Românului nu-i place să aștepte. A stat prea mult la coadă în comunism, ca să mai tolereze acum un pic de așteptare. De aia folosește foarte mult claxonul și se bagă în față ori de câte ori poate. Chiar și la vaccinare.
„Încă nu avem doze suficiente de vaccin pentru toți românii”. Această afirmație a Ministerului Sănătății a schimbat radical discursul public privitor la vaccinare în România. De la „Eu nu-mi fac vaccinul și dacă o fi să mor, că mai bine las imunitatea mea să mă ajute decât să bage ăștia prostii în mine” la „Nu sunt destule doze, așa că trebuie să mă vaccinez ACUM” n-a fost decât un pas mic.
Deja nu se mai discută despre anti-vacciniști, considerați a fi singura cauză potențială a eșecului campaniei de vaccinare în România, ci despre faptul că oamenii nu mai țin cont acum de grupele vulnerabile cu adevărat, așa că profită de niște circumstanțe profesionale, pentru a intra în față la vaccinare.
Într-un fel, e și amuzant să-i vezi pe cei care nu credeau în eficiența vaccinului cum se dau acum de ceasul morții că nu se pot programa online, pentru că au suprasolicitat platforma și dau vina pe Ministerul Sănătății pentru proasta organizare a procesului. Organizarea nu e cea mai fericită, și asta e adevărat. Dar cauza e alta. Și e mult mai profundă.
Dorința de vaccinare a crescut la români în momentul în care Ministerul Sănătății a afirmat că nu vor exista vaccinuri suficiente pentru toți doritorii, așa că e important ca prioritari să fie, totuși, cei din categoriile vulnerabile. Categoriile vulnerabile înseamnă bătrâni și bolnavi cronic, oameni fără sprijin și, în general, fără acces la internet.
În condițiile în care programarea se face online, este logic să ne întrebăm cât de eficient și rapid poate fi accesul unui bătrân de 80 de ani, bolnav cronic, la o programare urgentă, pentru a evita infectarea și potențialul deces? În același timp, observăm că primii la vaccinare sunt angajații instituțiilor publice, oamenii din structurile de putere administrativă și politicienii, care nu uită să ia cu ei și un fotograf la centrul de vaccinare.
Și astfel, vaccinarea aceea care trebuia să dea o șansă suplimentară la viață celor vârstnici, celor deja foarte bolnavi devine, așa cum se întâmplă cam în toate situațiile în care resursele sunt limitate, atu-ul celor care știu să se bage în față, celor familiarizați cu „arta descurcatului”, celor care nu știu să aștepte la semafor, pentru că, în mintea lor, șoselele le aparțin.
E drept că atitudinea asta vine din comunism, din vremea în care, dacă nu stăteai la coadă, nu mâncai măsline. Și, exact ca în comunism, metoda perfectă pentru a mobiliza populația la vaccinare a fost aceea de a spune că numărul de doze e foarte limitat. Și atunci click-ul s-a produs în mintea românilor, chiar și a celor care se temeau de vaccin, motiv pentru care programările au curs fără încetare, suprasolicitând platforma online încă din prima zi.
Iar paradigma vaccinării s-a schimbat radical: acum nu ne mai temem de vaccin, ne temem că nu-l mai apucăm.
