sâmbătă, aprilie 27, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăȘtiri InternePSD a identificat USR drept vinovat pentru agresiunea fizică comisă de George...

PSD a identificat USR drept vinovat pentru agresiunea fizică comisă de George Simion în Parlament

PSD, prin vocea purtătorului de cuvânt Radu Oprea, a identificat partidul USR drept vinovat pentru agresiunea fizică comisă ieri în Parlament de copreședintele AUR, George Simion, față de ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Mai precis, printr-o relativizare a faptelor, senatorul Radu Oprea a precizat ieri, la Antena 3, că agresiunile comise în Parlament de cei de la AUR au ca sursă comportamentul aleșilor USR din mandatul 2016-2020, cât și al protestatarilor anti-PSD din respectiva perioadă, nominalizându-l în acest sens pe deputatul Mihai Polițeanu, reprezentant al societății civile în acea vreme.

,,Ce s-a întâmplat în Camera Deputaților, din punctul meu de vedere e de neacceptat și aștept ca anumite măsuri să fie luate prin schimbarea regulamentului, astfel încât asemenea lucruri să nu se mai întâmple. Desigur, îmi aduc aminte de faptul că un deputat USR, domnul Polițeanu, era unul dintre cei care cu un mandat înainte, nefiind deputat la acea vreme, se trântea pe jos prin Parlament. Drept urmare, pentru meritele deosebite a fost avansat, promovat și este astăzi deputat, membru USR. Violența verbală este percursoarea celei fizice. Polițeanu a fost atât de bun în ce a făcut încât a meritat să fie deputat USR.

Sigur că faptul că astăzi domnul Polițeanu e un model în interiorul USR spune foarte mult despre standardele pe care le are acest partid. Faptul că violența verbală e precursoarea violenței fizice e un lucru știut. Acest lucru s-a întâmplat începând cu mandatul trecut, cu toate acele strigăte, cu boxe, cu nebunii și uitați unde s-a ajuns astăzi! Violența fizică, faptul că un ministru nu e lăsat să vorbească de la tribuna Parlamentului e de neacceptat și, repet, trebuie să se ia măsuri astăzi”, a zis Radu Oprea.

Amintim că deputații extremiști George Simion și Dan Tanasă (AUR) l-au agresat în plenul Parlamentului pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, în momentul în care acesta susținea un discurs. George Simion l-a luat de gât pe Virgil Popescu, iar Dan Tanasă i-a dat peste față cu foaia pe care era redactat discursul ce era susținut în acele momente în plen, iar apoi i-a aruncat-o pe jos. Ulterior, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal în cazul lui George Simion, faptele vizate fiind ultraj, respectiv tulburarea liniștii publice.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare