marți, aprilie 30, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneAnonymous publică un ordin semnat de Bulgakov, prin care militarilor ruși li...

Anonymous publică un ordin semnat de Bulgakov, prin care militarilor ruși li se cer imagini video cu „comportamentul inuman al militarilor ucraineni”

Un document secret și extrem de interesant a fost publicat luni noaptea de gruparea de hackeri Anonymous. Este vorba despre un ordin semnat de generalul Dmitri Bulgakov, prin care militarilor ruși li se cere realizarea unor filmulețe care să arate faptul că militarii ucraineni îi supun pe ruși unor tratamente inumane.

Multă vreme au circulat înregistrări video din Ucraina care arătau că militarii ruși capturați de trupele ucrainene sau chiar de oamenii simpli erau tratați extrem de bine. Unii dintre ei erau nu doar hrăniți, ci li se puneau la dispoziție telefoane pentru a-și contacta membrii familiei. Asta constituie o problemă pentru conducerea armatei ruse, care ar fi considerat că genul acesta de atitudine a ucrainenilor ar fi încurajat militarii ruși să se predea.

Ca atare, există un document, publicat recent de Anonymous, prin care militarilor ruși li se cer filmări care să demonstreze faptul că ucrainenii au un comportament inuman în raport cu soldații ruși capturați în cursul luptelor.

Ordinul, emis pe 21 martie, cere militarilor ruși filmări din care să reiasă „comportamentul inuman al militarilor ucraineni”.

Documentul a fost publicat de Anonymous pe Twitter și cuprinde câteva dispoziții foarte clare:

1. Să fie gândite și realizate o serie de clipuri video cu demonstrații de comportament inuman al militarilor ucraineni și al naționaliștilor de pe teritoriul Ucrainei față de ostaticii care s-au predat voluntar.

2. Să fie realizate mai multe filmulețe grafice care să demonstreze folosirea actorilor în timpul filmării de către ucraineni a materialelor cu rușii luați ostatici. De asemenea, să fie negat că Federația Rusă folosește militari aflați în termen.

3. Să se elaboreze atașamente informaționale care să fie plasate în comentarii, cu argumente solide privind modul în care se încalcă Convenția de la Geneva privind comportamentul cu ostaticii.

Un aspect de luat în seamă este acela că Ordinul publicat de Anonymous este semnat de generalul Dmitri Bulgakov, dar funcția care este trecută deasupra numelui său este de ministru interimar al Apărării. Ministrul Apărării din Rusia, Serghei Soigu, a dispărut de ceva vreme din spațiul public și au apărut inclusiv speculații legate de faptul că acesta ar avea o stare de sănătate deteriorată.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare