O scrisoare deschisă, semnată de un număr de foști voluntari ai Platformei Unioniste Acțiunea 2012 și ai grupului civic Noii Golani, prin care se încearcă decuplarea idealului unionist de modul profund toxic și mocirlos prin care George Simion și partidul AUR încearcă să-l folosească, a fost dată astăzi publicității. Foștii camarazi ai lui George Simion atrag atenția asupra faptului că acesta e un individ periculos, care hrănește propaganda antiromânească de sorginte rusească din Republica Moldova despre „fasciștii români”, care vor să cotropească plaiurile moldovenești și să le supună locuitorii la fel de fel de abuzuri și de brutalități.
Prin această scrisoare, unioniștii se dezic de George Simion și spun că își duc mai departe misiunea fără personajele sulfuroase, ”provenite din structuri de represiune din epoca comunistă și cu atat mai puțin cu propagandiști ai Kremlinului”.
Redăm conținutul integral al documentului pe care redacția noastră l-a primit astăzi, la câteva ore după publicarea în Reporter de Iași a unei investigații care arată cum a destabilizat acest personaj Republica Moldova în urmă cu un deceniu.
”Subsemnații, foști voluntari ai mișcării unioniste între anii 2007 și 2019 și în special ai Platformei Unioniste Acțiunea 2012 în perioada anilor 2011-2018, dorim să atragem atenția asupra faptului că dezideratul reunificării dintre Republica Moldova și România, pe care l-am servit cu toată energia noastră și căruia îi rămânem pe deplin dedicați, nu este apanajul unui anumit lider politic, unui anumit sau anumitor partide politice, indiferent cât de mult au făcut pentru această cauză persoane din componența acestora la un moment dat ori într-o anumită parte a trecerii lor prin viață. Nimeni nu poate monopoliza unionismul „pe persoană fizică”!
În realitate, unirea este obiectiv național, este parte esențială a proiectului de țară și trebuie să se bucure de deschidere din partea tuturor partidelor politice și a tuturor titularilor sau candidaților din diferite demnități și funcții. După cum putem citi în Declarația nr. 1/27 martie 2018 privind celebrarea unirii Basarabiei cu țara-mamă, România, la 27 martie 1918: „(…) Parlamentul României, constituit în Ședința solemnă la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă, astăzi, 27 martie 2018: (…) – consideră ca fiind pe deplin legitimă dorința acelor cetățeni ai Republicii Moldova care susțin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare și afirmare a națiunii române și subliniem că acest act depinde de voința acestora,
și
– declară că România și cetățenii ei sunt și vor fi întotdeauna pregătiți să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetățenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinței suverane a acestora. (…)”
Contrar a ceea ce susține candidatul la Președinția României, domnul George Simion, precum și diverși acoliți ai domniei sale, nu există nicio incompatibilitate între dezideratul unirii și cel al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, ci numai complementaritate. Nu înțelegem de ce foștii noștri colegi în ale unionismului susțin astfel de teze care subminează ideea unionistă, care o aliniază discursului antieuropean al Federației Ruse, sau unor teorii ale conspirației ridicole privind vaccinurile, ”globaliștii”, Comisia Europeană, societatea civilă „soroșistă”, „sataniștii”, comunitatea LGBTQI etc.
De asemenea, extrem de toxică este și ideea domnului George Simion de a opri sprijinul financiar și de orice fel al României pentru Republica Moldova, pentru a o șantaja în a accepta Unirea. În primul rând, nu este nimic fratern și patriotic în a-ți lăsa de izbeliște conaționalii pentru a-i forța să facă ceva ce ar trebui să facă pentru că așa vor ei. Mai mult, nu este sub nicio formă iubire să-ți abandonezi aproapele în momentul cel mai periculos pentru el, când vârtejul unui război crâncen ar putea să-l absoarbă oricând.
Un astfel de discurs nu face decât să hrănească propaganda antiromânească de sorginte rusească din Republica Moldova despre „fasciștii români”, care vor să cotropească plaiurile moldovenești și să le supună locuitorii la fel de fel de abuzuri și de brutalități (arhetipul „jandarmului român”, pe care-l agita în perioada Centenarului 2018 fostul președinte pro-rus Igor Dodon).
Prin faptele și declarațiile sale actuale, domnul George Simion nu urmează modelul marilor luptători pentru unirea românilor, ci pe cel al unor personaje devenite de tristă amintire încă din timpul vieții, precum politicianul moldovean Iurie Roșca, purtător de drapel al unionismului în anii de final ai mileniului trecut, care acum două decenii a pus umărul la reinstaurarea și menținerea timp de nouă ani a unei guvernări comuniste pro-ruse la Chișinău și care s-a dezis de România și de unionism, context în care s-a dovedit că era agentul acoperit al Federației Ruse.
