vineri, aprilie 19, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InterneZeci de pagini de corecții de la Bruxelles cu privire la PNRR

Zeci de pagini de corecții de la Bruxelles cu privire la PNRR

Situație delicată pentru Guvernul României, după ce a trimis la Bruxelles un document plin de erori. Și nu este vorba despre orice fel de document, ci de Planul Național de Redresare și Reziliență.

Potrivit experților europeni, documentul conține numeroase erori, multe dintre ele fiind legate de supradimensionarea unor costuri, dar și neclarități în proiectele propuse. Momentul este unul delicat atât pentru guvern, cât și pentru România, arătând faptul că specialiștii români nu sunt la nivelul criteriilor cerute de Comisia Europeană.

Mai multe proiecte au fost însoțite de critici, privitoare atât la forma lor, cât și la conținut. De exemplu, Comisia Europeană acuză faptul că valorile asumate pentru ţinte sunt, în general, mai mici decât rezultatul calculelor în cazul Sistemului de management al Apei sau că în cazul Fondului local pentru tranziţia verde şi digitală, justificarea costurilor lipsește sau are lacune grave.

Premierul Florin Cîțu a reacționat astăzi pe pagina sa de socializare cu privire la acest subiect și susține că la mijloc ar fi un fake-news: „Spulber un fake news de la prima oră. PNRR nu a fost respins. PNRR nu a fost retrimis.”

Erorile sunt, însă, specificate foarte clar de Comisia Europeană și arată un nivel slab de pregătire al specialiștilor pe care guvernul i-a cooptat în redactarea acestui document extrem de important.

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare