Practic, votul din alegerile de la jumătatea mandatului a fost, în lectura profesorului Vladimir Tismăneanu, mai mult decât o sancțiune electorală. A fost semnul unei schimbări profunde, aproape o „revoluție electorală”. La câteva săptămâni după ce valul albastru a zdruncinat tabăra republicană, America nu trăiește însă euforia unei victorii definitive. Trăiește mai degrabă o stare de speranță prudentă, amestecată cu anxietate și nesiguranță.
„Nu am văzut entuziasm”, spune profesorul Tismăneanu, care observă că, dincolo de satisfacția rezultatului electoral, generația tânără continuă să fie apăsată de nesiguranța economică, de dificultatea găsirii unui loc de muncă, de costurile asigurărilor medicale și de perspectiva unei vieți mai dificile decât cea a părinților lor. Este o generație care nu mai vrea să trăiască într-o Americă în care viitorul pare să ofere mai puțin decât trecutul. Nemulțumirea americanilor nu s-a îndreptat doar împotriva unei administrații, ci și împotriva unui mod de a face politică. Scumpirea alimentelor, politica agresivă de expulzare a imigranților, contradicțiile dintre promisiunile electorale și deciziile de politică externă, războiul din Iran, atitudinea față de Ucraina și, mai ales, oboseala provocată de cultul personalității lui Donald Trump au alimentat dezamăgirea.
„Se strânge lațul, ăsta e adevărul”, observă Vladimir Tismăneanu, descriind dezagregarea unui sprijin politic care, cu doar câteva luni înainte, părea solid. Dar cea mai importantă schimbare se produce dincolo de calculele electorale. Profesorul remarcă o generație care redescoperă ideile, lectura și dezbaterea, care nu pare nici dezarmată, nici defetistă. Studenții săi organizează cluburi de lectură în care îl citesc pe Albert Camus, iar această întoarcere la idei spune ceva esențial despre vitalitatea unei societăți pe care unii s-au grăbit să o declare în declin. În același timp, rezistența instituțiilor americane rămâne un motiv de speranță. În ciuda atacurilor administrației Trump, sistemul judiciar a demonstrat că nu funcționează pur și simplu la comanda președintelui. Iar distrugerea unor instituții construite în decenii arată cât de fragil poate deveni echilibrul democratic. „Pădurii îi trebuie o mie de ani ca să crească și e de ajuns o singură noapte ca să ardă”, spune profesorul, evocând un proverb german care sintetizează perfect costul demolării instituționale.
Pentru Vladimir Tismăneanu, America nu și-a pierdut definitiv capacitatea de a reveni, dar crede că revenirea va fi dificilă și va cere timp, pentru că Donald Trump a afectat nu doar instituții, ci și încrederea aliaților și mecanismele prin care Statele Unite au contribuit la ordinea democratică internațională.
Într-o conversație despre America lui Trump, despre Putin, Ucraina, Europa, extrema dreaptă și lecțiile pe care România ar trebui să le învețe din experiența americană, Vladimir Tismăneanu ne vorbește despre o societate care nu a renunțat la propriile repere și care, chiar dacă nu a găsit încă drumul spre o alternativă solidă, a început să înțeleagă că democrația nu se apără de una singură.

Carmen Dumitrescu: Domnule profesor, vreau să ne întoarcem un pic în timp, pentru că eu v-am propus acest interviu imediat după ce în SUA se finalizaseră alegerile de la jumătatea mandatului, când ceva aproape uimitor s-a întâmplat pentru publicul privitor din România: un val albastru l-a umilit pe Donald Trump. Vreau să vă întreb ce au spus atunci americanii prin acest vot al lor?
Vladimir Tismăneanu: Sunt încântat să purtăm această discuție, chiar dacă eu, în genere, încerc să îmi limitez aparițiile publice din mai multe motive. Dar nu e primul interviu al nostru și, deci, sunt foarte deschis cu dumneavoastră. În primul rând, eu cred că americanii au transmis un mesaj legat de situația lor economică și de politica de expulzare forțată prin intermediul ICE, care mii și mii de deținători de viză, care nu sunt infractori, erau urcați în tot felul de vehicule și trimiși cine știe unde. Și menționez problema imigranților, pentru că agricultura americană se bazează în mare măsură pe forța de muncă a imigranților. Asta face ca în statele care se bazează pe agricultură, de pildă statul Kansas și statul Texas, atitudinea față de republicani să se fi schimbat.
Vorbim despre creșterea prețurilor la bunurile de larg consum, în special mâncare. Și aici vorbim despre prețurile la ouă, lapte, nu la produsele de lux. Nu mai vorbesc despre prețurile cafelei, care e esențială pentru americani, căci aici se bea cafea toată ziua. De asta și cafeaua e foarte diluată.
Alt element a fost acela că Trump a promis că nu va merge în nicio altă aventură militară. Și suntem în plină aventură militară, adică se întâmplă exact contrariul a ceea ce a promis. Iar America are bunul obicei, zic eu, de a sancționa încălcarea unor angajamente. Acesta a fost un angajament, Trump s-a aventurat, că o aventură este, în războiul din Iran, o aventură pe nisipuri mișcătoare, din care nu vedem o lumină la capătul tunelului. Suntem într-un tunel mlăștinos, iar lucrurile par să continue în același fel fără oprire. Cred că politica externă a contat foarte mult în elaborarea discursului public.
Și, sigur, pentru foarte mulți, mai este și problema Ucrainei, unde Trump a oferit motive puternice de dezamăgire. Pentru toate problemele apărute, Trump a spus că e vina lui Biden. E o limită până la care poți spune că e vina lui Biden.
Și cei care trăim aici știm că s-au tăiat masiv de către Donald Trump și echipa lui fondurile pentru controlorii de zbor, legat de problema zborurilor din ultima perioadă. Și trebuie să discutăm și despre corupție. Și cred că mai e ceva, din perspectiva acelora dintre noi care au trăit cultul personalității: cred că nu este neglijabil faptul că lumea aici e sătulă de cultul personalității lui Donald Trump. Eu știu un lucru: acum doi ani, tineretul a votat în mare măsură nu pentru Donald Trump, dar erau sătui de Partidul Democrat și de scleroza lui Joe Biden. În momentul de față ei s-au săturat de Partidul Republican și de scleroza lui Donald Trump. Acum e adevărat că politica externă e apanajul președintelui, în primul rând. Dar președintele nu operează fără fonduri, iar fondurile sunt apropriate de Congres. Și aici va fi o negociere la sânge. Pentru că Congresul nu va abandona Ucraina.
Pe lângă toate aceste (multe) nemulțumiri despre care ne povestiți, credeți că americanii au sancționat, prin votul lor de la începutul lui noiembrie, și doctrina MAGA într-o oarecare măsură?
Nu cred că MAGA a avut vreodată vreun câștig de cauză. De asemenea, eu nu cred că a fost foarte popular în povestea multi-miliardarilor din domeniul inteligenței artificiale, care au fost împotriva poziției lui Trump. Se strânge lațul, ăsta e adevărul. Nu știu dacă putem vorbi despre prăbușirea casei Trump, precum prăbușirea casei Usher de Edgar Allan Poe, dar apar fenomene de dezagregare a unui sprijin care acum șase luni era solid. În trei, patru luni a ajuns să se clatine, războiul a accelerat aceste lucruri și, una peste alta, avem în momentul de față o stare de investiție emoțională în stânga liberală versus conservatorismul tribalist și xenofob care este marca MAGA. Și ne putem uita spre Giorgia Meloni în Italia, unde vedem exemplul deradicalizării extremei. Giorgia Meloni nu trădat nicio clipă Ucraina, este foarte atentă, nu vrea să scoată Italia din UE, pentru că cel mai mare sprijin al Italiei în materie de construcții vine din UE. De asta Meloni evită întâlnirile cu AUR, pentru că știe ce e AUR. Nu de alta, dar într-un final, AUR va rămâne ca un fel de excentricitate, ca o ciudățenie a dreptei radicale europene. Nu cred că reprezentanților acestui curent le pica bine ce vești vin din partea extremei drepte românești.
Ajungem și la ai noștri, dar până la ei, ce credeți că va face Trump de acum înainte, pentru că mai are încă jumătate de mandat. Va deveni mai prudent sau va încerca să compenseze slăbiciunea de acum prin decizii spectaculoase în plan internațional?
Nimeni nu știe ce va face Trump. De fapt, nici Trump nu știe ce va face Trump.
Zilele acestea l-am văzut din nou pe Trump și în apropierea lui Putin. Cum interpretăm relația asta a lui cu Putin, în contextul discuțiilor pe marginea Ucrainei?
În primul rând, distanța dintre noi și Rusia e că Europa are expertiză și a învățat ceva din Războiul Rece. Și America a învățat din Războiul Rece, dar lecțiile Războiului Rece par să fie ignorate la nivelul lui Trump. Și acesta este un lucru extrem de îngrijorător. Foarte interesant e ceva ce a ieșit acum la suprafață, și nu vine de la Trump, vine de la Joe Biden, care și-a publicat memoriile. Și în memoriile lui Biden, acesta a spus că îi era foarte greu să aibă conversații lui Zelenski, care e îngrozitor de încăpățânat și că nu știe să spună “Mulțumesc!”
