Sondaj îngrijorător: partidele antieuropene ar prelua puterea la Chișinău în ipoteza organizării alegerilor anticipate

Sondaj îngrijorător: partidele antieuropene ar prelua puterea la Chișinău în ipoteza organizării alegerilor anticipate

Două sondaje date astăzi publicității relevă o considerabilă erodare de imagine a puterii pro-europene de la Chișinău.

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare anticipate, formațiunile politice rusofile ar putea forma un bloc guvernamental. Concret, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor ar acumula 40% din voturile cetățenilor deciși, iar Partidul „ȘOR” 12,9%, în timp ce formațiunea politică proeuropeană PAS ar avea un scor de 36%. Doar cele 3 formațiuni politice enumerate ar intra în Parlament. (sursa: deschide.md)

De asemenea, la întrebarea închisă privind încrederea în politicieni, cel mai pozitiv a fost apreciat edilul capitalei, Ion Ceban. Acesta este urmat de Igor Dodon, iar Maia Sandu s-a clasat abia pe poziția a treia. (sursa: deschide.md)

Sondajele au fost realizate de către compania CBS, la comanda ISPRI și IDIS „Viitorul”, în perioada 25 ianuarie – 5 februarie, pe un eșantion de 1134 de respondenți. Marja de eroare este de +/-3%

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.