vineri, aprilie 19, 2024

PUNEM REALITATEA SUB LUPĂ

AcasăEditorialMarcel Ciolacu: "Dacă PSD iese de la guvernare, vom avea alegeri anticipate"

Marcel Ciolacu: „Dacă PSD iese de la guvernare, vom avea alegeri anticipate”

Noi tensiuni la nivelul coaliției de guvernare ies la lumină. În privința relației cu Florin Cîțu, Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, susține că are „concepții diferite despre lume și viață”, dar susține că, dacă aceste tensiuni vor crește și PSD va ieși de la guvernare, urmează cu certitudine alegeri anticipate.

Aflat în platoul Antena 3, liderul social-democrat Marcel Ciolacu admite că există tensiuni în interiorul coaliției de guvernare, precum și la nivelul relației sale profesionale cu Florin Cîțu. Cu toate acestea, Ciolacu crede că tensiunile n-ar trebui să fie amplificate, pentru că asta ar duce la ieșirea PSD de la guvernare și la alegeri anticipate, pe care țara nu și le poate permite în acest moment.

„Avem două concepţii diferite, chiar despre lume şi viaţă. Eu sunt social-democrat și normal că am o anumită abordare, domnul Cîțu spune că este liberal și are altă abordare. Sunt şi probleme de fond, dar domnul Cîţu ar trebui să recunoască faptul că dacă PSD nu s-ar fi hotărât și nu ar fi luat decizia – corectă, din punctul meu de vedere – de a intra la guvernare, nu ştiu cum ar fi arătat în acest moment România”, a spus liderul social-democrat la Antena 3.

Ciolacu crede că, după încercarea eșuată a liberalilor de a guverna cu USR, nu mai există nicio alternativă de guvernare a țării în acest moment.

Nu este vorba de o armă. Eu am vrut să fiu foarte clar înţeles şi de către domnul Cîţu, şi de către telespectatorii dvs că nu mai există alternativă, din moment ce ai încercat să faci guvern cu USR şi nu ai reuşit, a intrat apoi PSD la guvernare şi vedem miniştrii PSD ce fac

 

REDACTIA
REDACTIAhttps://investigatoria.ro/
Investigatoria este un site on-line de investigație, reportaje și știri cu acoperire națională, care își propune să aducă în România conceptul de “jurnalism constructiv “. Practic, el pune laolaltă problema și soluția ei, astfel încât să genereze schimbare autentică în societate. Încă de la început, publicația a abordat subiecte dificile care au avut impact nu doar la nivelul traficului, ci și la nivelul efectelor. S-au scris investigații din domeniul traficului de persoane, fraudelor din fonduri europene, spălării de bani, corupției și traficului de influență. Pe termen lung, Investigatoria își propune, așa cum susține și prin motto, să pună realitatea sub lupă și să dea un cadru inovativ de înțelegere a lumii, exact așa cum e ea: cu lumini și umbre.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Populare

spot_img

Articole Populare