Noi dezvăluiri care îl vizează pe premierul Florin Cîțu apar în spațiul public, cu puțin timp înaintea Congresului PNL. Astfel, potrivit Legalizăm.ro, premierul României a fost condamnat, în anul 2001, la 2 zile de închisoare și la plata unei amenzi de 1000 de dolari.
Totul după ce ar fi condus sub influența băuturilor alcoolice. Sentința instanței din Iowa arată că Florin Cîțu a fost condamnat în baza legislației care sancționează conducerea unui vehicul sub influența drogurilor sau cu o concentrație de alcool de peste 0,8 la mie. Informația a făcut repede ocolul țării, așa că Florin Cîțu a fost nevoit să explice situația.
Acesta admite că dezvăluirea este reală și susține că informația aceasta, care nu a apărut în spațiul public până acum, vine în contextul alegerilor interne din partid.
„Acum 20 de ani am condus sub influența alcoolului și am plătit o amendă foarte mare. Este interesant că sub patru tururi de scrutin PSD nu a apărut această informație și apare acum, în competiția internă. (…) Eu am condus, a fost o greșeală, am plătit foarte scump, a trebuit să-mi vând și mașina și am mers un an de zile pe jos. Nu e ceva cu care să te mândrești„, a spus Cîțu în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi la Guvern.
Site-ul care a făcut informația cunoscută susține că dezvăluirea era necesară, de vreme ce Cîțu candidează la funcția de președinte al celui mai important partid politic din România, așa că era necesară publicarea ei, indiferent de reacții.
„Motivul pentru care aceasta știre despre prim-ministrul României iese la iveala dupa 20 de ani, este că Florin Cîțu candidează pentru postul de președinte al PNL. Datorită acestui fapt, sursele noastre politice, care susțin contracandidatul domnului Cîțu, au început să îi sape groapa și ne-au furnizat această informație pe care noi o considerăm de interes public.„, arată site-ul Legalizăm.ro.