joi, septembrie 17, 2026

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneProtestul oierilor confirmă criza unui model economic: România trebuie să exporte produse,...

Protestul oierilor confirmă criza unui model economic: România trebuie să exporte produse, nu animale

Animals International susține o parte dintre revendicările crescătorilor de animale care au ieșit în stradă pe 15 septembrie, dar respinge revenirea la exportul masiv de animale vii. Organizația cere accelerarea tranziției către carne și produse cu valoare adăugată și avertizează că actuala criză sanitar-veterinară arată vulnerabilitatea modelului economic bazat pe transportul animalelor vii.

Protestul oierilor din Piața Victoriei a readus în centrul atenției criza profundă prin care trece sectorul ovin din România după doi ani de focare de pestă a micilor rumegătoare, sacrificări de efective, despăgubiri, restricții comerciale și dispute privind modul în care autoritățile au gestionat situația sanitar-veterinară.

Crescătorii au cerut, printre altele, reluarea exporturilor de ovine, posibilitatea de a solicita contraprobe în cazul diagnosticelor care duc la sacrificarea efectivelor și o gestionare diferită a focarelor.

Animals International spune, într-un comunicat transmis joi presei, că înțelege aceste nemulțumiri, dar consideră că soluția nu este revenirea la modelul care a făcut sectorul atât de dependent de exportul animalelor vii.

Înțeleg furia fermierilor și sunt de acord cu o parte importantă dintre revendicările lor. Nu este normal ca un crescător să-și vadă toate animalele ucise fără posibilitatea unei contraprobe reale. Nu este normal ca despăgubirile să întârzie și nu este normal ca oamenii să plătească pentru erorile unui sistem pe care nu îl controlează”, afirmă Gabriel Păun, director pentru Uniunea Europeană al Animals International.

Organizația susține, astfel, dreptul crescătorilor la contraprobe și verificări independente, plata corectă și rapidă a despăgubirilor și folosirea vaccinării și a măsurilor epidemiologice acolo unde acestea reprezintă alternative admise la sacrificarea generalizată.

În același timp, Animals International respinge solicitarea privind revenirea la exportul masiv de animale vii.

Dar soluția nu poate fi să reconstruim exact același model vulnerabil care ne-a adus aici: exportul de animale vii. După doi ani de avertismente, focare, sacrificări, blocaje comerciale și pierderi economice, acesta este momentul să schimbăm modelul, nu să îl resuscităm”, transmite Gabriel Păun.

Disputa privind viitorul exporturilor are loc în condițiile în care România se confruntă în continuare cu restricții europene privind deplasarea ovinelor și caprinelor.

Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1387, Comisia Europeană a prelungit măsurile restrictive până la 31 decembrie 2026. Printre argumentele invocate de Comisie se numără reapariția infecției într-o zonă care nu fusese anterior afectată și informațiile insuficiente privind originea unui focar.

Pentru Animals International, situația depășește problema strict epidemiologică.

România cere Europei să aibă încredere în sistemul nostru, în timp ce Comisia constată oficial că nici măcar originea unor focare nu este suficient clarificată. Nu poți rezolva o criză de credibilitate cerând pur și simplu redeschiderea granițelor. Încrederea se reconstruiește prin transparență, trasabilitate, vaccinare și printr-un model comercial care nu poate fi paralizat de fiecare nou focar”, spune Gabriel Păun.

Pentru crescători, însă, restricțiile au consecințe economice directe. Animalele care trebuiau vândute pe piețele externe rămân în ferme, iar costurile cu hrana și întreținerea continuă. De aici și presiunea pentru reluarea exporturilor. Animals International propune însă ca România să privească actuala situație dintr-o altă perspectivă: dacă animalele nu pot fi exportate, să fie exportat produsul obținut în urma procesării lor.

Organizația susține că România nu trebuie să renunțe la piețele tradiționale din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Schimbarea ar trebui să vizeze produsul exportat.

Dacă animalele nu pot pleca, produsul poate pleca. Piețele nu trebuie pierdute; trebuie schimbat ceea ce le vindem”, afirmă Gabriel Păun.

În viziunea Animals International, România poate exporta carne refrigerată sau congelată și alte produse de origine animală cu valoare adăugată, inclusiv către piețele unde există cerere pentru produse conforme cu cerințele religioase, acolo unde sunt îndeplinite condițiile aplicabile. Modelul ar păstra în economia românească o parte mai mare din valoarea generată de sacrificare, procesare, ambalare, depozitare și comercializare.