Toate acestea nu fac decât ca unionismul să pară, prin asociere, o idee nebunească sau prostească ori ambele, apanajul unor agitatori populiști și extremiști, aliniați cu sau fără știința lor principalului inamic istoric al națiunii române din ultimele trei veacuri. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr!
România există pentru că generația revoluției de la 1848, așa-numiții pașoptiști, au conceput și apoi au trecut cu mult curaj la realizarea proiectului de țară al unui stat modern, integrat în Europa civilizată, suveran, independent și reunind majoritatea teritoriilor cu populație preponderentă românească sau legate prin istoria lor de spațiul etnogeografic românesc. Această generație a realizat Unirea Principatelor în 1859, reformele din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, aducerea prințului străin și adoptarea primei Constituții moderne în 1866, obținerea independenței în 1877-1878, constituirea Regatului României în 1881, modernizarea accelerată din perioada La belle epoque.
Apoi, generația Marii Uniri a continuat proiectul de țară, trecând România prin al doilea război balcanic (1913), războiul de reîntregire (1916-1920), care se suprapune parțial cu primul război mondial, realizând cele trei etape ale Marii Uniri din 1918, apoi reforma agrară din 1919-1921, introducerea votului universal în 1919, adoptarea Constituției din 1923 și în cele din urmă gestionând perioada de mare înflorire economică și culturală dintre cele două războaie mondiale.
Eroii din perioada celui de-al doilea război mondial au luptat pentru a înlătura consecințele agresiunii din toate direcțiile care a ciuntit hotarele românești în tragicul an 1940 și în parte au reușit (readucerea acasă a Transilvaniei de Nord), au rezistat fascismului și apoi comunismului totalitar, mulți dintre ei sfârșind printre cei un milion de oameni uciși în genocidul declanșat de partidul comunist, subiect al unor nostalgii ridicole la unii dintre politicienii zilelor noastre.
În 1989, din nou și cu un preț de sânge, România și Republica Moldova și-au regăsit drumul către proiectul de țară. Și cu multe stângăcii și ezitări și cu tot sabotajul din partea unor rețele toxice moștenite din comunismul național, respectiv sovietic, dar și al Federației Ruse al cărei prim război de agresiune asupra unei alte foste republici sovietice s-a desfășurat pe Nistru în 1992, au reușit să urmeze acest drum până în punctul în care ne aflăm. Pactul de la Snagov (1995), aderarea României la NATO (2004), aderarea României ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene (1 ianuarie 2007) au reprezentat acumulări istorice care au adus României cea mai mare dezvoltare pe care a cunoscut-o în istoria sa de până la momentul prezent. Pentru Republica Moldova drumul a fost și mai dificil și sinuos, dar în anul 2023 s-a ajuns la invitarea sa pentru a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene și, concomitent, la eliminarea din Constituția acesteia a ficțiunii staliniste absurde a „limbii moldovenești”.
Următorul pas logic va fi Unirea liber consimțită a celor două state românești, în granițele lor recunoscute internațional, care neîndoios se va întâmpla atunci când va exista masa critică necesară în rândul locuitorilor de pe ambele maluri ale Prutului și când contextul regional și general va fi unul favorabil.
Considerăm că Unirea nu va putea fi vreodată făcută prin asocierea cu personaje corupte, sulfuroase, provenite din structuri de represiune din epoca comunistă și cu atat mai puțin cu propagandiști ai Kremlinului. Astfel de indivizi sunt în totală antiteză cu năzuințele românilor de dincoace și de dincolo de Prut, cât și cu cele ale cetățenilor de alte etnii din Republica Moldova.
În consecință, considerăm absolut necesară reașezarea unionismului pe bazele sănătoase de la care a pornit cândva, la începutul acestui mileniu, și îi chemăm alături de noi pe toți mai vechii sau mai noii voluntari rămași cu inima curată.”
Scrisoarea e semnată de:
- Alexandru Cristian Surcel
- Șerban Laurențiu Anghel
- Sânziana-Cristina Dobrovicescu
- Stefan Sabin Gazea
- Constantin Niculae
- Mihai Dumitru
- Cornea Ecaterina (Vulpița)
8 Cazanaru Emilia
9 Dan Nicu
10. Mirela Pătru
11. Mihai Vija
12. Gabriel Ursescu
13. Adrian Popescu
14. Cristian Popescu
15. Alexandru Alexe
16. Ina Paladi
17. Victoria Grosu Vremeș
18. Gheorghe Grosu
19. Dan Valentin Mirca
20. Laurențiu Ștefănescu
