vineri, aprilie 18, 2025

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneGuvernele vin și pleacă, dar ONG-urile rămân. Oana Gheorghiu de la Dăruiește...

Guvernele vin și pleacă, dar ONG-urile rămân. Oana Gheorghiu de la Dăruiește Viață: „Nu ne tăiați speranța”

Reprezentanta ONG-ului Dăruiește Viață, Oana Gheorghiu, trage un semnal de alarmă privind viitorul organizațiilor non-guvernamentale în noua guvernare. „În ultimele zile, a început să circule un zvon care ne îngrijorează profund: eliminarea facilității fiscale prin care ONG-urile pot primi sponsorizări (...) Între timp, am primit asigurări că nu va exista o astfel de prevedere, în acest sfârșit de an, dar nu știm ce urmează, cine și cu ce idei vine”, a scris Gheorghiu vineri, pe Facebook.

Asociația pentru Relații Comunitare a inițiat o petiție prin care președinților partidelor din actuala și viitoarea guvernare să își exprime intenția pe care o au în legătură cu tratamentul fiscal al sponsorizărilor, prevăzut în Codul Fiscal. Potrivit acesteia, Guvernul discută în aceste zile o Ordonanță de Urgență prin care să elimine total sau parțial posibilitatea legală pentru companii de a redirecționa către ONG-uri, prin sponsorizare, o parte a impozitului lor pe profit.

În acest context, reprezentanta Dăruiește Viață, Oana Gheorghiu, atrage atenția asupra incertitudinii privind viitorul ONG-urilor, „coloana vertebrală a solidarității în România”.

Redăm mesajul integral:

„Nu ne tăiați speranța!

În ultimele zile, a început să circule un zvon care ne îngrijorează profund: eliminarea facilității fiscale prin care ONG-urile pot primi sponsorizări. Acest lucru ar însemna un atac direct asupra celor mai vulnerabili dintre noi – copiii care au nevoie de hrană și educație, bolnavii care așteaptă tratament, bătrânii uitați, familiile aflate în impas.

Între timp, am primit asigurări că nu va exista o astfel de prevedere, în acest sfârșit de an, dar nu știm ce urmează, cine și cu ce idei vine.

De-a lungul anilor, ONG-urile au fost coloana vertebrală a solidarității în România. În timp ce statul cheltuie 7 lei pentru a rezolva o problemă, ONG-urile reușesc să facă același lucru cu doar 1 leu. Suntem aici pentru oameni, indiferent cine guvernează sau ce culoare politică are. Am construit spitale, am ajutat bolnavi, am intervenit rapid acolo unde sistemul public a eșuat.

Guvernele vin și pleacă, dar noi rămânem. Și nu vom accepta ca cei care au nevoie cel mai mult de sprijin să fie abandonați.

Acum este momentul să tragem un semnal de alarmă! Această campanie nu este doar despre ONG-uri, este despre toți românii care au beneficiat și vor beneficia de sprijinul nostru. Este despre speranța unui sistem mai bun.

Semnați petiția din comentarii! Fiecare semnătură contează, fiecare voce ridicată poate face diferența. Este timpul să arătăm că împreună putem proteja ceea ce am construit.

Semnează acum și spune NU eliminării sponsorizărilor!

Solidaritatea ne definește. Susțineți-ne, pentru că împreună suntem mai puternici!”

Georgiana Costea
Georgiana Costea
Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene, cu un masterat în același domeniu, Georgiana Costea a debutat în presă abordând politica internă și externă. Între timp, s-a concentrat pe zona economică, cu accent pe energie și IT, în cadrul revistei de business Forbes România.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare