PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ
România își taie ariile protejate ILEGAL, dar cu acte în regulă emise de autorități
OAMENII BINELUI. De la voluntariat pentru animale, la voluntariat pentru copii, la Parcul Prieteniei și festivalul Simfonia Prieteniei, Ștefania Luca a pus cărămizi noi...
Recruți fără voie. România, în vizorul rețelelor controlate de Moscova care folosesc sabotajul ca armă în războiul hibrid
General român în rezervă îi scrie ode lui Putin. Constantin Bartolomeu Săvoiu, masonul care felicită poporul rus
Pământul Strămoșesc și legionarii din serviciul secret al armatei: „Această lucrare nu se sfârșește, ci se preface”
O țară din Europa scade vârsta dreptului de vot la 16 ani
Elena Udrea va fi eliberată din închisoare. A stat 3 ani, a fost condamnată la 6. Detaliile cazului
Curtea Constituțională a respins sesizarea preşedintelui pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei
Raport Expert Forum: AEP, amenzi de peste 1,6 milioane de lei în timpul campaniilor electorale din ultimul an. CG, cea mai mare amendă
Flavia Boghiu construiește siguranță acolo unde statul eșuează: adăpostul din Brașov pentru femeile abuzate, accesibil la nivel național
ANALIZĂ. Cum se va întâmpla totuși transferul de armament către Ucraina și ce înseamnă asta pentru noi?
Atac major al Israelului asupra Iranului. Au fost țintite facilitățile nucleare și elita militară
Proteste masive în SUA împotriva politicii dure de imigrație a administrației Trump
Câte victime a înregistrat Rusia de când a invadat Ucraina
Maia Sandu transmite un mesaj puternic înainte de turul 2: „Ne dorim să facem parte din familia europeană, alături de România”
Umbra de lângă mine. Despre depresie și tăcerile ei…
România, un fel de duș scoțian. Când vor conștientiza autoritățile că sunt depășite de situație?
Ne-ai aranjat, Marcel Ciolacu! Și nu te vom uita. Nu pentru că avem memorie bună, ci pentru că o să ne fie foame mult...
Cum ar trebui să arate un premier și alte câteva întrebări
Un copil nu ar trebui să fie nici scut, nici mediator, nici paznic. Ar trebui doar să fie copil
Sondaj INSCOP: Românii își iubesc țara, dar puțini cred că oferă un viitor generațiilor viitoare
Profa de frumos. Lavinia Anamaria Ungureanu: „Literatura este despre noi și ne vorbește, las tinerii să o asculte ca să se audă și pe...
Dezinformarea ca armă. ÎN DIALOG cu Cara Räker despre amenințările la adresa presei europene
ÎN DIALOG cu Jakub Kalenský, expert european în dezinformare: „Agresorii informaționali știu mai bine slăbiciunile noastre decât le știm noi înșine”
ÎN DIALOG cu Daniel Șandru, președintele IICCMER: „Neavând o tradiție democratică, mă tem că nu avem nici aparatul imunitar necesar pentru a reuși să...
15 mii de dolari pentru trădare” – George Simion, acuzat că ar fi fost plătit de FSB pentru a discredita mișcarea unionistă
PNL și-a ales noua conducere: Ilie Bolojan, noul președinte al liberalilor
Moștenirea Udrea”, scoasă la licitație. Statul vinde terenurile fostului ministru al Turismului
România, la regim. Bolojan și-a asumat creșterea TVA, tăierea sporurilor și taxe mai mari pentru antreprenori
AUR, prins pe picior greșit: partidul care a strâns și expus ilegal date personale amendat cu 25.000 de euro