unde Grindeanu a și compus o epistolă dură pentru Bolojan.
Din scrisoarea cu pricina mi-au rămas în minte următoarele cuvinte:
“PSD a intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate și protecție românilor, nu pentru a fi complice la un experiment economic dezastruos, bazat pe o austeritate oarbă și profund inechitabilă.”
Bine, Grindene! Foarte, foarte fain! Dacă m-aș fi născut ieri, dar ieri efectiv, chiar aș fi simțit cum mi se scurge o lacrimă prin colțul ochiului. Dar așa, dragă domnule președinte al pesedelei, eu nu pot să îl uit pe Ciolacu. Care a protejat românii și i-a stabilizat așa de bine, încât cel mai probabil nu-și vor reveni o bună bucată de vreme.
Sigur, omul e acu’ șmecher la Buzău și noi facem fiecare ce putem să nu ne ia naiba. Dar e drăguț că domnul Sorin Grindeanu îi scrie lui Bolojan care nu fură că pesedeaua a intrat la guvernare cu gânduri bune pentru vulnerabili.
Acu’ poate că lipitorii de afișe or fi și ei vulnerabili, nu știu. Poate îi doare spatele de la fotoliile prea înalte sau de la funcțiile prea mari. Sau poate e greu să fii și șef, și analfabet. Nu știu… Cert e că vulnerabilitatea se găsește peste tot în natură. Și e posibil să fie mai mult concentrată la PSD.
Eu nu cred că e cineva în țărișoara asta mică și frumușică care crede pe bune că PSD s-a ofuscat acum pe Bolojan pentru că, vezi Doamne, suferă niște vulnerabili. Sau că a împrumutat din discursul AUR doar așa, ca să arate poporului că e încă acolo, cu el.
Pentru că, în realitate, PSD n-a avut niciodată altă legătură cu poporul român în afară de aceea de a fura de la el.
“Dăcât atât!”, ca să-l citez pe primul suveranist al țării de pe vremea când AUR era doar un proiect pesedist din subterane.
Și ce voiam să spun e că mi se pare că filosofăm cam mult pe tema asta. În realitate, nu e despre vouchere pentru vulnerabili, sprijin pentru gravide, grijă pentru pensionari. E despre simplul fapt că pesedeaua nu mai poate să fure ca pe vremuri. Și asta, desigur, doare. Iar noi, uitându-ne la mașinile și costumele și ceasurile și diamantele și poșetele lor (of, Laura, Laura!), putem fi empatici.
Și pe noi ne-ar durea inima ca peste noapte să nu mai avem bani de-o amărâtă de poșetă Hermes. Din aia la 25.000 de lire, nu zic de modelele unicat! Că eu încă am bun simț, Doamne iartă-mă!
