Mie mi s-a părut extrem de problematică această conferință de presă, chiar dacă Nicușor Dan și-a pus singur câteva întrebări foarte bune. A întrebat, practic, de ce a fost atât de important să nu ajungă AUR la guvernare, ce s-ar fi întâmplat cu economia României dacă am fi avut un guvern susținut de acest partid și ce riscuri ar fi apărut pentru securitatea țării. Întrebări legitime, importante, care aveau un sens. Dar nu justificau oricum o conferință de presă specială. Și nici menționarea numelui ”unui anume Georgescu” n-a avut niciun sens real.
Din explicațiile președintelui înțelegem că România este într-o situație mult mai fragilă decât poate părea din discursurile liniștitoare ale politicienilor. Avem datorii imense, plătim dobânzi uriașe pentru împrumuturile făcute de clasa politică, iar o eventuală retrogradare a ratingului de țară ar putea avea consecințe dramatice. Lucruri pe care le știam. Lucruri pe care le tot explicăm. Dar președintele ne cere să fim calmi, pentru că are de o sută de ori mai multe informații decât noi. Ne cere sfătos să înțelegem că nu suntem singuri și că există mecanisme prin care România poate fi ajutată. Altfel, există riscul să ajungem la FMI. Și atunci va fi rău.
Mi se pare remarcabilă această deschidere în descrierea dezastrului. Practic, ni se spune că suntem suficient de aproape de marginea prăpastiei încât o decizie politică greșită ne-ar putea arunca într-o criză economică profundă. Iar dacă ajungem acolo, ne trebuie ani buni ca să ne revenim. Poate șapte, dacă avem noroc. Și președintele vorbește despre toate acestea ca despre un risc cât se poate de real, nu ca despre o ipoteză îndepărtată. Ceea ce, recunosc, mă îngrijorează. Pentru că nu poți să le explici oamenilor cât de fragilă este economia țării și, în același timp, să le ceri să stea liniștiți fără să le spui foarte clar cine a adus România în situația asta, cine a îndatorat-o și cine răspunde pentru deciziile care ne-au adus aici.
De ce nu a vrut Nicușor Dan AUR la guvernare? Răspunsul președintelui a fost că nu are nimic cu AUR. Ba chiar are toată simpatia pentru simpatizanții partidului. Îi înțelege, spune că și el a fost ca ei, că a fost revoltat pe stat și că știe cum se simt oamenii care nu mai au încredere în instituții. Problema lui, ne explică, nu sunt oamenii care votează AUR, ci partidul în sine. Mai exact, capacitatea acestuia de a administra puterea. Președintele nu crede că AUR ar fi știut să guverneze și consideră că intrarea partidului la guvernare ar fi putut duce România într-o criză economică majoră, inclusiv la pierderea ratingului de țară.
Deci, înțelegem, AUR nu a fost exclus de la guvernare pentru că reprezintă un pericol pentru democrație, pentru că promovează extremismul sau pentru că întreține un discurs public bazat pe ură și intoleranță. A fost exclus pentru că ne pune în pericol economic, căci agențiile de rating știu că AUR e izolaționist și populist. Asta era, de fapt! Și cumva, prin discursul lui, părea că Nicușor Dan încearcă să susțină ideea că AUR e un advers al democrației care, totuși, poate fi util. Iar electoratul lui se poate oricând reorienta către partidul prieten, PSD.
Sigur că președintele a vorbit și despre securitatea națională. A explicat că AUR este un partid izolaționist, că există declarații pro-ruse ale liderilor săi, atitudini antiamericane și antieuropene și că anumite poziționări politice, inclusiv cele asociate lui Călin Georgescu, ar fi pus în pericol interesele strategice ale României. E bine că a făcut aceste precizări. E important ca oamenii să înțeleagă că votul pentru un partid izolaționist nu înseamnă doar o alegere politică internă, ci poate avea consecințe directe asupra economiei, securității și locului României în lume.
Dar eu aș fi vrut să aud mai mult. Aș fi vrut să aud despre extremismul AUR. Despre radicalizarea discursului public. Despre exacerbarea urii, despre demonizarea unor categorii de oameni, despre amenințări și intimidare, despre dezinformarea transformată în instrument politic și despre felul în care toate acestea destabilizează o societate. Pentru că nu poți să reduci problema AUR la faptul că partidul nu ar fi capabil să administreze un buget sau că ar putea strica relațiile externe ale României. AUR este o problemă și prin ceea ce face în societate. Prin felul în care își construiește electoratul, prin felul în care legitimează agresivitatea și prin normalizarea unui discurs care îi transformă în dușmani pe cei care nu gândesc la fel.
Iar aici președintele a avut o ocazie foarte bună să spună lucrurilor pe nume. A preferat însă să explice, cu multă grijă, că are toată simpatia pentru simpatizanții acestui partid. Nicușor Dan a insistat că îi înțelege pe oamenii care votează AUR. Că și el a fost ca ei. Că și el a fost revoltat pe sistem, că a fost supărat pe stat și că știe ce înseamnă această revoltă. Asta mi s-a părut, de fapt, nota dominantă a explicațiilor prezidențiale: o preocupare aproape excesivă de a nu-i supăra pe simpatizanții AUR. De a le transmite că președintele îi înțelege, că nu are nimic cu ei, că nu îi judecă și că, în fond, și el a fost cândva unul dintre ei.
Numai că președintele României nu trebuie să se justifice în fața electoratului unui partid extremist pentru că a considerat că acel partid nu trebuie să ajungă la guvernare, ci trebuie să explice cetățenilor de ce anumite opțiuni politice sunt periculoase pentru democrație și pentru statul român. Și mai ales trebuie să aibă curajul să spună că există limite dincolo de care nemulțumirea față de sistem nu mai este o simplă revoltă democratică. Există o diferență între a fi supărat pe stat și a vrea să distrugi instituțiile care țin o democrație în picioare. Există o diferență între a critica puterea și a promova ura față de ceilalți. Există o diferență între a fi antisistem și a deveni instrumentul unei propagande care lucrează împotriva intereselor României. Pe toate acestea aș fi vrut să le aud de la președinte.
În schimb, am avut o explicație lungă despre riscurile economice și geopolitice ale guvernării AUR, dublată de o declarație de simpatie pentru oamenii care votează acest partid. O explicație în care extremismul a rămas, cumva, elefantul din încăpere despre care s-a tăcut.
Iar peste toate acestea rămâne marea absență: raportul despre anularea alegerilor…
