marți, aprilie 16, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăEditorialPrimarul Brașovului, acuzat că și-ar fi falsificat CV-ul

Primarul Brașovului, acuzat că și-ar fi falsificat CV-ul

O plângere penală, semnată de Ionescu Maniela-Carmen, îl vizează pe primarul Brașovului, Allen Coliban. Motivul ar fi acela că edilul și-ar fi falsificat niște informații din CV, referitoare la studii.

Plângerea penală a fost publicată de site-ul local newsbv.ro și arată faptul că Allen Coliban nu ar fi, de fapt, inginer IT, fiind, de fapt, exmatriculat prin Decizia nr. 177 din 19.03.2009, emisă de Facultatea de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București.

Plângerea a fost depusă de Ionescu Maniela-Carmen, despre care surse locale susțin că ar membru de partid în Pro-România. În anul 2012, aceasta era una dintre semnatarele Pactului pentru Basarabia din Brașov, unde figura drept membru PRM.

Potrivit informațiilor publicate prin intermediul acestei plângeri, „două cadre universitare, respectiv prodecanul Facultății de Automatizări Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București — domnul profesor Ciprian Dobre și domnul profesor conferențiar Traian Rebedea, din cadrul aceleiași instituții de învățământ superior, au formulat declarații publice pe mai multe canale media, dar mai ales au atașat DOCUMENTE (foi matricole, declarații, adresă, etc.), declarații, documente din care REZULTĂ FĂRĂ ECHIVOC faptul că numitul Coliban Allen nu numai că nu a finalizat studiile acestei facultăți, DECI NU A ABSOLVIT această facultate, ba dimpotrivă, chiar A FOST EXMATRICULAT.

Primarul este astfel acuzat de fals în declarații, falsificarea documentelor electorale și uz de fals.

Allen Coliban a fost ales în anul 2020 în funcția de primar al municipiului Brașov, după un mandat de senator, fiind președinte al Comisiei de Mediu a Senatului, vicepreședinte în Comisia de Transporturi și Infrastructură. În perioada 2017-2019, a fost una dintre cele mai vocale personalități publice în sensul protejării independenței justiției sub asediul PSD.

 

 

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare