Deputatul USR-PLUS, Cristina Prună, reacționează la gafa ministrului de Finanțe, Dan Vîlceanu, care nu știe valoarea salariului minim. Prună susține că nivelul scăzut al salariului minim din România ar fi trebuit să fie o chestiune nu doar cunoscută pentru ministrul de resort, ci și una care să-l preocupe.
Cristina Prună susține că această gafă a ministrului poate fi, totuși, un bun prilej pentru a readuce în dezbatere problema taxării aberante a salariului minim, de vreme ce în România, foarte mulți oameni care muncesc pe salariul minim timp de 8 ore pe zi nu-și permit să susțină un trai decent. Ea mai spune, ironic, că speră ca ministrul de Finanțe să se pună cât mai repede la curent cu situația economică din țara ale cărei resurse le administrează, dar și cu programul de guvernare al Cabinetului din care face parte.
„Îmi doresc ca noul ministru al Finanțelor Publice să ajungă să fie cât mai rapid la curent cu realitatea economică a României, ca și cu programul de guvernare al Cabinetului din care face parte. Nivelul scăzut al salariului minim net din România reprezintă o problemă pe care ar trebui nu doar să o cunoască, ci care să îl și preocupe. „, a scris deputatul pe Facebook.
Aceasta mai arată faptul că „România este pe rușinosul loc 1 în Europa la impozitarea muncii pe salariul minim, ca și la sărăcia în muncă. Adică oameni care muncesc 8h/zi în fiecare lună și la final nu își pot plăti facturile. Introducerea Zero Taxe pe salariul minim va răspunde nu unui ”moft” al USR PLUS, ci unei realități dureroase, care nu mai trebuie să fie perpetuată.„
Această taxare a salariului minim este una dintre principalele cauze pentru care forța de muncă din România migrează către alte țări europene, lucru care afectează economia națională de mulți ani. De aceea, deputatul USR-PLUS insistă asupra unei teme lansate de către partidul din care face parte cu mai mult timp în urmă, arătând că nivelul salariului minim din România este o problemă, iar taxarea aberantă a acestuia trebuie să dispară.