sâmbătă, aprilie 20, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneIN MEMORIAM: Alexandru Socol – o viață ca lumina de blitz

IN MEMORIAM: Alexandru Socol – o viață ca lumina de blitz

Alexandru Socol s-a făcut cunoscut prin talentul lui de a face fotografii în timpul protestelor anti-corupție din România, în perioada 2017-2019. Apoi, împreună cu prietenii și colegii lui de la ONG-ul “Corupția Ucide”, Alexandru s-a implicat mereu în acțiuni sociale, remarcând cu sensibilitatea specifică artistului problemele pe care le întâmpină în ultimii ani societatea românească. Mânat în luptă de idealuri mari și implicat cu emoție în proiecte cu impact colectiv, Alexandru e cunoscut de către cei care i-au fost aproape ca un tânăr vesel, care zâmbea mult. Dar, pentru că apele liniștite sunt adânci, el a plecat dintre noi foarte devreme, la doar 33 de ani, fără să apuce să vadă roadele luptei sale care dura deja de ani buni.

Viața lui a fost ca lumina de blitz: intensă, puternică și scurtă.

Sursă: Instagram Alexandru Socol

Acum mai suferă doar cei rămași în urmă. Prietenii și colegii lui nu și-au revenit nici acum din șoc și nu le vine să creadă că a fost posibil ca Alexandru să plece așa imprevizibil, fără un cuvânt… Îl vor păstra, însă, în sufletele lor, ca pe o amintire dragă și ca pe un zâmbet cald, al unui prieten care a fost mereu alături de ceilalți, cald și necondiționat.

Angi Șerban i-a fost prietenă apropiată și colegă la „Corupția Ucide„. Ea spune că după aflarea veștii s-a rupt o bucățică din universul ei care nu va mai putea fi niciodată lipită la loc. Își amintește de Alexandru ca de un om extraordinar și complet, care știa și să se bucure, și fie alături de ceilalți, și să fie profesionist în cele mai mici detalii.

„Alex avea o energie pe care eu n-am mai găsit-o la altcineva în forma aia. Avea o capacitate organizatorică incredibilă, era un om extrem de organizat, cu principii și care avea o coerență în decizii. Alex era o persoană plină de viață, altruistă, uneori dădea prea mult celorlalți, mai mult decât își dădea lui. Noi ne-am ajutat așa între noi cu foarte multe lucruri și am învățat foarte multe de la el și nu că îmi lipsește, e puțin zis. S-a rupt o bucățică acolo, care n-o să mai poată fi pusă la loc, după plecarea lui. Inclusiv atmosfera între noi, ca organizație, s-a schimbat, pentru că el era unul dintre motoarele a ceea ce făceam noi. În activism ai nevoie de niște motoare, de oameni care ard la foc automat. Iar Alex era unul dintre cei care alerga fără odihnă, era oricând acolo, muncea, avea paispreze de chestii de făcut într-o zi, le făcea pe toate. Eram șocată de capacitatea lui de calcul, de intervenție. Era foarte bun. Mie Alex îmi va lipsi din toate punctele de vedere. O să îmi lipsească conversațiile cu el, exuberanța lui și spiritul lui aprins, ambiția lui, perseverența, chiar și glumele lui proaste când ne schimba numele de familie. Ne striga „La mulți ani” din mașină. Era un om care le avea pe toate, era și profi, știa să se distreze, știa care sunt limitele în tot. Cu atât mai greu e pentru noi ce s-a întâmplat… „, a spus Angi Șerban pentru Investigatoria.

Andi Cârlan, membru al ONG-ului Rezistența, a avut mereu o relație strânsă cu Alexandru. De altfel, atunci când Andi s-a luptat cu o boală grea, Alexandru i-a fost alături. Acum îi este greu să-și ia adio de la bunul lui prieten, de fapt, spune că Alexandru nici n-a plecat, el fiind în sufletele celor care l-au cunoscut, l-au iubit și l-au apreciat.