Cineva a postat chestiunea respectivă, spunând că autorul nu e J.D.Vance, ci e Joe Biden. Sigur că nu se compara ajutorul american sub Biden cu ajutorul american sub Trump. Dar lucrurile se vor configura. Eu nu cred că Trump își va face un obiectiv esențial din politica externă. Pentru el e foarte important ce se petrece în economia americană și ce tip de moștenire lasă în economia americană. Nu cred că Trump are acum politici foarte clare și poate vom face o discuție după, căci eu aștept cu un imens interes discursul despre Starea Uniunii în ianuarie. Pentru că sala va fi dominată de democrati și va fi complet diferită reacția din sală. Sunt multe lucruri de urmărit.
Sunt aici de 43 de ani și am mai comentat alegerile de aici, dar cred că s-a schimbat acum ceva fundamental. În America s-a produs ceva ce amintește de o revoluție electorală. Cum a fost revoluția electorală în Ungaria. Și cum, din păcate, deși unii dintre noi ne-am amăgit, n-a avut loc revoluția electorală în România și asta explică foarte multe. Dacă ne uităm la reacțiile lui Peter Magyar legate de Securitate, vorbim de declaraje valorice imense. Căci să te duci în Cambodgia și să nu pui o floare la Memorialul Genocidului? E prima vizită a unui șef de stat român acolo de la Nicolae Ceaușescu, care se pupa în bot cu Pol Pot. Unii dintre noi nu suntem amnezici. Și ce a vizitat? El s-a dus să se vadă cu diretorul UNESCO. Numai că directorul UNESCO s-a dus la Memorialul Genocidului. Îmi pare rău, dar e Iohannis la safari.
Legat de Trump și de rezultatul alegerilor de la mijlocul mandatului, aș vrea să vă rog să îmi dați câteva elemente de culoare locală, să îmi spuneți cum se simte lumea acum, dacă e entuziasmul în aer sau nu? Și dacă credeți că rezultatul acestor alegeri poate tempera ascensiunea partidelor populiste și naționaliste în zona Europei?
Categoric lucrurile au început să se contureze mai devreme de aceste alegeri. Tânăra generație nu mai vrea să trăiască într-o Americă fără asigurări medicale complete, nu vrea să trăiască într-o Americă în care să știe că vor trăi mult mai prost decât părinții lor. Eu predau de mulți ani și am foști studenți care au acum între 55 și 60 de ani. Iar eu mereu îi am pe ăștia tineri în față și erau foarte îngrijorați înainte de alegeri. În momentul de față au votat pozitiv, dar cu o strângere de inimă, pentru că lucrurile nu sunt roz deloc. Unii sunt fericiți că au un job, de vreme ce mulți nu au job-uri. Nu s-a mai întâmplat ca tineri de 30 și 35 de ani să facă parteneriate civile pentru a-și plăti asigurările medicale în comun, nu din dragoste, iar copiii vin foarte târziu, dacă vin. Deci este o stare de angoasă, de anxietate, pe care democrații vor trebui să o rezolve, prin asigurarea de locuri de muncă.
Și scade și numărul de locuri în colegii. Lumea nu dă atenție, dar acești doi ani au fost ani de atacuri furibunde ale Administrației Trump împotriva marilor universități. Marile universități trăiesc din fonduri de cercetare. Fondurile de cercetare vin din partea guvernului federal. Cei mai mulți bani pentru Elon Musk au venit din partea guvernului federal, nu pentru că e vreun geniu. Nu pot să neg că e talentat, dar este un tip care își numește copiii cum i-a numit și nu știe dacă are 16 copii sau 26, așa că e puțin bizar. E foare greu să spunem cum se va produce această recuperare.
Pe de altă parte, sigur că foarte multe afaceri se închid, dar este și o efervescență în plan comercial, apar mai multe cărți decât oricând, nu se închid librăriile aici. Eu, când mă uit la tragedia pieței de carte din România și mă uit la situația realmente înfloritoare a pieței de carte aici, mi se pare ciudat. Cineva spunea că se închide mintea americană. Nu! Nu se închide! Eu mă uit la studenții mei care îmi spun că fac cluburi de lectură, unde citesc Albert Camus. Când se mai citea Camus în campusuri? În vremea mișcărilor din 68, în vremea omului revoltat. Asta e o generație care cred că ia ideile în serios și cred că este una nici pe departe dezarmată sau defetistă. Dar o spun pe baza unei experiențe cu un eșantion anume.