În cazul exportului unui animal viu, o mare parte dintre aceste activități economice se desfășoară ulterior în țara de destinație.

Animals International avertizează de doi ani asupra problemei. Organizația amintește că a avertizat încă din 2024 asupra riscurilor reprezentate de pesta micilor rumegătoare și a propus transformarea graduală a comerțului cu animale vii în comerț cu carne.

Timp de doi ani s-a încercat salvarea exportului în viu cu orice preț. Rezultatul este în fața noastră: animale ucise, despăgubiri uriașe din bani publici, fermieri disperați și piețe închise. Nu fermierul trebuie abandonat. Trebuie abandonată dependența lui de un sistem care se poate opri peste noapte printr-o singură decizie sanitar-veterinară”, spune Gabriel Păun.

Organizația consideră că actuala criză demonstrează tocmai vulnerabilitatea acestui model.

O restricție sanitar-veterinară poate bloca într-un timp foarte scurt o piață de export, în timp ce fermierul rămâne cu animalele și cu toate costurile aferente.

Potrivit Animals International, organizația a transmis în această vară Guvernului României un memorandum strategic prin care propune o tranziție de la exportul animalelor vii la exportul de carne refrigerată și congelată și alte produse de origine animală cu valoare adăugată. În răspunsul transmis organizației, Ministerul Agriculturii ar fi recunoscut oportunitatea creșterii valorii adăugate a exporturilor agroalimentare, dezvoltării unor lanțuri valorice integrate și necesitatea investițiilor în facilități de sacrificare, procesare, depozitare și comercializare.

Potrivit Animals International, astfel de investiții ar putea fi susținute inclusiv prin fondurile europene disponibile prin Planul Strategic PAC 2023–2027 și prin alte instrumente naționale și europene.

Când am transmis memorandumul, am propus o tranziție ordonată pe 24 de luni. Între timp, realitatea a accelerat calendarul. Exporturile sunt blocate, fermierii sunt în stradă, iar credibilitatea sistemului sanitar-veterinar este profund afectată. Nu există un moment economic mai bun pentru a investi masiv în alternativa care păstrează valoarea în țară”, afirmă Gabriel Păun.

Și concluzia sa este directă: „Dacă animalele nu pot pleca, produsul poate pleca. Piețele nu trebuie pierdute; trebuie schimbat ceea ce le vindem.

Animals International avertizează însă că simpla construire a unor abatoare și fabrici de procesare nu este suficientă. Una dintre problemele semnalate de crescători este prețul oferit de abatoare și dezechilibrul de putere dintre producător și procesator. Organizația susține că fondurile publice nu ar trebui să finanțeze exclusiv extinderea marilor procesatori, ci și forme de asociere prin care crescătorii să poată participa direct la noul lanț de valoare.

Sunt propuse cooperative ale producătorilor, abatoare deținute sau co-deținute de crescători, centre de colectare și contracte transparente pe termen lung între ferme, procesatori și cumpărători externi.

Nu vrem să mutăm puterea de la exportatori la câteva abatoare mari. Vrem ca fermierul român să participe la valoarea pe care astăzi o exportă odată cu animalul”, explică Gabriel Păun.

În această logică, tranziția nu ar trebui să însemne doar schimbarea produsului exportat, ci și schimbarea poziției fermierului în lanțul economic.

Dacă oierii se asociază, investesc în procesare și negociază direct cu piețele externe, pot câștiga din întregul lanț valoric, nu doar din prețul primit la poarta fermei”, adaugă reprezentantul Animals International.

Ce propune organizația

În contextul actual, Animals International cere Guvernului să transforme discuțiile despre procesare într-un program concret și măsurabil.

Printre propuneri se numără:

•⁠ ⁠accelerarea vaccinării;
•⁠ ⁠consolidarea biosecurității și trasabilității;
•⁠ ⁠un mecanism credibil pentru contraprobe;
•⁠ ⁠evitarea sacrificării generalizate acolo unde legislația și situația epidemiologică permit alternative;
•⁠ ⁠plata rapidă a despăgubirilor;
•⁠ ⁠investiții în abatoare și procesare prin fondurile disponibile;
•⁠ ⁠stimularea cooperativelor de producători;
•⁠ ⁠negocierea cu piețele externe pentru trecerea progresivă de la exportul de animale vii la exportul de carne și alte produse cu valoare adăugată.

