Știu că tonul zilei este dat de alte dezbateri. Dar am decis să scriu și despre ceva ce contează cu adevărat. Și tocmai de aceea, despre ceva care, fiind pozitiv și frumos, nu va avea nici pe departe nivelul de reacții pe care îl au alte scrieri ale mele, legate de chestiuni pasagere, dar care aprind spiritele și le agită adeseori inutil.
E ceva timp de când Gelu Duminică mi-a scris și mi-a propus să îi citesc cartea nouă, Viața în doi și jumătate. Sincer, eram și eu atentă la ce se întâmplă în societatea asta și parcă nu am găsit niciodată timpul necesar. Mi-am dat seama că este o carte despre relații și am tot evitat-o. Simțeam că nu mă va prinde în starea de acum. Cât m-am înșelat!
O să încerc să nu dau mari spoilere, dar trebuie să remarc de la început cu câtă iubire a scris Gelu această carte. Dincolo de informațiile pe care le aduce – și sunt multe și foarte utile –, cartea conține multă emoție autentică. O citești mai ales printre rânduri. Căci Gelu este sociolog și păstrează haina asta pe tot parcursul cărții, chiar și atunci când vorbește despre cele mai intime experiențe ale sale.
Viața în doi și jumătate este o carte din care poți învăța de ce ai probleme în a menține relații cu oamenii, în care poți înțelege cum ți-ai format stilul de atașament și în care poți intui mecanismele care funcționează în relația ta.
Este, în egală măsură, o carte care îți amintește că, pentru a păstra o relație cât de cât sănătoasă, este nevoie de eforturi mici, dar constante, în fiecare zi. Că o relație este o oglindă, dar și un spațiu sigur, care îți deschide posibilități nesfârșite de a te cunoaște și de a te înțelege, în primul rând, pe tine.
Și este o carte despre traumele pe care le moștenim de la ai noștri și despre traumele pe care le putem transmite mai departe, la rândul nostru, fără să vrem.
Sunt multe lucruri importante scrise în cartea lui Gelu. Și foarte utile, dacă vrei să construiești un raport sănătos cu omul pe care l-ai ales. Dar mie cel mai tare mi-a plăcut faptul că Gelu pare să scrie ca un om de știință despre ceea ce simte chiar el. Și mi se pare atât de frumos demersul ăsta!
Mi-a plăcut enorm, în mod ciudat, partea în care vorbește despre apariția copilului într-un cuplu. Și cred că în România lipsește aproape total informația legată de schimbările reale care apar după nașterea copilului. Căci la noi varianta romantizată este că ăla micu’ sau aia mică o să vină pe lume și o să facă viața cuplului mai bună.
Sigur că o face.
Însă o face pentru cuplurile care știu să se regleze și să se mențină sudate. Nu funcționează pentru toată lumea. Dimpotrivă. Dacă acel cuplu este deja fisurat, copilul vine și pune greutate. Nu repară fisura.
Și mai sunt multe lucruri pe care cuplurile tinere nu le știu despre ce se întâmplă atunci când apare un copil. Despre cum se schimbă dinamica, despre oboseală, despre responsabilități, despre felul în care iubirea trebuie să își găsească alte forme pentru a supraviețui unei schimbări atât de mari.
Gelu scrie despre toate acestea cu o blândețe extraordinară, cu o grijă de a nu răni și cu o iubire nespusă. Pentru că a scris cartea asta și din experiența lui. O experiență care poate fi utilă și altora.
Iar când vorbește despre cum a înțeles pe deplin sensul iubirii prin copila lui, înțeleg de ce este Gelu un tată minunat.
Este fix genul de tată care nu doar trăiește experiența de a fi protectorul familiei și sprijinul partenerei, ci este omul care își asumă în mod egal responsabilitatea și bucuria de a fi acolo pentru familia lui cu toată dragostea posibilă.
De asta poate explica atât de frumos procesele astea emoționale, intime, relaționale. Pentru că nu vorbește despre ele de undeva de sus. Nu le privește doar prin lentila sociologului. Le-a trăit. Le-a întors pe toate părțile și a avut curajul să se uite și la el însuși.
În plus, Viața în doi și jumătate m-a prins aproape imediat, deși nu aveam neapărat starea necesară pentru a o parcurge.
Cumva, mecanismele pe baza cărora funcționăm sunt întotdeauna fascinante. Și ele ne pot ține atenți dacă ne sunt explicate pe înțelesul nostru de către cineva care le înțelege, la rândul lui, și ni le explică cumva tot părintește.
Am avut momente, citind această carte, când am simțit vocea lui Gelu din fundal ca pe cea a unui părinte care îmi dă niște lecții din propria experiență.
Și asta mi s-a părut mie remarcabil în cazul acestei cărți: bucuria de a înțelege niște fenomene complexe pentru că au fost scrise de un om care nu își reprimă aproape deloc vulnerabilitatea proprie.
Gelu explică aceste mecanisme prin filtrul propriilor lui amintiri. Iar amintirile acestea rămân o mărturie valoroasă pentru noi toți.
Dar cred că, peste ani, fiica lui Gelu va citi această carte și va simți că ea este motivul tatălui ei de a împărtăși cu lumea ce a învățat din iubirea pentru ea. Și va fi extrem de mândră. Ceea ce, din punctul meu de vedere, contează mai mult decât orice altceva.
Recomand cartea lui Gelu Duminică, Viața în doi și jumătate. Înțeleg că deja poate fi cumpărată și citită. Iar partea frumoasă este că nu trebuie să fii încă părinte ca să te intereseze. Este chiar mai bine să o parcurgi înainte.