Dar nu am văzut entuziasm. Și e firesc, de vreme ce după absolvire găsesc tot mai puține locuri de muncă pentru calificarea lor. Situația e mai bună acum decât modul în care se degrada. Dar mă uit spre Congres și văd o întinerire a lui. Trump va trebui să se poziționeze de acum înainte, pentru că, dacă democrații se vor duce la el în ideea de a face ceva pentru țară, s-ar putea să vedem cum Trump poate învăța ceva de la Giorgia Meloni.
Există acum în societatea americană polarizarea pe care o vedeți în societatea românească?
Trump a reușit să amortizeze războaiele culturale. Marile războaie culturale sunt, în momentul de față, tot mai irelevante. Nu mai au densitatea pe care au avut-o acum doi ani. Chiar și JD Vance și-a moderat masiv retorica. Să nu uităm că în multe cazuri, votul a fost în favoarea democraților, dar diferența putea să fie de sute de voturi, deci nu o diferență majoră.
În România credeți că există vreo soluție de reducere a polarizării, pentru că, iată, spuneți că în SUA, polarizarea s-a redus când au apărut probleme mai mari de ordin economic și social.
Eu cred că această clasă de mijloc urbană din România, clasa care produce avuție națională, clasa care se încadrează în Europa, e foarte importantă în discuția asta. În momentul în care clasa de mijloc se structurează într-o formula politică de tip partid, atunci societatea civilă se va putea armoniza cu societatea politică. Și la aceste condiții se pot face alianțe și se pot găsi puncte de convergență între partide. Pentru că trebuie recunoscut că suntem în 2026 și că poate unii nu au realizat, dar USL-ul e mort și cei care se vor obstina să îl învie vor constata că realmente mortul de la groapă nu se mai întoarce. Și că memoria este foarte importantă, nu o așezăm sub preș și nu o negăm. O societate fără memorie e ca un om fără creier. Așa că problema rămâne aceea de a insufla un sens al politicului, pentru că political nu înseamnă o pierdere de vreme. Viața politică e locul în care se discută valorile prin care vor crește copiii noștri, în ce lume vor trăi. Și dacă închidem această agora, atunci se face loc pentru șarlatani și demagogi. Înfrângerea șarlataniei și demagogiei care s-a petrecut în alegerile din America este, cred, un duș rece și pentru radicalii din România.
Mai e America garantul ordinii internaționale sau a devenit ea însăși o sursă de instabilitate și incertitudine pentru Europa?
Am motive să cred că e enorm de multă energie pozitivă în această societate americană de azi. Nu e exuberanță, e adevărat, dar e multă speranță. Fără un entuziasm naiv. Cineva întreba: “Cu ce a greșit Nicuțor Dan strângând relațiile cum le-a strâns cu Administrația Trump?” A greșit pentru că le-a făcut unilateral. Pentru că a jucat ca și cum la Washingtom n-ar fi existat decât conservatorismul de extremă dreaptă. Și a ignorat că în Washington există think-tank-uri și că pendulul american merge într-adevăr dintr-o direcție în alta. Și eu am trăit multe momente grele aici, inclusiv tragedia de la 11 septembrie. Ce a făcut Trump se va repara în timp, dar va dura până se va repara. Unele lucruri se vor repara mai ușor. Dar sunt lucruri care se vor repara în timp, pentru că a distrus know-how-ul. În momentul în care, de pildă, a desființat aici, în Washington Fundația Națională pentru Democrație și Centrul “Wodrow Wilson” pentru cercetători, lucrurile au fost ca într-un celebru proverb german: “Pădurii îi trebuie o mie de ani ca să crească și e de ajuns o singură noapte ca să ardă”.
Nu construiești instituții peste noapte. E ușor să închizi o instituție, dar e foarte greu s-o reînființezi. Instituțiile trebuie păstrate. Și pentru mine e impresionant cum a rezistat instituția judiciară. Este formidabil. Am urmărit foarte atent procesele. Inclusiv, și asta l-a scos din minți pe Donald Trump, că n-au cedat chiar judecători numiți de el.
Lumea nu înțelege că există ceva ce nu trebuie subestimat în cazul Americii: această țară s-a construit pe idealism. O Americă fără idealism nu mai e America. E altceva. Nu toți americanii sunt idealiști, evident că nu sunt.
Mi-am amintit acum ceva: recent le-am pus studenților mei faimosul cântec din 89 al formației Scorpions – Wind of Change. Ei nici nu auziseră de Scorpions sau de melodia asta, gândiți-vă că au 21 de ani. Și după ce le-am pus acea melodie le-am spus că ar fi interesant dacă Talarico, care a adus un fel de „Wind of Change” știe acest cântec. Și eram la un pas să îi trimit un mesaj în sensul acesta, doar că am aflat atunci că nu are sens să îi trimit nimic, pentru că James Talarico s-a născut în 1989…




