La ce mă refer? Ei bine, am ieșit recent în Centrul Vechi și, ați spune, că este vina mea că m-am aflat în acel subsol. Am coborât, într-adevăr, și primul lucru pe care l-am făcut a fost să scanez încăperea în căutarea ieșirilor de urgență. Am identificat doar una și prea departe, așa că anxietatea mea a crescut la cote maxime. Nu am vrut să înaintez în mulțimea oamenilor care și-au dorit să petreacă sâmbătă seara în club și, totuși, am făcut-o, doar ca mai apoi să vorbesc cu grupul cu care eram despre… Colectiv.
Pentru că atât de adânc, și bine cred, a rămas tragedia pe retina mea – și, mai important, corupția și nepăsarea din jurul acelor zile – încât acesta a fost primul gând. Pentru unii încă este. Căci foarte mulți au uitat atât de ușor.
Dar cum ne îndeamnă să gândim? În prezent. Nici în trecut, nici în viitor, deci nici în urmă cu 10 ani, la tragedia care a omorât peste 60 de oameni, dar nici la ziua de mâine, pe care sunt șanse să nu o mai apuci și nici să nu dai șansa altora să o apuce atunci când îți aprinzi țigara.
Am văzut, totuși, că paznicul a reacționat prompt atunci când i s-a semnalat, ceea ce mă face să cred că proprietarul localului nu vrea să ajungă după gratii.
A trăi în prezent e o sabie cu două tăișuri. Să citez versurile unei celebre melodii – omul învață din greșeli, dar oare când greșește-nvață?
Nu vreau să mă arunc în generalități și să spun că România nu învață din trecut, deși un astfel de argument s-ar susține din foarte multe puncte de vedere: de la alegeri, la spitale, la explozia de la Rahova sau cel puțin un accident pe zi pe drumurile publice. Nu vreau să spun nici că „nimănui nu-i pasă”, deși, de asemenea, un astfel de argument s-ar susține prin lipsa de voință politică, atât națională, cât și locală, prin economia din zona gri sau prin oamenii pe care nimeni nu îi ajută pe stradă sau în autobuz atunci când le este rău.
Nici măcar nu cred că mai am energie să atrag atenția clasei politice, că și-a bătut joc de educație. Cred că ceea ce vreau să spun, de fapt, este că responsabilitatea personală este cea mai importantă. Și asumarea ei. Ideea de a învăța din trecut, pentru a găsi mecanismele sănătoase pentru un viitor prosper, atât pentru tine, cât și pentru cei din jurul tău.
Căci poți să nu îți aprinzi țigara într-un subsol cu o singură ieșire de urgență și încă una principală, ambele la același capăt, și cu zeci de persoane înăuntru. Poți să nu aduci artificii de tort în acel loc. Poți să-ți amintești de una dintre cele mai mari tragedii și să ai grijă să nu o repeți.
Modul în care putea fi evitat evenimentul de acum 10 ani a fost discutat și rediscutat și nu despre asta vreau să vorbesc în acest material. Ci despre modul în care putem să evităm să se repete, fie că abia ajungem într-un subsol, fie că deținem locul sau muncim în el.
Și pot fi blamată că am coborât, dar nu îmi voi cere scuze că mi-am amintit de Colectiv. Toți trebuie să ne amintim și să facem tot ce ține de noi să evităm să se repete. Toți putem alege să conducem legal și în limitele legii, astfel încât să nu provocăm încă un accident din lista lungă de accidente rutiere de pe străzile din România. Toți putem alege să sesizăm neregulile din spitale și să insistăm ca acestea să fie corectate. Putem vota ținând cont de istorie și privind spre viitor. Putem vedea imaginea de ansamblu.
Și ar mai fi multe de spus, dar doar atât despre noaptea mea în Centrul Vechi.