Alex a fost întotdeauna un om bun, un copil vesel și pozitiv. Mi-a fost alături în lupta cu cancerul și a crezut că voi fi bine mai mult decât am crezut eu, iar asta m-a ajutat enorm. Altruist extrem, ne-a pus pe toți înaintea lui și a avut mereu grijă să fim bine și să ne fie bine. Cele mai fericite momente erau cele în care reușea să ne strângă la un loc pe cât mai mulți. Alex a fost un om excepțional de bun, empatic, sufletist și mereu atent. Îi voi simți lipsa, dar va fi mereu în sufletul meu.„, spune Andi.

Diana Voicu de la ONG-ul „Inițiativa România” l-a considerat și ea pe Alexandru Socol un om extraordinar. Așa cum s-a întâmplat cu mulți dintre cei care acum sunt prieteni, Diana și Alex s-au întâlnit în Piața Victoriei în acele zile tulburi pentru România. Ea spune că a fost cucerită efectiv de acest tânăr inimos și foarte talentat, care a știut să surprindă de atâtea ori esența protestelor din Piața Victoriei.

Era imposibil sa nu fii cucerit de Alex pentru ca avea darul acela de a umbla cu sufletul la vedere, un suflet larg și cald. Alex era neobosit, asa cum sunt numai cei care se dedică cu totul unei cauze și împăciuitor și mai avea și umor. Da, ne-am cunoscut în Piața Victoriei – acest fenomen care o să rămână emblematic pentru anii 2017-2019. Și atât de multe dintre fotografiile lui au surprins spiritul viu al protestelor noastre, al valului de conștiință și trezie care ne-a unit!„, ne-a mărturisit Diana.

Sursă foto: FB

Raluca Filip este și ea parte a cercului de prieteni care l-a înconjurat pe Alexandru și, deși acum locuiește în Franța, a păstrat legătura cu el. Vestea a venit și pentru ea ca un trăznet.

„Alex este şi o să rămână veşnic pentru mine, cel mai sensibil om pe care îl cunosc, de ieri… „pe care l-am cunoscut”. A găsit întotdeauna cuvintele potrivite pentru a-i ajuta pe ceilalți, inclusiv pe mine, când am avut nevoie. Din păcate, noi nu le-am găsit pentru el. „Eşti bine, dragul meu, drag?”… „Da” şi-o inimioară. N-am văzut mai departe de inimioara aia, şi regretele tardive şi dor. Dor atât de tare, încât prefer să mă mint şi să aştept februarie să ne vedem. Drum lin, dragul meu, drag!”, a spus Raluca.

Tot durere simte și Mihaela Nunweiller, care îl asociază și ea pe Alexandru Socol cu lupta comună din Piața Victoriei. Spune că l-a mai văzut în ultima vreme și era slab. Vestea a năucit-o.

„Am fost camarazi de piața noastră victorioasă. Mereu ne găseam acolo. Ne căutam. Ne îmbrățișam. Ultima oară l-am dojenit. Era prea slab. Și am dat milităria jos din pod. Și m-am răstit la el. Să mănânce. Să ia vitamine. Mi-a scris în mess că mănâncă. Și că ia și vitamine… Era tot numai zâmbet și bunatate. Și săritor.”

Lavinia Tîlvăr a protestat și ea zile nenumărate în Piața Victoriei și, inevitabil, l-a cunoscut pe Alexandru Socol. Are multe fotografii făcute de el acolo, în piață. Și nici ei nu-i vine să creadă că plecarea lui e reală.

Lavinia Tîlvăr, fotografiată de Alexandru Socol

„Mai știi cum ne-am cunoscut? Am împărțit un ceai pe un ger de crăpau pietrele și apoi am râs că hoții ăia de vis-a-vis te-au făcut să te reapuci de fumat. Kid, erai o mângâiere și un zâmbet, erai extraordinar și nu pot crede că vorbesc la trecut de tine.Ceea ce s-a întâmplat cu tine trebuie să fie o lecție pentru noi toți, să ne mai dăm măcar un telefon din când în când unii altora, să ne dăruim timp, pentru că, uneori, un telefon poate salva vieți!Să fii bine acolo, Alex, și să faci poze Raiului și stelelor! Și fa-l să râdă mult pe Doamne-Doamne, ca să nu ne mai ia și alți prieteni! Zâmbește-ne de acolo de Sus, ca să putem și noi să ne oprim din plâns!”, a scris Lavinia.

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescu
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare