Un episod cel puțin suspect din peisajul Mediului din România s-a întâmplat la Garda Forestieră Timișoara, când fostul șef al instituției, Amar Ienea, a reclamat cum șefii de ocoale silvice din zonă refuzau controalele Gărzii Forestiere. Drept răspuns, ministrul Mediului, Tanczos Barna l-a eliminat pe Ienea de la conducerea instituției publice. Acum, comunitatea DECLIC îi cere lui Tanczos Barna să demonstreze că nu e mână în mână cu mafia lemnului și să-l repună în funcție pe Ienea.
Totul a început după ce Amar Ienea a semnalat public faptul că mai mulți șefi de ocoale silvice din Caraș Serverin refuzau, pur și simplu, controalele Gărzii Forestiere. În mod firesc, acesta s-a adresat autorității de resort, aducând situația la cunoștința Ministerului Mediului. În loc să fie susținut, fostul șef al Gărzii Forestiere Timișoara a fost demis. La momentul demiterii, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a susținut că „informații confidențiale” l-au determinat să ia această decizie, fără a specifica natura acestor informații.
O petiție a fost lansată de comunitatea DECLIC în acest sens, care susține că Amar Ienea „și-a făcut exemplar datoria: a intensificat controalele, a descoperit multiple nereguli și a retras atestatele de exploatare ale mai multor firme din industria lemnului. Este profund nedrept ca el să fie demis din funcție pentru ca asaltul mafiei lemnului asupra pădurilor din vestul României să continue nestingherit de autoritățile statului.”
Practic, rapoartele întocmite de Amar Ienea indică faptul că uriașe cantități de lemn dispărut din depozitele de stat, împăduriri s-au făcut doar pe hârtie și semnalează mii de arbori tăiați ilegal.
„De aceea, noi, cetățenii, reacționăm ferm la acest nou abuz de putere politică și ne arătăm solidaritatea cu Amar Ienea. Altfel, profesioniștii din sistem nu vor mai avea curaj să se opună ilegalităților. Semnează și tu petiția prin care-i cerem lui Tánczos Barna să-l repună în funcție pe Amar Ienea! Dacă ne vom strânge cât mai repede zeci de mii de semnatari, îl putem convinge pe ministru să nu cedeze presiunilor mafiei lemnului.”, se arată în cuprinsul petiției.
Până în acest moment, petiția lansată de DECLIC a strâns 14.468. Petiția poate fi semnată și AICI.