luni, decembrie 2, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăEditorialTanczos Barna, somat printr-o petiție să protejeze pădurile, nu interesele firmelor austriece

Tanczos Barna, somat printr-o petiție să protejeze pădurile, nu interesele firmelor austriece

O petiție lansată de comunitatea Declic solicită ministrului Mediului, Tanczos Barna, să nu saboteze strategia europeană pentru păduri și să se preocupe mai puțin de interesele tăietorilor de arbori.

Una dintre cele mai grave probleme din România continuă să fie aceea a tăierilor ilegale de pădure, ba chiar există numeroase situații în care, deși exploatările sunt interzise prin instanță, tăierile continuă fără probleme. Așa cum știm, ministrul Mediului, Tanczos Barna se numără printre semnatarii unei scrisori semnate de Austria în care se solicită ca strategia europeană în materie de păduri să aibă ambiții reduse pe parte de protejare a biodiversității.

Gestul ministrului a fost întâmpinat cu reticență și chiar revoltă din partea opiniei publice din România și asociațiilor de mediu, însă acesta nu și-a reconsiderat poziția și continuă să spună că strategia europeană privind pădurile poate fi susținută numai cu o condiție: compensații bănești pentru cei care fac profit din exploatarea lemnului.

Comunitatea Declic a lansat o petiție prin care cere lui Tanczos Barna să nu mai saboteze strategia europeană privind protejarea pădurilor, acuzându-l că a ales să susțină interesele firmelor austriece în detrimentul interesului public.

Noi, semnatarii acestei petiții, vă cerem să transmiteți oficial Uniunii Europene că România susține necondiționat strategia europeană pe păduri. Considerăm inacceptabil că ați co-semnat, alături de Austria, o scrisoare ce vine în total dezacord cu interesele țării noastre. România are nevoie de protejarea pădurilor seculare și de noi împăduriri. Ați ales să susțineți interesele firmelor austriece în locul interesului public.”, se arată în petiție.

Petiția arată că strategia forestieră europeană e pusă în pericol de mai mulți miniștri europeni, printre care se numără și Tanczos Barna, care militează la nivel european pentru ca afacerile cu lemn și profitul să prevaleze în fața protejării pădurilor pe termen lung.

Anul trecut, ministrul Tánczos Barna și-a luat angajamentul [1] că va face o prioritate din respectarea recomandărilor europene și că va susține investițiile în protejarea pădurilor. Doar că Tánczos Barna a uitat ce a promis. Iar acum s-a poziționat de partea industriei forestiere care vrea exploatare cu orice preț. De aceea, noi, Comunitatea Declic, îi cerem să se poziționeze public de partea țărilor care susțin conservarea și reîmpădurirea.”, punctează inițiatorii petiției.

Petiția a strâns până acum aproape 20.000 de semnături și poate fi semnată în continuare de către cei care cred în această cauză aici.

 

CARMEN DUMITRESCU
CARMEN DUMITRESCU
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare