Nu trebuie să fim specialiști în psihologie, sociologie sau politologie ca să ne dăm seama de faptul că reacțiile susținătorilor lui Călin Georgescu la modul în care el este tras la răspundere de autorități pentru propriile fapte sunt, în mare măsură, nefirești. Iar acestea au depășit rapid registrul unei simple reacții politice.
În fața Arestului Central s-au strâns, în ultimele zile, susținători care au scandat, au protestat și au transformat momentul într-o demonstrație de loialitate față de politicianul pe care îl consideră victima unui sistem care încearcă să îl reducă la tăcere. Oamenii stau acolo în corturi, nu mai dorm, nu mai mănâncă, își duc copiii acolo să strige alături de ei și chiar e memorabilă o scenă a acestor zile în care o mamă se mândrește cu faptul că fiul ei de maxim 7 ani spune că ar vrea să intre el în închisoare în locul lui Georgescu.
Pentru o parte dintre cei care îl susțin, probele apărute între timp nu par să fi slăbit imaginea lui Georgescu, ci, dimpotrivă, să o fi consolidat. Arestarea poate fi interpretată prin aceeași poveste în care liderul este prezentat drept „omul providențial”, persecutat tocmai pentru că ar spune lucruri pe care ceilalți nu vor să le audă. În această logică, orice acțiune a instituțiilor statului poate deveni o confirmare a convingerii inițiale, iar contestarea lui Georgescu poate fi reinterpretată ca dovadă că acesta reprezintă o amenințare pentru sistem.
Psihologul și scriitoarea Petronela Rotar vorbește despre acest mecanism într-un interviu acordat în exclusivitate pentru INVESTIGATORIA. Din perspectiva sa, reacțiile de acum trebuie înțelese și prin mecanisme psihologice care pot transforma o convingere politică într-o formă de atașament profund față de un lider. În momentul în care o comunitate ajunge să creadă că liderul său este persecutat, orice încercare de a-l contrazice sau sancționa poate deveni, paradoxal, o dovadă suplimentară că povestea în care crede este adevărată.
Petronela Rotar explică faptul că aici intervine inclusiv ceea ce psihologia numește „bias de confirmare”, dar și fenomenul de contagiune emoțională, prin care emoțiile și convingerile unui grup ajung să fie preluate și amplificate de ceilalți membri ai săi:
“Ce văd eu aici e o reacție destul de previzibilă a susținătorilor după arestare, pentru că arestarea asta confirmă povestea care i-a făcut să creadă în el de la bun început: omul providențial, ”Mesia” care e persecutat de sistem. Și pentru oamenii lipsiți de speranță, cum sunt cei care ajung să îl susțină atât de fervent, senzația mea e că ei resimt ce i se întâmplă lui ca pe o formă de atac asupra propriei persoane, speranțe și demnități.
Ideea asta că într-o zi ar putea avea o viață mai bună le e atacată acum. Ce e problematic la Călin Georgescu e că pentru el asta nu e o misiune politică, ci este o misiune sacră. Să salveze țara. Și crede despre candidatura lui că e o misiune sacră, nu o încercare de a pune mâna pe putere. Poate fi ușor să cataloghezi clinic niște manifestări, dar realitatea e că, dacă nu faci niște teste, e foarte greu să te exprimi.
Cred că ce ar fi important de știut acum e dacă omul acesta chiar crede ce spune sau joacă un rol, folosind foarte abil niște instrumente de manipulare puternice, inclusiv elemente de tip religios. Aici e marea întrebare. Oamenii aceștia au investit afectiv în el, au pus multă speranță în ideea că viața lor și țara vor fi reparate. Poporul român e un popor foarte traumatizat, e un popor cu mentalitate profundă de victimă, pentru că a fost victimizat, luat în stăpânire și lovit în mod repetat. Și atunci noi nu avem mentalitate de învingător. Din punct de vedere psihologic, avem profil de victimă. Iar victimele au nevoie de salvatori. Georgescu a venit și a ocupat locul acesta și atunci oamenii îl văd ca pe cel care îi poate salva.
Și de asta arestarea lui confirmă pentru cei care îl susțin că sistemul îl persecută și nu mai contează că dovezile arată că el voia să fugă și să își cumpere vilă în Toscana de un milion de euro. Și acum chiar pare că sistemul îl persecută, confirmând povestea lui în grupul de susținători. Și apare și contagiunea emoțională, prin faptul că stau acolo unii cu alții multă vreme, plâng, strigă. În psihologia de grup asta face ca sentimentul să se intensifice mult.”
Pentru psiholog, intensitatea reacțiilor nu trebuie privită separat de felul în care s-a construit, în timp, relația dintre susținători și figura lui Călin Georgescu. Într-un asemenea mecanism, spune Petronela Rotar, liderul poate ajunge să ocupe un loc care depășește reprezentarea politică propriu-zisă. El devine parte din identitatea grupului, iar orice contestare este resimțită ca o amenințare personală.
De aici poate apărea și paradoxul pe care îl descrie: ceea ce, din exterior, pare o dovadă împotriva liderului poate fi transformat, în interiorul comunității sale de susținători, într-o nouă confirmare a credinței inițiale. Iar această dinamică explică de ce, în loc să ducă neapărat la îndoială, un eveniment precum arestarea poate produce și mai multă mobilizare:
”Amenințările care apar în perioada asta din partea susținătorilor lui Georgescu merită să fie luate în serios. Dar nu m-aș uita la cât de dramatici sunt pe rețele, ci m-aș uita la ce spun concret și ce fac după. Dacă în concret instigă, asta poate să invite pe alții.
Nu ar trebui, deci, să neglijăm fenomenul, dar nici nu cred că trebuie să îl luăm în tragic.
Fără social media ce se întâmplă azi nu ar fi fost posibil. Rețelele sociale sunt facute în așa fel încât algoritmii să îți livreze constant doar ceea ce te preocupă, ceea ce crezi deja și ceea ce îți ocupă mintea. Și toate astea îți hrănesc bias-ul de conformare. Dacă tu crezi că Călin Georgescu este Mesia și e nedrept prin ce trece, o să fii hrănit constant doar cu genul asta de conținut. Asta te face să nu mai ai nicio formă de gândire critică. Dacă algoritmul ar fi fost făcut în așa fel încât să îți alimenteze întrebările, gândirea critică, ai sta să te gândești la realități. Dar când tu ești alimentat constant cu același tip de conținut, asta face ca la un moment dat, să ajungi la certitudine. Iar oamenii care au certitudini sunt foarte periculoși. Ăsta e adevărul. Din păcate asta fac rețelele. Algoritmul e făcut să te țină captiv, să îți vândă lucruri și să îți acapareze atenția. Cred că în acest caz și pentru situația în care ne găsim astăzi, rețelele au avut o importanță esențială.”
Explicațiile Petronelei Rotar pentru descriu, astfel, fenomenul într-o cheie psihologică: nu doar cine are dreptate într-o dispută politică este relevant, ci și mecanismele prin care o convingere se consolidează într-un grup și ajunge să devină rezistentă la informații contrare. În cazul susținătorilor lui Georgescu, această dinamică poate transforma inclusiv un moment juridic într-un element care alimentează și mai mult povestea în care aceștia cred deja.