Pentru organizație, miza nu este abandonarea crescătorilor și nici pierderea piețelor externe. Este schimbarea produsului pe care România îl vinde.

În opinia Animals International, România nu mai are nevoie de soluții temporare care să repună în funcțiune același mecanism.

Nu mai avem nevoie de încă o derogare, încă o negociere și încă o criză peste șase luni. Avem nevoie de un model care să funcționeze și atunci când apare următorul virus. Aceasta este reziliența economică”, conchide Păun.

Astfel, protestul oierilor aduce în prim-plan nu doar problema exporturilor blocate, ci și o întrebare mai amplă pentru agricultura românească: va continua România să exporte animale sau va investi pentru a exporta mai multă valoare adăugată? Pentru Animals International, răspunsul ar trebui să fie a doua variantă.

Animals International susține o parte dintre revendicările crescătorilor, dar respinge revenirea la exportul masiv de animale vii. Organizația cere accelerarea tranziției către carne și produse cu valoare adăugată și avertizează că actuala criză sanitar-veterinară arată vulnerabilitatea modelului economic bazat pe transportul animalelor vii.

Crescătorii au cerut, printre altele, reluarea exporturilor de ovine, posibilitatea de a solicita contraprobe în cazul diagnosticelor care duc la sacrificarea efectivelor și o gestionare diferită a focarelor. Animals International spune că înțelege aceste nemulțumiri, dar consideră că soluția nu este revenirea la modelul care a făcut sectorul atât de dependent de exportul animalelor vii.

Înțeleg furia fermierilor și sunt de acord cu o parte importantă dintre revendicările lor. Nu este normal ca un crescător să-și vadă toate animalele ucise fără posibilitatea unei contraprobe reale. Nu este normal ca despăgubirile să întârzie și nu este normal ca oamenii să plătească pentru erorile unui sistem pe care nu îl controlează” – se arată în comunicat.

Organizația susține, astfel, dreptul crescătorilor la contra-probe și verificări independente, plata corectă și rapidă a despăgubirilor și folosirea vaccinării și a măsurilor epidemiologice acolo unde acestea reprezintă alternative admise la sacrificarea generalizată.

Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1387, Comisia Europeană a prelungit măsurile restrictive până la 31 decembrie 2026. Printre argumentele invocate de Comisie se numără reapariția infecției într-o zonă care nu fusese anterior afectată și informațiile insuficiente privind originea unui focar.

Pentru Animals International, situația depășește problema strict epidemiologică.

„România cere Europei să aibă încredere în sistemul nostru, în timp ce Comisia constată oficial că nici măcar originea unor focare nu este suficient clarificată. Nu poți rezolva o criză de credibilitate cerând pur și simplu redeschiderea granițelor. Încrederea se reconstruiește prin transparență, trasabilitate, vaccinare și printr-un model comercial care nu poate fi paralizat de fiecare nou focar”, spune Gabriel Păun.

Pentru crescători, însă, restricțiile au consecințe economice directe. Animalele care trebuiau vândute pe piețele externe rămân în ferme, iar costurile cu hrana și întreținerea continuă.

Animals International propune însă ca România să privească actuala situație dintr-o altă perspectivă: dacă animalele nu pot fi exportate, să fie exportat produsul obținut în urma procesării lor. Organizația susține că România nu trebuie să renunțe la piețele tradiționale din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Schimbarea ar trebui să vizeze produsul exportat.

În viziunea Animals International, România poate exporta carne refrigerată sau congelată și alte produse de origine animală cu valoare adăugată, inclusiv către piețele unde există cerere pentru produse conforme cu cerințele religioase, acolo unde sunt îndeplinite condițiile aplicabile. Modelul ar păstra în economia românească o parte mai mare din valoarea generată de sacrificare, procesare, ambalare, depozitare și comercializare. În cazul exportului unui animal viu, o mare parte dintre aceste activități economice se desfășoară ulterior în țara de destinație.

„Protestul de ieri nu demonstrează că România trebuie să redeschidă exportul de animale vii. Demonstrează cât de periculoasă a devenit dependența de el chiar pentru cei care trăiesc din creșterea oilor”, susține Gabriel Păun.

În opinia Animals International, România nu mai are nevoie de soluții temporare care să repună în funcțiune același mecanism.

Nu mai avem nevoie de încă o derogare, încă o negociere și încă o criză peste șase luni. Avem nevoie de un model care să funcționeze și atunci când apare următorul virus. Aceasta este reziliența economică”, conchide Păun.

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare