O rețea de proxeneți, care își desfășura activitatea în orașele Bacău și Roman, a fost destructurată de polițiști. Proxeneții își desfășurau activitatea, folosindu-se de anunțuri pe site-urile de matrimoniale.
Șapte percheziții domiciliare au avut loc în mai multe județe, scopul fiind întregirea probatoriului pentru identificarea unei rețele de proxenetism, victimele rețelei prestând activitatea specifică în 10 imobile din orașele Roman și Bacău.
Potrivit primelor cercetări, în perioada februarie – iulie a acestui an, 30 de tinere ar fi desfăşurat activităţi de prostituţie, ajutate de 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 48 de ani şi de o tânără de 26 de ani, care ar fi înlesnit practicarea prostituţiei, prin promovarea de anunţuri pe site-uri de matrimoniale.
Oamenii legii au percheziționat mai multe locuințe din municipiul Bacău şi în judeţele Constanţa, Galaţi şi Neamţ, unde au găsit şi ridicat, în vederea confiscării, 17 telefoane mobile, 14.730 de lei, 8.530 de euro, 160 de lire sterline, 100 de dolari, 2 pistoale cu bile supuse autorizării, un cuţit şi înscrisuri.
În urma perchezițiilor, 6 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Bacău pentru audieri, iar, în urma administrării probatoriului, 5 bărbaţi şi o femeie au fost reținuţi de poliţişti, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unității Centrale de Analiză a Informaţiilor din Poliția Română. La activități, au participat și luptători pentru acţiuni speciale din Bacău, Constanţa, Galaţi şi Neamţ.