PNDL 3 este privit din perspectiva celor de la USR-Plus ca o continuare a tradiției unor programe care îmbogățesc baronii locali. În ciuda argumentelor liberale, acest nou program pare a duce mai departe ideile lui Liviu Dragnea, dar cu încălcări și mai flagrante ale regulilor. Asta susține public fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, care susține că PNLDL e se putea numi, la fel de bine, și „Cîțu”.
De o lungă perioadă de timp se discută despre felul în care PNDL 3 nu este un program de dezvoltare a țării, ci o continuare a tradiției lui Dragnea de a recompensa politic factorii de influență la nivel local. De altfel, USR PLUS a transmis miercuri după-amiază că „susține dezvoltarea reală a comunităților locale, prin programe transparente și investiții care să facă viața mai bună a românilor”, dar critică programul pe care premierul Cîțu îl vrea trecut prin guvern.
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu declară public, în acest context, că PNDL 3 va fi o hoție, așa cum au fost și cele care l-au precedat. Mai mult, el crede că botezarea programului „Anghel Saligny” este o bătaie de joc și că ar fi mai decent ca acesta să poarte numele lui Cîțu, ala cum primele două programe de dezvoltare locală ar fi putut purta numele lui Dragnea și Udrea.
„Numirea programului “Anghel Saligny” este o bătaie de joc. PNDL 3 ar putea foarte bine să se numească “Cîțu” la fel cum primele două se puteau numi “Dragnea” și “Udrea”. Florin Cîțu se poziționează astăzi de altfel ca demn continuator al lui Liviu Dragnea și al Elenei Udrea.”, scrie Vlad Voiculescu pe Facebook.
Tot el contestă modul în care Florin Cîțu vrea să treacă ordonanța fără avizul Ministerului Justiției, lucru pe care nici măcar Dragnea n-a îndrăznit să-l facă.
„Procedural, Florin Cîțu vrea să facă ceea ce nici Dragnea nu a îndrăznit. Nici la OUG 13, nici mai târziu nu s-a trecut peste avizul Ministerului Justiției. Cîțu vrea să-și treacă ordonanța fără acest aviz. E bine să ne uităm mereu la miză: miza atunci era libertatea lui Dragnea și a altor câțiva. Miza astăzi sunt 10 miliarde de euro.„, susține Voiculescu.